Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ce prevede noua lege a salarizării unitare?

Bugetarii care au pierdut în 2010, 25% din salariu, vor recupera 15% anul viitor, iar salariul minim va fi de 670 de lei- arată două dintre prevederile din noua lege a salarizării, faţă de care Guvernul şi-a asumat responsabilitatea marţi.

Ce prevede noua lege a salarizării unitare?

Articol de Diana Domenico, 14 Decembrie 2010, 14:56

Potrivit legii de salarizare unitară toţi bugetarii care au pierdut anul acesta 25% din salariu vor recupera, în 2011, 15%, iar salariul minim va creşte de la 600 la 670 de lei.

Deşi este vorba despre o majorare salarială, sindicatele sunt nemulţumite de măsurile stipulate în lege, întrucât declară că reducerea salariilor cu 25% aplicată începând cu luna august ar fi trebuit menţinută doar până la finalul acestui an şi astfel ar fi trebuit să se vorbească acum de o recuperare totală a banilor pierduţi la salariu şi nu doar de una parţială.

De aceea sindicatele spun că vor sprijini acţiunea în instanţă a celor care îşi vor cere drepturile salariale.

În plus, ţinând cont de inflaţie şi de faptul că salariul minim nu a mai fost majorat de doi ani, sindicatele au cerut pe parcursul negocierilor ca acesta să crească la 750 de lei.

Şi patronatele susţineau un salariu minim pe economie de cel puţin 700 de lei.

Discuţiile dintre partenerii sociali şi reprezentanţii guvernului s-au concretizat însă prin salarii mai mici decât cereau sindicatele şi patronatele.

Negocierile s-au purtat luni de zile şi pentru stabilirea unor coeficienţi de ierarhizare a funcţiilor care să stabilească salariile bugetarilor, în principal ţinând cont de competenţe.

Deşi ar fi trebuit să se aplice din 2011, această grilă care trebuie să reducă diferenţele foarte mari dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sectorul bugetar, iar aceeaşi muncă şi aceeaşi funcţie să fie plătite cu aceleaş salarii, grila se va aplica din 2013.

Începând in ianuarie, se va realiza doar o reîncadrare a întregului personal pe funcţii care, potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, nu va influenţa salariile angajaţilor.

Legea salarizării mai prevede că în 2011 nu se vor acorda tichete de masă, de cadou şi de vacanţă, iar orele suplimentare vor fi recompensate prin ore libere.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie