Ascultă Radio România Actualitaţi Live

4 noiembrie, ziua Preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu îşi doreşte linişte de ziua sa de naştere, prin urmare şi-a luat o zi liberă.

4 noiembrie, ziua Preşedintelui

Articol de Luminiţa Apostolescu, 04 Noiembrie 2011, 11:22

Traian Băsescu a sărbătorit cu o zi mai devreme ziua sa de naştere, împreună cu parlamentarii coaliţiei.

"Nu e nicio întâlnire politică, vineri parlamentarii pleacă, sunt acasă şi am considerat de bun simţ ca la împlinirea a 60 de ani să bem împreună un pahar de vin, că buni, răi, cum sunt, cu ei trecem criza, nu cu altcineva", a spus joi, Traian Băsescu, înaintea întâlnirii cu parlamentarii.

La 60 de ani, preşedintele îşi doreşte linişte de ziua sa şi a declarat că nu va veni la serviciu.

Parlamentari ai puterii îi urează şefului statului sănătate şi putere de muncă, în timp ce reprezentanţi ai opoziţiei spun că nu au pentru acesta nicio urare.

Întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte de ziua sa de naştere, şeful statului a răspuns: "Linişte". "Îmi doresc linişte, mi-o iau singur: mâine nu vin la serviciu".

"Cadoul suprem" a fost primit de la electorat


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că îi urează şefului statului, Traian Băsescu, de ziua acestuia, multă putere, sănătate şi "La mulţi ani!".

"În primul rând, am toate gândurile bune îndreptate către dumnealui şi, aşa cum spun cu drag fiecărui om care îşi serbează ziua de naştere, îi spun şi dumnealui "La mulţi ani!?", a spus Anastase.

Deputatul PDL Raluca Turcan a spus, la rândul său, că îi doreşte preşedintelui să fie sănătos şi să-şi vadă duse la bun sfârşit proiectele.

Ea a precizat că "pentru un om cu forţa şi determinarea preşedintelui Traian Băsescu, este important ca într-un mandat proiectele demarate să fie şi finalizate".

Fostul ministru Ioan Botiş, deputat PDL, a precizat că îi urează preşedintelui "La mulţi ani!", multă sănătate şi să ducă până la capăt "ceea ce a gândit".--fb1

Şi deputatul PDL, Gelu Vişan, a declarat că îi urează preşedintelui multă putere de muncă şi să aibă un an 2012 mai bun şi cât se poate de liniştit.

Deputatul PDL, Silviu Prigoană, a declarat că îi doreşte doar sănătate preşedintelui Traian Băsescu, deoarece acesta nu are nevoie de altceva.

Prigoană a explicat că Băsescu are "cadoul suprem", "postul suprem" primit de la electoratul din România.

Darul opoziţiei pentru preşedinte: "nimic"

Reprezentanţi ai opoziţiei au spus că nu au nicio urare pentru şeful statului.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat că îi urează preşedintelui, de ziua acestuia, ce i-a urat şi şeful statului de ziua sa, adică nimic.

Întrebat ce îi urează preşedintelui Traian Băsescu de ziua acestuia, Ponta a spus: "Ce mi-a urat şi dânsul mie. Adică nimic".

Ponta a mai spus că darul său pentru preşedinte este tot "nimic".

Deputatul PNL Ludovic Orban a spus, la rândul său, că nu poate să-i ureze nimic preşedintelui Traian Băsescu.

Orban a adăugat că face urări doar prietenilor şi oamenilor pe care îi respectă şi în care are încredere, precizând că şeful statului ar putea să facă un cadou românilor dându-şi demisia.

Mircea Băsescu: Sărbătoream împreună ziua de naştere

Părinţii le sărbătoreau împreună ziua de naştere

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, spune că atunci când erau mici părinţii le sărbătoareau ziua împreună.

"Fratele meu este născut pe 4 noiembrie, iar eu pe 27 noiembrie. Mama şi tata ne făceau cadouri. Eu nu-mi mai amintesc dacă ne făceam între noi daruri“, spune Mircea Băsescu.

Nu ştie dacă va putea să se întâlnească astăzi cu fratele lui să-i spună „La mulţi ani!“.

„Depinde de programul meu, dar, mai ales, de al lui“, încheie Mircea Băsescu.

Cum şi-a sărbătorit Băsescu zilele de naştere

În 4 noiembrie 2009, în plină campanie pentru prezidenţiale, şeful statului şi-a serbat ziua la un restaurant din centrul Capitalei, alături de soţia şi fiicele sale.

În 2008, Băsescu nu a avut niciun program public de ziua sa de naştere.

În urmă cu patru ani, 4 noiembrie a fost într-o duminică, iar Traian Băsescu a făcut, la Palatul Cotroceni, o analiză a situaţiei cetăţenilor români din Italia.

În 2006, preşedintele a fost de 4 noiembrie pe Valea Prahovei împreună cu familia şi a fost vizitat şi de unii lideri ai PD.

În 2005, preşedintele Băsescu şi-a petrecut ziua de naştere la vila de protocol din staţiunea Neptun, în ziua următoare vizitându-şi mama, împreună cu soţia şi cele două fiice, după ce a mers la mormântul tatălului său din Cimitirul Central din Constanţa.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie