Blaga despre demisie: Este o situaţie mai complicată
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, afirmă că, spre deosebire de alte momente politice în care a decis să demisioneze din funcţiile pe care le deţinea, actuala situaţie creată de rezultatele slabe obţinute de PDL la alegeri este "mai complicată".
Articol de Flori Doman, 11 Decembrie 2012, 14:09
Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, întrebat despre o eventuală demisie din funcţie în urma rezultatelor la scrutinul parlamentar, că el şi-a dat demisia atunci când a pierdut alegerile pentru Bucureşti, de la MAI, dar acum este "o situaţie mai complicată".
"E simplu să spui ăsta, dar eu când am pierdut alegerile pentru Bucureşti, eu mi-am dat demisia, în momentul în care am simţit la Interne să fac un pas în spate, mi-am dat demisia, de data asta situaţia e un pic mai complicată şi am discutat cu toţi colegii, va trebui să reconstruim partidul", a declarat liderul democrat-liberal.
El a mai precizat că o astfel de decizie o ia într-un for al partidului şi nu la televizor, arătând că colegii săi au spus "cu totul altceva".
"Colegii astăzi au spus cu totul altceva. Decizia o iau într-un for al partidului, nu la televizor. Asta e o prostie. Sigur înţeleg unii care au luat 12% că şi-au dat demisia, este treaba lor", a spus Vasile Blaga.
Blaga: Convenţie extraordinară PDL, în primăvară
De asemenea, el a estimat că o Convenţie extraordinară a democrat-liberalilor ar putea avea loc în primăvară.
"Eu cred că până la urmă ar fi oportună în primăvară. Până la urmă, o conducere a partidului, care va fi ea, va trebui validată de un congres pentru a putea trece la restruncturarea partidului. Avem nevoie efectiv de asta", a precizat democrat-liberalul, conform Mediafax.
Vasile Blaga a mai ţinut să precizeze că a făcut bine că a convocat Colegiul Director Naţional al PDL pentru vineri, deoarece trebuie discutată exact "evoluţia" partidului, conducerea partidului de 5 luni, dar şi situaţia de 4 ani.
"Eu cred că am făcut bine că am convocat Colegiul Director pentru vineri. Până la urmă, va trebui să discutm exact evoluţia noastră, conducem partidul de 5 luni de zile, dar va trebui să analizăm situaţia de 4 ani de zile. În aceste 5 luni numai de organizare internă nu am putut să ne ocupăm. A fost referendumul două luni, dar le vom analiza la rece. Vom găsi cele mai bune soluţii, ca de obicei", a spus democrat-liberalul.
În privinţa mandatului său de senator, Vasile Blaga a ţinut să precizeze că aşteaptă rezultatele oficiale.
"Aşteptăm rezultatele oficiale, era un mandat întreg acolo, dar să vedem când sunt făcute oficial rezultatele finale", a mai adăugat liderul PDL.
Voci importante din PDL cer demisia lui Vasile Blaga
După aflarea rezultatelor obţinute la parlamentare, liderul PDL Vasile Blaga s-a trezit peste noapte cu tot mai multe voci din partid care îi cer, public, demisia.
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a sugerat că preşedintele PDL, Vasile Blaga, trebuie să-şi depună mandatul, întrucât obiectivul de 24% din voturile alegătorilor nu a fost atins, aceasta fiind, din punctul său de vedere, "o chestie de onoare".
"Eu cred că, la fel cum domnul Blaga şi alte persoane cereau ca Biroul Permanent Naţional să-şi depună mandatul după alegerile locale, lucrul acesta se va întâmpla şi în acest moment", susţine Falcă.
O altă voce este Roberta Anastase, care nu a ratat ocazia să ceară demisia conducerii partidului ca urmare a rezultatului obţinut la alegeri, dar a precizat că analiza nu trebuie făcută "la cald".
"Eu cred că în mod obişnuit aceste decizii trebuie luate după analize şi nu cu o supărare pe care fiecare dintre noi o simţim", a declarat Anastase.
Pro Vasile Blaga
De asemenea, se pare că sunt şi voci importante din Partidul Democrat Liberal care sar să îl susţină pe Vasile Blaga.
Şeful grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, afirmă că o eventuală demisie a lui Vasile Blaga, în urma eşecului de la alegeri, ar fi o "decizie la cald" şi că în astfel de situaţii trebuie făcută o analiză şi apoi trebuie luate decizii.
"Sunt declaraţii şi opinii la cald. Cred că trebuie făcută mai întâi o analiză şi abia apoi trebuie luate decizii. (...) Personal, nu sunt de acord cu deciziile luate la cald. Până la urmă, aşa este în politică: atunci când câştigi te iubeşte toată lumea, iar când pierzi se găsesc voci care să te conteste", a declarat Toader.
Şi liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, sare în apărarea lui Blaga.
El afirmă că "PDL trebuie să aibă continuitate, adică să-şi continue activitatea ca partid de sine stătător" şi că nu i se poate imputa doar lui Vasile Blaga rezultatul partidului de la alegeri, vina fiind a întregii conduceri.
"Demisia este un act unilateral de voinţă, el nu poate fi impus. Nimeni nu poate să impună, numai cei de la USL fac aşa ceva. La noi, demisiile sunt acte unilaterale de voinţă, aşa cum se specifică şi în dreptul românesc şi în orice fel de drept democratic", a susţinut Ioan Oltean.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea afirmă că "nu e de vină Blaga", şi că nu este de acord ca "fiecare lider supărat să iasă pe gard să cotcodăcească".
"Nu sunt de acord ca fiecare lider supărat să iasă pe gard să cotcodăcească. Să vorbească în nume personal, în numele familiilor lor, nu al partidului. Partidul trebuie să discute, să facă o analiză cu uşile închise şi după aceea pot să fie suficient de vocali toţi", a spus Florea.