Avertizare MAE: Grecia, în grevă generală
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români că, începînd de marţi, în Grecia se desfăşoară o grevă generală de 48 de ore.
Articol de Simona Mihăescu, 06 Noiembrie 2012, 17:33
În comunicatul Ministerului Afacerilor Externe se arată că este posibil să apară probleme în funcţionarea serviciilor publice, iar traficul aerian să fie întrerupt miercuri, între orele 10:00 şi 13:00.
Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, la Atena şi Salonic, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate.
La Atena, manifestanţii s-au reunit în Piaţa Syntagma din faţa Parlamentului, unde se discută un proiect de lege controversat, ce impune economii bugetare de 18 miliarde de euro.
Votarea acestei legi este prevăzută pentru miercuri seară.
Noile măsuri de austeritate, cerute de creditorii internaţionali în schimbul împrumuturilor acordate, presupun tăieri de salarii şi pensii, precum şi reduceri în domeniile sănătăţii şi ajutoarelor sociale.
Aici comunicatul integral
Amintim că la sfârşitul lunii septembrie Grecia a fost, din nou, paralizată, de o nouă grevă generală de 24 de ore organizată de federaţiile sindicale.