Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Întâlnire Putere-Opoziție, la Palatul Parlamentului

Premierul Emil Boc și liderii coaliției de guvernare se întâlnesc, miercuri, cu liderii Uniunii Social Liberale, discuțiile inițiate de către șeful Executivului fiind programate pentru ora 13.

AUDIO Întâlnire Putere-Opoziție, la Palatul Parlamentului

Articol de Angela Bârgoan, 18 Ianuarie 2012, 07:25

Premierul Emil Boc a declarat că întâlnirea cu liderii USL a fost stabilită, marți, prin discuţii telefonice individuale cu preşedinţii PSD şi PNL.

"Orice formă de dialog este binevenită, nu are ce strica, vom vedea cu ce rezultate se va încheia", a precizat Emil Boc.

Primul ministru a precizat, marți seară, într-un interviu televizat, că printre temele de discuţie cu liderii opoziţiei se vor afla și protestele din ultimele zile.

”Ne-am pus de acord să avem o întâlnire, miercuri, la ora 13, la Palatul Parlamentului, în Sala I.G.Duca, pentru a discuta priorităţile economice şi politice ale anului 2012, inclusiv sesiunea extraordinară a parlamentului şi contextul actual. M-am bucurat că am primit un răspuns favorabil din partea liderilor USL după ce şi domniile lor s-au consultat, astfel încât într-adevăr, la ora 13, va avea loc această întâlnire între liderii coaliţiei. În prealabil, m-am consultat şi eu cu partenerii de coaliţie cu privire la oportunitatea acestei întâlniri, a fost un răspuns la unison, da, din partea domnului Kelemen Hunor, a domnului Oprea şi a domnului Pambuccian”, a explicat șeful Executivului.

În aceeaşi emisiune, premierul Emil Boc a recunoscut că întâlnirea cu liderii opoziţiei nu ar fi avut loc atât de curând dacă nu existau protestele din ultimele zile.

Emil Boc: Nu mă gândesc să demisionez

În context, şeful Guvernului a spus că şi el, şi preşedintele Băsescu au fost informaţi greșit atât în legătură cu proiectul legii sănătăţii, care a produs numeroase controverse şi care a fost în cele din urmă retras din dezbaterea publică, cât și în ceea ce-l privește pe doctorul Raed Arafat.

Potrivit premierului, de aceea proiectul a fost retras din dezbatere publică, iar după lămurirea lucrurilor, s-a rezolvat inclusiv situaţia cu Raed Arafat.

Emil Boc a mai afirmat că teza alegerilor anticipate, ridicată de liderii opoziţiei, este greu de susţinut, pentru că 2012 este oricum un an electoral.

Șeful Executivului apreciază că acţiunile de protest din Piaţa Universităţii seamănă mai mult cu o manifestaţie antisistem, la care niciun lider politic nu este agreat.

Premierul le-a transmis protestatarilor că nu le poate oferi mărirea salariilor şi a pensiilor şi nici demisia sa, ci doar noi măsuri de stimulare a investiţiilor şi de creare de locuri de muncă.

Întâlnirea Putere-Opoziție a fost confirmată și de către liderul PSD, Victor Ponta, şi de către purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.

Victor Ponta: Este nevoie de un Guvern de tehnocrați

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, pentru RRA, că va participa la întâlnire împreună cu copreşedintele USL, Crin Antonescu, dar pentru a cere alegeri anticipate şi un Guvern de tehnocraţi.

”Ne-am sfătuit şi, da, vom merge la ora 13, la Parlamentul României, pentru că e nevoie de dialog şi e nevoie de răspunsuri în toată ţara, care aşteaptă de la noi să venim cu soluţii democratice şi raţionale. În mod sigur este nevoie de un nou Guvern, care să fie sprijinit de toate forţele politice din Parlament, să lucreze acest nou Guvern de tehnocraţi cât mai rapid, pentru problemele care, iată, au ajuns să fie discutate în stradă, din cauza lipsei de dialog a guvernului actual, şi organizarea de alegeri cât mai rapide, pentru ca oamenii să-şi spună punctul de vedere şi să avem un guvern cu legitimitate şi cu sprijin popular pentru ceea ce este de făcut în continuare”, a explicat Victor Ponta.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului