Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Autorităţile de la Bucureşti fac demersuri pentru studierea limbii române în Ucraina

Ministrul educaţiei, Liviu Pop, merge astăzi la Kiev, unde va discuta cu omologul său ucrainean situaţia învăţământului în limba română în comunitatea din Ucraina.

Autorităţile de la Bucureşti fac demersuri pentru studierea limbii române în Ucraina

Articol de Daniela Coman, 27 Septembrie 2017, 09:00

Autorităţile de la Bucureşti fac în continuare demersuri pentru ca românii din Ucraina să poată studia în limba maternă, după ce o nouă lege a educaţiei, promulgată în urmă cu două zile de preşedintele Petro Poroşenko, limitează predarea în limbile minorităţilor.

Ministrul educaţiei, Liviu Pop, merge astăzi la Kiev, unde va discuta cu omologul său ucrainean această situaţie.

România regretă că, în pofida tuturor demersurilor autprotăţilor de la Bucureşti pe lângă partea ucraineană, preşedintele Ucrainei a promulgat, la 25 septembrie, noua lege a educaţiei, care diminuează semnificativ drepturile minorităţii româneşti din această ţară de a studia în limba maternă, este reacţia Ministerului de Externe al României, care a anunţat că va continua demersurile pe lângă autorităţile internaţionale pentru a semnala impactul negativ al acestei legi.

Bucureştiul îi solicită ferm Ucrainei să adopte toate măsurile necesare pentru ca românii să poată învăţa în limba maternă.

Ministrul de externe Teodor Meleşcanu, în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi.

"Ceea ce este important pentru noi este ca românii să aibă siguranţa că îşi pot continua studiile la un nivel cât mai înalt în limba maternă. Tocmai de aceea am convenit cu ministrul Klimkin să aibă loc o întâlnire între miniştri educaţiei din România şi Ucraina, astfel încât să se discute concret cu curricula, cu materiile pe masă, unde este nevoie să avem materii în limba ucraineană şi care sunt materiile, evident, importante pe care trebuie să le avem în limba română", a spus Teodor Meleşcanu.

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti, Oleksandr Bankov, a participat ieri la o întâlnire cu un grup de parlamentari români.

Acesta a precizat că noua lege introduce învăţământul obligatoriu în limba ucraineană abia din clasa a-V-a şi că va exista o perioadă de tranziţie până la aplicarea legii.

El a dat asigurări că nicio şcoală unde predarea este acum în limba minorităţilor nu se va închide, iar profesorii nu vor fi daţi afară.

În final, el a mulţumit pe un ton foarte diplomatic pentru sprijinul acordat de România pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană.

Între timp, la Bucureşti, ministerele Educaţiei şi pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni pregătesc un act normativ prin care elevii etnici români din Ucraina să fie sprijiniţi să înveţe în limba maternă, a anuntat ieri, la Senat, ministrul Andreea Păstârnac.

Legea Educaţiei din Ucraina, care încalcă drepturile minorităţilor de a studia în limba maternă, va fi şi subiectul dezbaterii de astăzi, de la Radio România Actualităţi, pe care vă invităm să o ascultaţi după Radiojurnalul de la ora 13:00.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului