Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Antonescu: Stăm la dispoziţia premierului până luni, cu propunerile de miniştri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că premierul Victor Ponta construieşte un guvern USD şi transformă PNL într-o anexă. PNL mai este dispus să stea la dispoziţia premierului, cu propunerile de miniştri, până luni.

Antonescu: Stăm la dispoziţia premierului până luni, cu propunerile de miniştri

Articol de Luminiţa Apostolescu, 19 Februarie 2014, 11:54

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat într-o conferinţă de presă, faptul că a cerut la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, numiri definitive pe posturile de miniştri care aparţin PNL, pentru a nu prelungi interimatele, cu înţelegerea ca luni să se prezinte Parlamentului propunerea liberalilor potrivit căreia Klaus Iohannis să devină ministru de Interne şi vicepremier.

Premierul a declinat propunerea noastră, a adăugat Antonescu.

"După demisiile miniştrilor Chiţoiu şi Gerea , domnul prim-ministru trebuia să trimită pentru revocare niste propuneri. Domnia sa mi-a propus ca interimari pentru aceste două ministere să fie numiţi actualii miniştri liberali, eu am declinat propunerea, arătând că putem merge pe numiri definitive, nu să prelungim interimate, cu miniştri liberali care au fost propuşi şi cu înţelegerea că luni mergem în Parlament şi cu modificarea prin care propunerea noastră cu Klaus Iohannis, ministru de Interne şi vicepremier, să fie pusă în practică, închiend în acest fel ceea ce înseamnă de aproape două săptămâni criza din interiorul Guvernului", a afirmat Antonescu la conferinţa de presă.

"Am acceptat şi varianta să fie numiţi doar interimari azi (n.r. miercuri) miniştrii liberali, tot sub înţelegerea că luni mergem în Parlament şi închidem cu propunerile noastre această criză", a adăugat liderul PNL.

El a spus că premierul nu a fost de acord cu "pachetul propunerilor PNL" şi a luat decizia numirii unor miniştri interimari din Uniunea Social Democrată.

Ultimatumul lui Antonescu--fb1

Liderul liberal a precizat că PNL stă la dispoziţia premierului până luni, cu propunerile pe care le-a făcut, pentru a merge în Parlament pentru schimbarea structurii Guvernului.

"Facem toate eforturile pentru ca USL să meargă mai departe. Îi stăm la dispoziţie până luni cu propunerile pe care le-am făcut. Putem merge în Parlament pentru a încheia această criză şi guvernamentală şi politică", a susţinut Antonescu.

El a adăugat că PNL nu are niciun motiv să renunţe la propunerile sale, din cauza "presiunilor" pe care le face PSD.

PNL "nu cere nimic în plus"

Antonescu a subliniat că PNL nu cere nimic în plus faţă de posturile pe care le deţine în Guvern, conform protocolului.

"PNL avea de la început propuneri legitime şi agreate om cu om de către primul ministru. PNL nu cerea nimic în plus faţă de ceea ce-i revenea şi anume cele patru posturi de miniştri pe ministerele pe care le deţinea şi un portofoliu de vicepremier care iarăşi îi revenea şi care presupunea doar formalitatea mutării de la Ministerul Finanţelor la Ministerul de Interne, formalitate care într-adevăr, presupune trecerea prin Parlament", a explicat Antonescu.

În legătură cu această propunere, USD, PSD şi Victor Ponta au inventat tot felul de pretexte pentru a nu o accepta, de fapt pentru a nu-l accepta pe KIaus Iohannis ca vicepremier, consideră Antonescu.

PNL, doar o anexă a USD

Crin Antonescu l-a acuzat pe Victor Ponta că consturieşte un guvern USD, iar PNL devine doar un o anexă a USD.

"Domnul Ponta construieşte un guvern USD care să înlocuiească guvernul USL. Ne pune în faţa alternativei de a accepta să devenim noi, PNL, un fel de membru ascuns sau de anexă a USD", spune Antonescu.

PNL va cere demisia unui guvern USD

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, luni seara sau marţi, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, "lipsit de orice legitimitate" şi căruia liberalii îi vor cere "demisia imediată".

"Luni seara sau marţi, vom avea fie un guvern USL, fie un guvern USD, lipsit de orice legitimitate şi căruia, ca atare, noi îi vom cere demisia imediată", a spus Antonescu, întrebat ce se va întâmpla dacă până luni premierul Victor Ponta nu acceptă propunerile PNL.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă ieşirea PNL de la guvernare, Antonescu a răspuns: "Până una, alta, am cam fost daţi afară de la guvernare".

Guvernul prelungește plafonarea RCA
Știri 27 Martie 2025, 19:18

Guvernul prelungește plafonarea RCA

Guvernul a extins cu încă trei luni perioada în care preţurile poliţelor RCA rămân plafonate.

Guvernul prelungește plafonarea RCA
CCR a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România
Știri 27 Martie 2025, 19:13

CCR a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România

Curtea Constituţională a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România faţă de cele două legi din...

CCR a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România
România a reușit reducerea cheltuielilor cu 5% în primele două luni ale anului
Știri 27 Martie 2025, 10:44

România a reușit reducerea cheltuielilor cu 5% în primele două luni ale anului

Instituțiile statului au cheltuit cu aproape 400 de milioane de lei mai puțin pe bunuri și servicii, comparativ cu primele...

România a reușit reducerea cheltuielilor cu 5% în primele două luni ale anului
AUR a depus două moțiuni simple
Știri 27 Martie 2025, 10:37

AUR a depus două moțiuni simple

O moțiune vizează activitatea ministrului Energiei, Sebastian Burduja, iar o altă este îndreptată împotriva ministrului de...

AUR a depus două moțiuni simple
Sancțiuni mai mari pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate
Știri 25 Martie 2025, 09:31

Sancțiuni mai mari pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate

Propunerea de sancţionare a parlamentarilor care lipsesc a fost intens dezbătută ieri, la Camera Deputaţilor, înainte de a fi...

Sancțiuni mai mari pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate
Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, pe agenda CSAT
Știri 21 Martie 2025, 15:49

Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, pe agenda CSAT

Este prima reuniune CSAT de când Ilie Bolojan a preluat interimar mandatul de şef al statului.

Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, pe agenda CSAT
Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea numărului de secretari de stat
Știri 21 Martie 2025, 09:42

Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea numărului de secretari de stat

Decizia de reducere a numărului de secretari de stat din ministere la 56 face parte din planul Executivului de diminuare a...

Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea numărului de secretari de stat
Radio România deschide sezonul târgurilor de carte cu Caravana Gaudeamus la Craiova
Știri 19 Martie 2025, 11:43

Radio România deschide sezonul târgurilor de carte cu Caravana Gaudeamus la Craiova

Prin suprafaţa ocupată şi prin numărul de participanţi, ediţia din acest an reprezintă un record în ceea ce priveşte...

Radio România deschide sezonul târgurilor de carte cu Caravana Gaudeamus la Craiova