AUDIO Moţiunea a trecut. Guvernul e demis
UPDATE. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu introdusă de USL a trecut cu 235 de voturi pentru.
Articol de Simona Mihăescu, 27 Aprilie 2012, 08:35
UPDATE 2: Moţiunea de cenzură a USL a trecut de votul Parlamentului obţinând 235 de voturi pentru.
Ca urmare Guvernul Ungureanu este demis.
►La ora 15.06 - au fost anunţate rezultate oficiale:
-numărul total al deputaţilor şi senatorilor : 460
-numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi :259
-numărul total de voturi exprimate :248
-numărul de voturi anulate: 4
-numărul total de voturi exprimate :239
-voturi pentru : 235
-voturi contra : 9
-Potrivit art 131 al 1 din Constituţie Moţiunea de Cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor , ceea ce reprezintă mininumul 231 voturi pentru.
-se constată că a fost întrunită majoritatea cerută de Constituiţie pentru adoptarea moţiunii.
Moţiunea de cenzură minut cu minut
►ora 9.20. Premierul Ungureanu ajunge la Parlament.
►ora 9.30. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase declară deschisă şedinţa şi prezintă ordinea de zi.
►9.31. Roberta Anastase anunţă că pe ordinea de zi se află dezbaterea moţiunii de cenzură "Opriţi Guvernul şantajabil aşa nu niciodată".
►9.32 . Moţiunea de cenzură este citită de senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu
- Actualul Guvern a devenit un Cabinet şantajat, captiv
- Guvernul a cedat şantajul unor grupuri de interese acordând resurse de exploatare încălcând legea.
- Guvernul a cedat şantajului PDL, încălcând principiul autonomiei universitare în cazul UMF Targu Mureş
- Fraudarea fondurilor publice şi evaziunea fiscală continuă şi este din ce în ce mai mare
-Privatizări din care nu câstigă nici statul şi nici România.
-România nu are o strategie de dezvoltare a ţării în afara acordului cu finanţatorii externi. Singura strategie e vânzarea frenetică a resurselor şi risipa fondurilor publice
- Această moţiune sancţionează în primul rând lipsa de transparenţă din proiectul cu Chevron.
- S.C. CupruMin e singura societate care funcţionează în mineritul de neferoase. Roman Cooper a câştigat licitaţia desfăşurată de stat. Cum poate o firmă de investiţii dintr-un apartament să privatizeze o asemenea societazea cum e CupruMIN?
►ora 9.39. Preşedintele PSD Victor Ponta anunţă, pe holul Parlamentului, că cel puţin patru oameni de la PDL "vor avea curajul să treaca de domnul Boc, domnul Blaga şi doamna Udrea şi vor vota moţiunea".
►ora .9.55 Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu citeşte în continuare textul moţiunii.
- Rectificarea bugetară făcută de Guvern este ilegală pentru că încalcă legea responsabilităţii fiscale bugetare.
-Fondul de rezervă este la dispoziţia Guvernului, dar nu la bunul său plac.
-Declaraţiile şi moţiunile de cenzură nu au ucis pe nimeni, dar tăierile de salarii şi pensii, ucid, domnule prim ministru.
-Va invitam stimaţi colegi sa votati această moţiune de cenzură.
moţiunea de cenzură-text integral
►ora 10.10. în timpul citirii moţiunii liderul PSD Victor Ponta vorbeşte cu partenerii din USL, strânge mâini şi are un aer jovial.
►10.12 După citirea moţiunii de cenzură, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îl invită pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu să ia cuvântul.
►Premierul Ungureanu îşi începe discursul
- Preşedintele Consiliului European, Herman Rompuy s-a adresat cetăţenilor români acum două zile. Ma bucur că această sală a fost plină. Mesajul principal e că toţi cetăţenii României au propria contribuţie la întărirea construcţiei europene.
-La doar două zile, revin în forul legislativ pentru a apăra stabilitatea politică şi economică a acestei ţări.
-Mă bucur că am reuşit să readuc Opoziţia în Parlament aşa cum am promis la preluarea mandatului. Tratez acest moment în modul cel mai serios şi mai responsabil.
-Nu pot să nu mă întreb care este gradul de responsabilitate al unei acţiuni care generază destabilizare?
-Distrugeţi însăşi ideea de opoziţie prin acest demers. Regret că în faţa cetăţenilor se află mai mulţi politicieni şi prea puţini oameni de stat.
-Această moţiune e un test pentru întreaga clasă politică şi un test al valorilor pe care alegem să le promovăm.
