AUR solicită demiterea ministrului Sănătăţii și a șefului DSU
AUR solicită demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu și a șefului DSU, Raed Arafat.
Articol de Radiojurnal, 11 Aprilie 2021, 20:44
Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor îi solicită premierului Florin Cîţu demiterea imediată a ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, precum şi a şefului DSU, Raed Arafat.
Într-un comunicat de presă, AUR spune că cei doi sunt printre principalii responsabili ai dezastrului din sistemul medical românesc şi ai crizei sanitare de proporţii care face din ce în ce mai multe victime.
AUR a anunţat că luni va iniţia în Senat demersurile procedurale privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a investiga acţiunea de evacuare şi de transfer al pacienţilor internaţi la Spitalul Foişor, realizată în cursul serii de vineri şi al nopţii care a urmat.