Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Cod de conduită, pentru o mai bună gestionare a fondurilor europene

Guvernul a adoptat, miercuri, Codul de conduită pentru evitarea incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, cod care se adresează personalului ce gestionează fondurile comunitare nerambursabile.

AUDIO Cod de conduită, pentru o mai bună gestionare a fondurilor europene

Articol de Alina Dobrinescu, 21 Decembrie 2011, 16:54

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban a declarat că un Cod de conduită este un instrument necesar de prevenire a corupţiei pentru cei care gestionează fonduri nerambursabile.

"Codul va avea un dublu rol: să ajute personalul care lucrează în structuri să înţeleagă mai bine situaţiile în care se află, astfel încât să se evite posibilele incompatibilităţi şi mai ales conflictele de interese, dar de asemenea, va ajuta beneficiarii proiectelor comunitare ca să sesizeze eventual, asemenea situaţii posibil a fi existente la nivelul diferitelor structuri de autorităţi de management sau organisme intermediare", a declarat Leonar Orban.

Potrivit ministrului Leonard Orban, personalul care gestionează fonduri europene va semna şi o declaraţie prin care se va angaja să nu se implice în situaţii care să genereze incompatibilitate şi conflicte de interese.

El a declarat că documentul va fi inclus în Strategia Naţională Anticorupţie pe care o elaborareză Ministerul Justiţiei.

Emil Boc: Nu acceptăm depăşirea plafonului de 4,4% pentru deficitul bugetar

Totodată, membrii guvernului au analizat, miercuri în şedinţă de guvern măsurile necesare pentru ca România să se încadreze în ţinta de deficit bugetar pe anul 2012.

Premierul Emil Boc a afirmat în cadrul şedinţei de guvern că deficitul bugetar stabilit cu FMI pentru acest an la 4,4% din PIB, adică circa 6 miliarde de euro, nu trebuie depăşit.

"Am o atenţionare în special către Ministerul Finanţelor, cu privire la deficitul bugetar pe 2011. Deficitul bugetar nu se negociază şi nu acceptăm sub nicio formă depăşirea plafonului de 4,4% agreat cu Parlamentul prin legea bugetului de stat, dar şi cu organismele internaţionale, pentru că este un semn de seriozitate şi credibilitate a statului român. Deci deficitul nu se negociază, oricât de mari ar fi nevoile unora sau altora", a spus premierul.

De asemenea, şeful executivului le-a cerut miniştrilor să acorde prioritate maximă acelor investiţii care ar urma să se finalizeze anul viitor.

"Vă solicit ca în lista de investiţii pe care o aprobaţi în calitate de ministru să daţi prioritate maximă acelor investiţii care se finalizează în anul 2012 pentru că şi în acordurile cu organismele internaţionale avem prioritizarea investiţiilor, în sensul finalizării cu prioritate a celor care se află într-o fază avansată de finalizare. Acordaţi prioritate investiţiilor care se finalizează", le-a spus Boc miniştrilor.

Guvernul înfiinţează Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu atribuţii sporite de control

De asemenea, Guvernul a decis înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin reorganizarea Agenţiei pentru prestaţii sociale, adăugarea unei direcţii de inspecţie socială şi suplimentarea cu 287 de posturi a schemei de personal, prin transferuri între instituţii.

Decizia a fost luată prin ordonanţă de urgenţă, pentru aplicarea, începând cu anul viitor, a prevederilor Legii asistenţei sociale şi are în vedere întărirea capacităţii de control a instituţiei.

Numărul maxim de posturi al instituţiei a fost majorat cu 287 locuri, dintre care 132 vor fi preluate, prin transfer, din cadrul Ministerului Muncii, iar alte 155 posturi vor fi transferate de la Inspecţia Muncii.

"Creştem capacitatea de control a inspecţiei sociale, care de acum înainte va avea o structură teritorială mult întărită. Vreau să reamintesc pentru fiecare beneficiar de prestaţii sociale că dosarele nu se modifică de la 1 ianuarie, nu trebuie să vină cu cereri noi cei care sunt în plată, dar trebuie să se aştepte la controale din partea inspecţiei sociale", a afirmat ministrul muncii, Sulfina Barbu.

Potrivit ordonanţei, vor constitui contravenţii şi vor fi aplicate amenzi cu sume cuprinse între 5.000 lei şi 10.000 lei pentru împiedicarea în orice mod, de către administraţia publică său de către persoane fizice, a inspectorilor sociali să exercite atribuţiie de inspecţie, refuzul persoanelor fizice sau juridice de aplica măsurile dispuse de inspectorul social şi refuzul de a pune la dispoziţie documente sau informaţii necesare pentru control.

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Știri 16 Ianuarie 2025, 09:28

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice

Într-un interviu acordat presei maghiare şi citat de MTI, liderul UDMR a precizat că nu pot fi pur şi simplu desfiinţate...

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Știri 16 Ianuarie 2025, 08:52

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale

Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea deschisă de Călin Georgescu, însă acesta a făcut recurs.

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:26

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"

Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în...

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:20

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări de TVA nu se va mări.

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
Știri 15 Ianuarie 2025, 10:32

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei

Petre Roman este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul redeschis al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:48

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis

AUR împreună cu POT şi SOS România au împreună numărul de voturi necesar pentru a inţia suspendarea şefului statului, însă nu...

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:40

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale

În Capitală și în țară au loc conferinţe, dezbateri, concerte şi expoziţii, iar la multe muzee intrarea este gratuită.

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități
Știri 14 Ianuarie 2025, 15:57

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități

USR acuză finanțarea insuficientă pentru serviciile sociale și personalul din domeniu și consideră că banii necesari pot fi...

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități