Ascultă Radio România Actualitaţi Live

ANI cere revocarea lui Mircea Diaconu din Senat

Agenţia Naţională de Integritate cere Senatului revocarea lui Mircea Diaconu din funcţia de senator, pe motivul nerespectării prevederilor legale în materie de incompatibilităţi.

ANI cere revocarea lui Mircea Diaconu din Senat

Articol de Flori Doman, 23 Octombrie 2012, 14:25

ANI a cerut, marţi, Senatului aplicarea cu celeritate a sancţiunilor prevăzute de lege, respectiv revocarea lui Mircea Diaconu, solicitare ce vine în urma boicotării şedinţei de luni a Plenului Senatului, în care trebuia să se discute despre încetarea mandatului senatorului.

Potrivit Agenţiei Naţionale, amânarea revocării lui Mircea Diaconu ar afecta în mod grav obiectivele asumate de România prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

"Orice amânare privind aplicarea prevederilor legale în materia incompatibilităţilor afectează, în mod grav, atât obiectivele României asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, cât şi percepţia cetăţenilor asupra domniei legii şi a statului de drept", precizează ANI, într-un comunicat de presă.

Totodată, aceasta aminteşte în document că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat, în urmă cu peste patru luni, o decizie definitivă şi irevocabilă cu privire la legalitatea raportului care constată incompatibilitatea senatorului liberal.

"De asemenea, menţionăm faptul că Mircea Diaconu nu mai poate candida pentru o funcţie eligibilă de membru al Parlamentului pe o perioadă de trei ani, potrivit prevederilor art. 25, alin. (2) din Legea 176/2010: ''persoana eliberată sau destituită din funcţie [...] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [...], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului''", mai subliniază ANI.

De ce este incompatibil Mircea Diaconu?


În 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate a constatat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Decizia a fost contestată de Mircea Diaconu la Curtea de Apel Bucureşti, care în 16 septembrie 2011 a stabilit că acesta s-a aflat în incompatibilitate.

ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, ar fi promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, "în mod direct un folos material pentru soţia sa".

Diaconu, urmărit penal

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În cazul lui Mircea Diaconu, fostul ministru al Culturii, procurorii au constatat cinci infracţiuni de conflict de interes, comise de actor.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.

Demisia a survenit hotărârii irevocabile din 19 iunie a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Surse parlamentare spun că încetarea mandatului de parlamentar înainte de finalizarea lui nu se calculează la pensie, acesta fiind de fapt motivul pentru care s-ar trage de timp în cazul lui Mircea Diaconu.

Incompatibilitatea lui Mircea Diaconu s-a aflat luni pe ordinea de zi a plenului Senatului. Senatul nu a avut însă cvorum, aşa că şedinţa s-a suspendat.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie