20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA
Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Twitter, la împlinirea a 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, cu ocazia vizitei la Bucureşti a preşedintelui american Bill Clinton.

Articol de Cătălina Creţu, 11 Iulie 2017, 11:47
Şeful statului remarcă faptul că acest moment a marcat decisiv evoluţia noastră şi spune că aprofundarea parteneriatului va continua, în beneficiul României.
Parteneriatul strategic dintre cele două state a fost lansat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Bill Clinton.
De la lansarea sa, parteneriatul strategic a reprezentat un reper esenţial al politicii externe a României, precum şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative.