Arhiva SIPA va fi inventariată trei ani şi desecretizată
Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre care prevede desecretizarea arhivei fostului serviciu secret SIPA.
Articol de Radiojurnal, 31 Mai 2017, 17:12
O comisie formată din doi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, doi ai Secretariatului General al Guvernului şi unul al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor va inventaria timp de trei ani arhiva fostului serviciu secret SIPA.
Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre care prevede desecretizarea acestor documente.
Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a explicat ce categorii de informaţii pot exista în arhiva SIPA şi care va fi statutul lor.
"Documente care ţin de viaţa privată. Sigur, acelea nu vor fi făcute pubice, dar persoanele vizate pot solicita în scris comisiei acces la partea din dosar referitoare la viaţa privată. Secrete de serviciu pot fi declasificate prin ordin al ministrului justiţiei. Vom proceda în acest sens. După ce le declasificăm, putem vedea cel puţin trei categorii de informaţii, elemente de viaţă privată, urmează regimul celor dintâi de viaţă privată. Pot fi găsite elemente, indicii ne natură a contura existenţa/săvârşirea unei fapte penale. Pe acelea pe vom trimite la Parchet, la Ministerul Public, care va proceda potrivit competenţelor pe care le are", a spus Tudorel Toader.