-Practica secretizării dosarelor nu-mi aparţine.
►ora 10.40. În timpul discursului premierului Ungureanu mulţi parlamentari ai Opoziţiei se plimbă, discută între ei, se uită la ceas şi afişează un aer jovial, de bună dispoziţie. În băncile Puterii parlamentarii ascultă cu atenţie replica premierului.
►ora 10.41.Premierul continuă discursul.
-În chestiunea privatizării, revin la ideea că modul în care autorii abordează această problemă e cel puţin anacronica, dacă nu îngrijorătoare. Nu înţeleg exact în ce parte a USL sunt confuziile.
-Guvernul aplică politici de centru-dreapta. Nu-mi dau seama dacă PNL, foarte vehement în a-mi nega apartanenţa, crede în criticile formulate in moţiune.
-În chestiunea privatizării, revin la ideea că modul în care autorii abordează această problemă e cel puţin anacronică, dacă nu îngrijorătoare. Nu înţeleg exact în ce parte a USL sunt confuziile.
-Guvernul aplică politici de centru-dreapta. Nu-mi dau seama dacă PNL, foarte vehement în a-mi nega apartanenţa, crede în criticile formulate in moţiune.
-Aţi invocat că Guvernul înstrăinează resursele. Zăcământul nu se vinde, conform prevederilor din Legea minelor. Zăcământul de la Roşia Poieni nu a fost supus evaluării pentru că nu face obiectul vânzării şi nu poate fi vândut.
-Îmi este foarte greu să-mi explic cum partide parlamentare introduc moţiune de cenzură pentru respectarea principiului multilingvismului. E pentru prima dată când un Guvern se confruntă cu o Moţiune de Cenzură în care e acuzat pentru respectarea legii, mai precis a Legii educaţiei. O lege se respectă şi se aplică.
La acestă frază, premierul este aplaudat de parlamentarii Puterii
►ora 11.04. În timpul discursului premierului, mai mulţi parlamentari ai Puterii, printre care şi secretarul general al PDL, Ioan Oltean, discutau cu voce joasă, pe holuri, dar şi în interiorul sălii Parlamentului.
Parlamentarii Opoziţiei afişau, la rândul lor, un aer uşor plictisit, se uitau în jur, unii zâmbeau, iar alţii păreau chiar îngrijoraţi.
►ora 11.11. Scurt drept la replică, Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD
-Hotărârea de Guvern din 2004 privind concesionarea pentru explorare şi exploatare petrolieră - acea Hotărâre a fost dată în baza Legii petrolului. Va rog să consultaţi articolele 1 şi 2 . În Romania nu era permisă explorarea sau exploatarea gazelor de sist.
Hotărârea de Guvern respectivă nu oputea acorda licenţă pentru gazele de şist.
Această chesiune trebuie rezolvată rapid, dacă o Hotărâre de Guvern a aprobat explatarea gazelor de şist s-a făcut fără o bază legală şi cei care au acceptat vor trebui să suporte rigorile legii.
Răspunsul Guvernului e unul gresit.
► ora 11,15 - începe dezbaterea moţiunii.
Din partea PDL, dezbaterea este deschisă de vicepreşedintele Theodor Paleologu şi stârneşte deja rumoare în sala.
Preşedintele senatului Vasile Blaga face apel la păstrarea liniştiei în sala de plen. Liderii Opoziţiei vorbesc la telefon, destinşi, zâmbitori.
►ora 11.25. I se oferă cuvântul preşedintelui PSD Victor Ponta
Discursul lui Ponta stârneşte imediat animozitate în sală, parlamentarii Opoziţiei îi aplaudă prima frază de deschidere a discursului.
-Domnule Ungureanu, nu se aflăm aici să vă admonestăm. Apreciez grija dvs. a SIE şi a Guvernului pentru siguranţa vacanţelor mele. Nu am mers niciodată în vacanţă pe banii de la OMV Petrom.
-Propunerea noastră de dialog a fost tratată cu ceea ce este în acest moment singura caracteristică a Guvernului Ungureanu, aroganţă.
-Eu am emoţii pentru soarta acestei moţiuni pentru că de ea depinde soarta a milioane de oameni.
-Trebuie să oprim haosul, să adoptăm cu adevărat măsuri stimulative pentru mediul economic, să asigurăm o administraţie depolitizată şi o corectă administrare a banilor publici.
-Pot fi oprite multe greşeli în aceste 6 luni şi pot fi făcute unele lucruri. Guvernul Băsescu - Ungureanu a deschis 6 probleme foarte importante care trebuie rezolvate în perioada următoare.
- USL a solicitat şi solicită transparenţă , nu licitaţii ascunse, nu firme dubioase, nu vânzarea pe preţuri mici şi pe şpăgi mari a ceea ce mai are România în acest moment.
- Bani pentru baronii locali ai PDL UDMR UNPR. Domnul Ungureanu i-a anunţat pe cei foarte mulţi, milioane de români, care trăiesc în localităţi care nu sunt conduse de USL, că nu au dreptul la bani publici.
- Restituirea proprietăţilor. Se confruntă Guvernul Ungureanu cu această problemă până rămâne păgubaş.
- Fonduri europene. Ne aflăm în în pragul unei crize. Cred că în ritmul acesta de aborsobţie poate că în 2200 va absorbi Guvernul Ungureanu ce şi-a propus.
- Banii încasaţi ilegal de Guvernul Boc şi Ungureanu de la cei mai săraci oameni din această ţară - pensionarii. Guvernul Boc a făcut o mare greşeală, Ungureanu o perpetuează. Banii luaţi de la pensionari ilegal - asigurări de sănătate - trebuie restituiţi imediat.
Moţiunea de cenzură e împotriva Guvernului Ungureanu, nu împotriva lui Tăriceanu, aşa cum reiese din discursul dvs.Trebuie să fiţi mult mai legat de realitate. Cel care se află la guvernare e Traian Băsescu şi PDL-ul.
►ora 11.42. Pe timpul discursului lui Ponta, premierul a scris tot timpul într-un carnet. În sală, parlamentarii Coaliţiei se manifestau în diferite moduri, de la căscături, priviri în tavanul sălii, controlat de ceasuri, pe când cei ai Opoziţiei ascultau cu atenţie şi aplaudau deseori, discursul lui Victor Ponta.
11.43. Ponta continuă discursul
-Reducerea contribuţiilor la asigurările sociale, este una dintre propunerile noastră.
-Camera Deputaţilor nu funcţionează pentru că e condusă abuziv şi ilegal, Senatul funcţionează pentru că USL are majoritate.
Alături de USL sunt gata să-mi asum, chiar de mâine, răspunderea, conducerea ţării.
-Îi mulţumesc lui Ionuţ Chisăliţă care chiar dacă e bolnav a vrut să-şi facă datoria. Rămâne prietenul nostru şi indiferent de rezultatul moţiunii, în inima mea va rămâne gestul pe care Ionuţ l-a făcut faţă de laşii şi fricoşii care stau ascunşi în birouri.
Dacă moţiunea nu va trece, toţi oamenii vor suferi din cauza acestui guvern.
Victor Ponta şi-a încheiat discursul în aplauzele parlamentarilor Opoziţiei.
►ora 11.51. Preşedintele Senatului a invitat pe reprezentantul PNL, deputatul PNL Ciprian Dobre să ia cuvântul de la tribuna Parlamentului.
Între timp, în sala de dezbatere scaunele rezervate Puterii sunt din ce în ce mai goale.
Preşedintele Camerei Deputaţilor îi dă cuvântul vicepremierul Marko Bela, în spaţiul UDMR.
►Ora 12.04 îşi începe discursul liderul UDMR Marko Bela
Marko Bela aminteşte în discursul său de lungul drum al " greşelilor şi trădărilor" pe care l-au făcut atât PNL cât şi PSD faţă de UDMR când au votat legile, care trebuie aplicate de în prezent.
-V-aş recomanda stimaţi autori ai moţiunii un prinicipiu simplu: Încearcă să spui numai şi numai adevărul.Niciun guvern nu e perfect.
-La UMF, care e înfiinţată prin decret legal , contestaţi aplicarea legii
-Credeţi că autonomia înseamnă nerespectarea legilor şi Constituţiei ţării. Oricum mă amuză că peste noapte aţi devenit mari autonomişti stimaţi colegi.
Aţi uitat că în timp ce "v-am şantajat permanent", împreună am dus ţara în UE şi in NATO.
Marko Bela şi-a încheiat discursul precizând că UDMR nu va vota moţiunea.
►ora 12.16 vorbeşte purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu
-Regrupările politice care sunt formule de oportunism anxios nu dau, în niciun fel, substanţă politică unei presupuse noi majorităţi.
-De ce ar dori această nouă majoritate să vină la putere? Proiecte, programe, soluţii n-are.
►ora 12.23 Ia cuvântul fostului deputat PDL, actualmente PSD, Cătălin Croitoru, care precizează că va vota moţiunea de cenzură.
►12,27 preşedintele PNL Crin Antonescu se adresează Guvernului şi premierului Ungureanu
Premierul este din nou în sală şi ascultă cu atenţie discursul liderului PNL. Lângă acesta se află o parte dintre miniştrii Cabinetului său, multe dintre scaunele rezervate membrilor Executivului rămânând goale.
-Noi cei din PNL credem că atunci când e vorba de privatizări care presupun resurse naturale trebuie să avem transparenţă, studii serioase, felurite tipuri de dezbateri publice, o dezbatere în Parlament şi trebuie să integrăm fiecare din aceste privatizări într-o strategie pentru dezvoltarea economică a României.
-PNL susţine proprietatea privată, economia privată şi nu pune în discuţie dacă trebuie, sau nu, să exploatăm gazul de şist, ci respinge categoric faptul că astfel de decizii se iau pe sub mână.
-Aţi făcut aceste lucruri şi de aceea trebuie să plecaţi.
-Guvernul a făcut cea mai partizană alocare cu fonduri publice la vedere pentru un partid care nu are niciun drept să beneficieze în exclusivitate pentru banul public. Pentru asta trebuie să plecaţi.
-PNL nu va accepta niciodată ideea că limba română nu mai e singura limbă oficială în statul român. Aplauze.
-Faceţi facultăţi în ce limbi vreţi, dar statul român, cât mai există, are obligaţia să dea dreptul oricui cetăţean român să meargă la medic şi să vorbească limba oficială: Limba română.Aplauze.
-Există şcoli pe care le-aţi făcut prost. Una dintre ele ne învaţă, domnule prim ministru, că originea adevărată a puterii în democraţie este la cetăţean. Nu la telefon! Nu aveţi puterea de la cetăţean, ci de la telefonul domnului Băsescu. Sunteţi un prim-ministru care execută ordine şi simulează decizii. Şi pentru asta trebuie să plecaţi.
-Nu folosiţi baniii publici să salvaţi un ciuruc de partid care e PDL sau ca să vă naşteţi dvs. un partid nou, pe banii publici. Asta , noi liberalii, nu vă îngăduim să faceţi. Aplauze
-Mă tem, nu atât de dvs. personal, cât de capacitatea sistemului în care trăim de a vă regenera, de a produce la infinit Ungureni.
Discursul liderului PNL, Crin Antonescu este aplaudat la scenă deschisă de opoziţie.
►ora 12.50. Vorbeşte senatorului PDL Radu F. Alexandru
►ora 12.57. deputatul PSD Iulian Iancu
►ora 13.11 este rândul deputatului PSD Valeriu Zgonea să îşi transmită mesajul.
►ora 13.17 I se acordă cuvântul preşedintelui Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, Aurel Vainer care în discursul său i-a dat o replică lui Crin Antonescu afimând că vorbeşte în numele minorităţilor din România şi a susţinut că minorităţile şi-au căpătat dreptul de a fi în Parlamentul României pentru că au contribuit la construirea României.
►ora13.23 Daniel Oajdea - independent anunţă că votează moţiunea
►13.26 Călin Popescu Tăriceanu, lider grup parlamentar PNL drept la replică
►13.37 Crin Antonescu, preşedintele PNL, drept la replică la Aurel Vainer
►ora 13.40 dezbaterile moţiunii de cenzură se încheie cu replica premierului Mihai Răzvan Ungureanu
-Nu mă regăsesc în generaţie nici un domnul Antonescu, nici cu domnul Ponta.
-Există două momente: momentul discursului sobru şi momentul invectivelor.
►ora 13.50 -Drept la replică Victor Ponta
►ora 13.54 - Drept la replică Sever Voinescu
►13.55 - Lia Olguţa Vasilescu: doamna senator Sorina Plăcintă a anunţat acum un sfert de oră că va vota moţiunea. Acum este încuiată în biroul doamnei Raluca Turcan. Va rog să dispuneţi ca secretarul general al Camerei Deputaţilor să facă toate demersurile pentru ca doamna Plăcintă să fie scoasă din birou.
►13.56 Începe procedura de vot. Votul este secret cu bile. Pentru trecerea moţiunii de cenzură sunt necesare 231 de voturi
►14.42 S-a încheiat procedura de vot. Urmează numărătoarea voturilor.