Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Centrul Capitalei, distrus în urma protestelor

Timp de trei zile, mii de oameni au protestat în toată ţara împotriva actualei puteri, dar cele mai violente proteste au avut loc în Bucureşti.

Centrul Capitalei, distrus în urma protestelor

Articol de Radio România, 16 Ianuarie 2012, 08:40

Incendieri, vandalizări şi distrugeri care se întind pe aproape şase kilometri, aceasta era duminică noaptea, imaginea centrului capitalei, după cea de-a treia zi de proteste.

Peste 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce manifestaţia antiprezidenţială şi antiguvernamentală, începută paşnic duminică la prânz, a degenerat spre seară.

Cea mai afectată zonă este Piaţa Unirii.

Duminică noaptea, la Piaţa Unirii era un fum gros, de cauciuc ars; s-a dat foc unei maşini, unui chioşc, spre Hanul lui Manuc, transmite redactorul Radio România Actualităţi, Septimiu Roman.

Au fost lovite cu pietre vitrinele unor magazine şi ale unei bănci, chiar de la Hanul lui Manuc, ardeau şi câteva obiecte.

Este plin de cioburi pe jos, se văd şi pietrele cu care au fost sparte geamurile. Sunt crăpate şi parbrizele de la maşinile care erau parcate pe trotuar, transmite corespondentul RRA.

Sancţiuni pentru protestatarii violenţi

Poliţia Capitalei a început deja o anchetă, iar protestatarii violenţi vor fi sancţionaţi.

O parte dintre aceştia au fost identificaţi, iar pentru ceilalţi Poliţia face apel la populaţie să pună la dispoziţie imagini cu persone care vandalizează centrul capitalei, dacă le deţin.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, face una pel către bucureşteni să depună plângere, acolo unde este cazul.

"Poliţia Capitalei a declanşat o amplă anchetă privind infracţiunile de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri. Îi rugăm pe bucureştenii care au fost victime ale unor distrugeri sau alt gen de infracţiuni să vină să depună plângere şi, de asemenea, în momentul în care au constatat, de exemplu cei care au magazine pe traseu, de la Piaţa Universităţii spre Cantemir, unde s-au înregistrat incidente şi li s-au spart magazinele să vină şi cu un bilanţ a ceea ce le lipseşte. În aceeaşi situaţie sunt şi cei care au avut diverse chioşcuri pe acest traseu, chioşcuri care au fost, fie incendiate, fie au fost vandalizate. Îi rugăm, de asemenea, pe cei care au imagini, în limita posibilităţilor, să le pună şi pe acestea la dispoziţie Poliţiei", susţine Diana Sarca.

La secţiile de poliţie au fost duse mai multe persoane care urmează să fie anchetate.

"În primul rând, colegii de la Jandarmi, în baza legii, au sancţionat mai multe persoane. Ele au fost duse, într-adevăr, la secţiile de poliţie. Urmează, în situaţia în care se constată că aceste persoane au comis infracţiuni, cercetările să fie preluate de către Poliţie", a spus Diana Sarca.

Proteste împotriva puterii

Mii de oameni au protestat , duminică, în peste 25 de oraşe din ţară, în a treia zi de manifestaţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului Boc.

Cele mai mari, dar şi mai violente proteste au avut loc şi la această oră în Bucureşti.

După ce au început în faţa Teatrului Naţional, violenţele s-au mutat în Piaţa Unirii, zona care a fost aproape vandalizată.

Începute ca mişcări de susţinere pentru fondatorul SMURD, dr. Raed Arafat, manifestaţiile s-au transformat în mişcări de protest faţă de actuala putere, iar principala revendicare o constituie demisia preşedintelui Băsescu şi a guvernului.

Mitinguri de protest faţă de actuala putere au mai avut loc duminică în mai multe oraşe din ţară, printre care Iaşi, Craiova, Galaţi, Timişoara, Cluj, Braşov, reşiţa, Alba-Iulia, Drobeta Turnu-Severin.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului