Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Partidele îşi fac "planul de bătaie" pentru alegerile locale

Cele două mari alianţe electorale - Uniunea Social Liberală şi Mişcarea Populară - îşi vor disputa cele mai multe dintre posturile din administraţia locală, alianţele fiind deja conturate pentru alegerile din 10 iunie.

AUDIO Partidele îşi fac "planul de bătaie" pentru alegerile locale

Articol de Alina Dobrinescu, 06 Martie 2012, 10:15

Alianţa electorală în jurul Partidului Democrat Liberal, cunoscută sub numele de "Mişcarea Populară", este valabilă numai la nivel local, după cum a anunţat chiar preşedintele PDL, Emil Boc.

De cealaltă parte, există deja Uniunea Social Liberală, ai căror lideri, Victor Ponta şi Crin Antonescu, sunt acum chemaţi să liniştească orgoliile din teritoriu şi să rezolve eventualele neînţelegeri iscate de locul pe lista de candidaţi.

Uniunea Social Liberală îşi propune ca, în cel mult 10 zile, să îşi stabilească listele de candidaţi pentru alegerile locale din acest an.

Copreşedintele USL, Crin Antonescu, a recunoscut că există tensiuni la negocierile care au loc în câteva din filialele din teritoriu ale partidelor componente USL, dar a susţinut că acestea sunt normale.

"Noi suntem partide democratice, suntem alcătuite din oameni vii, cu aspiraţii, nu ne ghidonează nimeni, nu ne ordonă nimeni ce să facem, aşa încât pot să spun că negocierile merg normal cu aceste tensiuni şi cu aceste dificultăţi. Probabil că în anumite cazuri va fi o dispută sau vor fi dispute, vor fi variante, până la urmă le vom discuta la centru, dar nu am inpus nicio formulă, nici alta, tot ceea ce permite protocolul Uniunii Social Liberale e permis", a spus Crin Antonescu.

La rândul său, copreşedintele USL, Victor Ponta, a declarat că până în acest moment au fost definitivate candidaturile în 15 judeţe.

Totodată, Victor Ponta le-a cerut actorilor parlamentari să se implice în campania electorală pentru alegerile locale şi i-a avertizat că, dacă nu o vor face, nu vor mai fi susţinuţi pentru a candida pentru un nou mandat.

PNL şi PSD merg separat la locale?

Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, a declarat luni că există posibilitatea ca PNL şi PSD să candideze pe liste separate la nivelul celor 3.400 de localităţi, candidaţii comuni urmând să fie la conducerile consiliilor judeţene şi ale reşedinţelor de judeţ.

Ar putea să fie candidaturi separate ale USL în oraşe şi comune mici, nu este o chestiune pe care să o gestioneze centrul. Nici nu-şi propune să gestioneze 3.400 de localităţi. Obiectivul nostru este de a ne prezenta în alegerile locale cu candidaturi comune în toate judeţele şi municipiile reşedinţă de judeţ. Tendinţa generală este de a avea un număr foarte mare de candidaturi comune şi la nivel local, însă procesul de armonizare implică judeţele şi municipiile de judeţ", a declarat oficialul PNL.

Voicu a arătat că USL se află într-un proces de armonizare în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor la alegerile locale care se va încheia pe 15 martie şi a dat asigurări că nu au existat probleme în acest caz.

PDL negociază cu UNPR un protocol de colaborare electorală

De cealaltă parte, PDL a făcut luni încă un pas pe drumul stabilirii candidaţilor şi a anunţat că a definitivat echipa care va purta negocieri cu UNPR pentru semnarea protocolului de colaborare la alegerile locale.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunţat şi numele membrilor echipei: Gheorghe Flutur, Ioan Oltean, Vasile Blaga, Roberta Anastase, Sorin Frunzăverde, Elena Udrea şi Anca Boagiu.

Sever Voinescu a susţinut că protocolul se bazează pe principiul susţinerii reciproce.

"Din punctul nostru de vedere, acolo unde UNPR are primari, aceştia urmază să se bucure de susţinerea organizaţiilor PDL, după cum, evident, acolo unde PDL are primari, preşedinţi de consiliu şi aşa mai departe, să existe o asemenea susţinere. Dar asta este o chestiune de principiu. Sunt şi situaţii particulare care au aparenţe litigioase, evident că toate aceste lucruri se vor discuta în acest cadru", a spus Sever Voinescu, adăugând că protocolul ar putea să fie semnat săptămâna aceasta.

Radu Berceanu se opune protocolului cu UNPR

Sunt însă membri PDL care se opun vehement semnării unui protocol cu UNPR.

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, nici nu vrea să audă de un protocol cu UNPR privind Primăria Craiova.

"În niciun caz nu-l vom susţine pe Solomon. Am şi spus. Puteţi să semnaţi 132 de protocoale, veniţi să le aplicaţi la Dolj. Am declarat în nenumărate rânduri, pentru mine Antonie Solomon este un puşcăriaş. După ce îşi rezolvă problemele cu justiţia, după aia să candideze", a spus Radu Berceanu.

El a anunţat că Organizaţia PDL Dolj va avea propriul candidat la primăria Craiova, pe actualul viceprimar Dinică Marinică.

Radu Berceanu a mai spus că mai are un motiv pentru care nu va semna niciun protocol cu UNPR şi anume faptul că UNPR "a atras până acum mai mulţi democrat-liberali".

Într-un comunicat de presă, UNPR aminteşte că a intrat la guvernare "într-un moment dificil pentru România" şi consideră că a dat dovadă de loialitate şi de seriozitate, iar relaţiile din coaliţie s-au bazat pe dialog, responsabilitate şi pe buna credinţă a partenerilor.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie