Ceremonial militar şi religios De Ziua Forţelor Terestre
De Ziua Forţelor Terestre, la "Monumentul ostaşului din toate timpurile", amplasat în faţa Cercului Militar din Sibiu, a avut loc un ceremonial militar şi religios, cu depuneri de coroane şi jerbe de flori.
Articol de Radiojurnal, 23 Aprilie 2023, 15:29
Cu această ocazie, poate fi vizitată şi o expoziţie foto-documentară deschisă, până la 3 mai, în incinta Cercului Militar.
Tot de Ziua Forţelor Terestre, Academia Militară "Nicolae Bălcescu" din Sibiu a fost, ieri, deschisă pentru public. Aproape 1.000 de sibieni, marea majoritate elevi, i-au trecut pragul şi au participat la demonstraţiile şi expoziţiile organizate cu acest prilej.
Corespondenta RRA Carmen Vulcan precizează că Academia Militară sibiană formează ofiţeri de comandă pentru Forţele Terestre Române, dar şi pentru alte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - (23 aprilie, ora 10:00)