Cătălin Predoiu, desemnat premier interimar
Preşedintele României l-a desemnat pe ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, ca premier interimar, până la formarea noului Guvern.
Articol de Radiojurnal, 12 Iunie 2023, 18:59
Preşedintele Klaus Iohannis îi va invita mâine, la Palatul Cotroceni, pe liderii formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.
Şeful statului a semnat decretul prin care a constatat vacantarea acestei funcţii, după ce Nicolae Ciucă şi-a înaintat oficial demisia.
Totodată, preşedintele României l-a desemnat pe ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, ca premier interimar, până la formarea noului Guvern, care ar putea fi încheiată până joi. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 12 iunie, ora 18.00)/lalexandrescu