Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare
Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru complicitate.

Articol de Radiojurnal, 17 Februarie 2017, 19:21
Dosarul se referă la abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul în care este acuzat că ar fi intervenit pe lângă conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte.
Tribunalul Bucureşti i-a contopit pedeapsa cu o altă condamnare şi a rezultat o pedeapsă de 7 ani.
Hotărârea nu este definitivă, precizează redactorul RRA, Diana Surdu.
Instanţa a menţinut confiscarea a 200.000 euro şi a aproximativ 120 de mii de lei, iar Cătălin Voicu urmează să plătească despăgubiri civile faţă de Servicii Energetice Moldova, împreună cu alte trei persoane, de circa 1,4 milioane de euro.