Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO/APEL MATINAL Florian Bodog, ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a fost invitatul "Apelului matinal", de la Radio România Actualităţi.

AUDIO/APEL MATINAL Florian Bodog, ministrul Sănătăţii

Articol de Ion Marinescu, 05 Ianuarie 2018, 08:14

În trei localităţi din ţară, în Otopeni, Cluj şi Braşov, au apărut panouri pe care scrie "Vaccinurile nu sunt sigure! Citeşte prospectele! Informează-te! Cunoaşte riscurile!" Ele au apărut la iniţiativa Asociaţiei "Cunoaşte Riscurile", care susţine că panourile se doresc un îndemn la informare.

Un motiv în plus, cred, pentru a discuta în continuare, la "Apel Matinal", cu ministrul sănătăţii, Florian Bodog, despre aceste panouri, dar şi despre decizia pe care trebuie să o luăm privind vaccinarea.

Bună dimineaţa, dle ministru!

Florian Bodog: Bună dimineaţa!

Realizator: Trebuie sau nu să ne vaccinăm pe noi, copiii? Ce spuneţi?

Florian Bodog: Trebuie să ne vaccinăm şi noi şi copiii.

AUDIO Interviu cu ministrul Florian Bodog:

Realizator: Cum vedeţi iniţiativa Asociaţiei "Cunoaşte Riscurile", care sunt măsurile pe care, eu ştiu, poate ar cuveni să le luăm?

Florian Bodog: Din punctul meu de vedere, decizia susţinerii acestei campanii este una în afara legii, pentru că este absolut iresponsabil să faci afirmaţia pe un panou pe care, mă rog, îl afişezi într-un loc public, într-o campanie publică, să faci afirmaţia că vaccinurile nu sunt sigure. Pe de altă parte, conform prevederilor Legii 95, toate campaniile publice de informare care privesc sănătatea publică, toate mesajele din aceste campanii trebuiesc asumate de Ministerul Sănătăţii. Or, Ministerul Sănătăţii nu a avizat aceste mesaje publice, motiv pentru care în cursul zilei de ieri am dispus control în toată ţara, control continuu, pentru toate mesajele, nu numai pentru acest tip de mesaje. Ţin să precizez că sancţiunea, conform Hotărârii de Guvern 857/2011, este amendă de la 10.000 la 25.000 de lei.

Realizator: Am înţeles. Dle ministru, Radio România a realizat anul trecut o campanie de informare privind vaccinarea. În acest sens, ne puteţi spune care sunt beneficiile vaccinării şi care sunt cele mai elocvente exemple de boli eradicate prin vaccinare?

Florian Bodog: Ceea ce pot să vă spun eu este că vreau să mulţumesc în primul rând public postului dvs de radio pentru campania de vaccinare pe care a dus-o în colaborare cu noi şi vreau să vă spun că rezultatele s-au văzut şi se văd în continuare. Epidemia de rujeolă începe să se limiteze, nu mai sunt atât de multe cazuri noi, însă trebuie să precizăm foarte clar, nu există niciun medicament şi nicio altă formă de a preveni bolile acestea infecţioase, cum este rujeola, cum este poliomielita, nu există nicio metodă decât vaccinarea.

Realizator: Vreau să ne întoarcem puţin la cei care au realizat panourile, pentru că sunt susţinuţi financiar de părinţii, se pare, copiilor care au rămas cu probleme medicale din cauza vaccinurilor, sau cel puţin aşa susţin.puneţi-ne, există vreo legătură între vaccinuri şi problemele aduse în discuţie de fiecare dată când se vorbeşte despre vaccinare, cum ar fi decese, paralizii, autism?

Florian Bodog: În ceea ce priveşte autismul, există dovezi clare că nu sunt legate de vaccinare. Iar în ceea ce priveşte eventualele riscuri ale vaccinării, acestea sunt infime şi incomparabil mult mai scăzute faţă de avantajele şi beneficiile pe care le aduce vaccinarea.

Realizator: Deci, doar cazuri izolate, să înţeleg.

Florian Bodog: Eu sunt pentru informare şi ăsta este şi motivul pentru care în legea vaccinării există această posibilitate, se vor crea aceste grupuri tehnice de lucru, care vor avea rolul de a informa părinţii cu privire la riscurile şi avantajele vaccinării, pentru ca părintele să poată să ia o decizie absolut informată.

Realizator: Exact, decizia sa.

Florian Bodog: Însă, a pune pe un afiş faptul că vaccinul este nesigur este după părerea mea o crimă şi este ilegal.

Realizator: În România este necesară obligativitatea vaccinării, ce spuneţi?

Florian Bodog: Eu cred că obligativitatea vaccinării trebuie să vină din dorinţa de a-ţi proteja copilul. Cred că fiecare părinte responsabil trebuie să îşi protejeze copilul, la fel cum îl duce să îl boteze, indiferent de religia pe care o are, la fel ar trebui să îl ducă şi să îl vaccineze.

Realizator: Domnule ministru, ieri seară, medicii de familie au trimis un comunicat de presă în care spun că intenţia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a nu mai continua semnarea actelor adiţionale arată o iresponsabilitate faţă de starea sănătăţii şi e, clar, o neîndeplinire a obligaţiilor legale. Care este părerea dumneavoastră?

Florian Bodog: Nu vreau să comentez afirmaţia celor de la Societatea Medicilor de Familie, dar aş pune o întrebare: unde este iresponsabilitatea, în a nu semna actul adiţional? Noi am prelungit inclusiv pe data de 1, pe data de 3 semnarea actelor adiţionale. Am discutat cu preşedintele Casei şi există posibilitatea legală de a întocmi contracte noi. Deci, nu se semnează acte adiţionale, pentru că ar fi ilegal şi ştiţi că au fost atacaţi cei de la Casa de Asigurări... Cu privire la legalitatea semnării actelor adiţionale, însă am discutat cu domnul preşedinte al Casei, în cursul zilei de ieri, se vor face contracte noi, în aşa fel încât contractul să fie perfect legal şi neatacabil.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului