Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cătălin Predoiu, demers diplomatic la Paris

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, efectuează, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Franţa.

Cătălin Predoiu, demers diplomatic la Paris

Articol de Mădălina Radu, 03 Mai 2011, 08:16

Vizita se înscrie în seria demersurilor diplomatice în vederea prezentării ultimelor evoluţii în materia reformei în justiţie, cu impact în ceea ce priveşte evaluarea europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare(MCV), se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.


Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, va discuta cu omologul său francez, Michel Mercier, atât despre subiectele de interes pentru Mecanismul de Cooperare și Verificare, cât și despre dosare aflate pe agenda europeană, în dezbaterea Consiliului de Justiție și Afaceri Interne.


Alte subiecte aflate pe agenda întâlnirii vizează cooperarea judiciară româno-franceză şi proiecte de cooperare bilaterală între cele două state.


Ministrul justiţiei mai are prevăzute discuții cu ministrul francez de Interne, al Teritoriilor de peste Mări, Colectivităţilor Teritoriale şi Imigraţiei, subiectul central constituindu-l evoluţiile MCV, cu importanţă majoră mai ales în contextul eforturilor tehnice şi diplomatice ale României de pregătire a aderării la spaţiul Schengen.


Probleme de interes comun, precum cele legate de organizarea sistemului judiciar şi de funcţionarea instanţelor, vor fi analizate cu preşedintele Baroului din Paris, Jean Castelain, şi cu secretarul general pentru Afaceri Europene, Gilles Briatta, consilier pentru Afaceri europene al primului-ministru.


Demersul diplomatic al ministrului român va fi completat de un dejun de lucru, la care vor fi dezbătute teme de interes pentru sistemele de justiţie din cele două state, precum şi aspecte ale justiţiei europene.


La dejun vor lua parte personalităţi ale lumii politice şi ale sistemului judiciar din Franţa precum Jacques Barro, membru al Consiliului Constituţional, fost comisar european pentru Justiţie, Jean-Pierre Picca, consilier prezidenţial pentru Afaceri juridice, Elisabeth Guigou, vicepreşedinte al Adunării Naţionale şi fost ministru al Justiţiei.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie