Alianţa de Centru-Dreapta la un pas de constituire
Liderii PNL şi PC semnează luni, protocolul Alianţei de Centru-Dreapta, iar apoi vor înregistra formaţiunea la tribunal.
Articol de Politica Romaneasca, 10 Ianuarie 2011, 11:18
Membrii Consiliului Naţional al Partidului Conservator au validat, luni, în unananimitate, protocolul cu PNL şi au invalidat vechiul protocol cu PSD.
Potrivit protocolului cu PNL, cele două partide vor avea candidaţi comuni la alegerile generale din 2012 şi 2016, dar vor merge separat la cele locale.
Protocolul stabileşte şi programul politic al noii alianţe care cuprinde măsuri pentru stabilitate socială şi de reducere a fiscalităţii.
Preşedintele conservatorilor, Daniel Constatin, spune că obiectivul principal este implementarea reformelor şi proiectelor în care Partidul Conservator crede pentru a scoate România din criza economică.
"Nu ne dorim în momentul de faţă să schimbăm cu orice preţ puterea, să suspendăm preşedintele, aşa cum s-a vehiculat, ci ne dorim să reuşim să implementăm reforme şi proiecte pe care noi le avem şi credem că sunt potrivite în momentul de faţă pentru a scoate România din această criză economică. Noi nu facem altceva decât să răspundem solicitărilor pe care cetăţenii le au în această perioadă şi care ne spun că nu mai pot suporta aceste măsuri şi că au nevoie în momentul de faţă de o schimbare", spune Daniel Constatin.
Liderul conservatorilor a mai declarat, că a convenit cu preşedinţii PNL şi PSD, Crin Antonescu şi Victor Ponta, să încheie până la 1 martie o alianţă între cele trei partide din opoziţie.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a exprimat, luni, speranţa ca se va intra într-o nouă etapă a vieţii politice româneşti odată cu încheierea alianţei politice PNL-PC.
"Începând de azi (n.r. luni) sper să intrăm, odată cu această decizie, într-o perioadă nouă în viaţa politică românească. Eu am propus acest lucru şi intru în această acţiune şi nouă etapă, sper, a vieţii politice româneşti, cu toată încrederea, cu toată onestitatea şi cu toată convingerea că suntem datori să facem ceva esenţial cât mai repede pentru ca situaţia politcă, economică, socială a României să se schimbe", a spus Antonescu, înaintea Delegaţiei Permanente a PNL, reunită pentru a valida alianţa cu PC.