1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2010. Mărturii peste timp
Radio România Actualităţi a surprins mărturiile peste timp despre Ziua Naţională a României, într-un documentar realizat de Ianna Ioniţă.
Articol de Ianna Ioniţă, 01 Decembrie 2010, 11:05
Dorin Matei, redactorul-şef al revistei "Magazin istoric" povesteşte despre contextul momentului unic de la 1 Decembrie 1918, aşa cum a fost el reflectat în cronica românească a veacului trecut.
"Scriitorul austriac Stefan Zweig a scris o carte intitulată "Orele astrale ale omenirii".
A ales câteva momente, care au marcat istoria omenirii, şi a dat acest titlu.
Pentru noi, românii, cred că anul 1918 poate fi socotit o astfel de oră astrală, mai ales dacă ţinem cont de cum arăta România la începutul anului 1918 şi cum arată la sfârşitul lui.
La începutul anului, aproape că nu mai exista o ţară cu acest nume.
Guvernul şi suveranii se retrăseseră din decembrie 1916, la Iaşi, şi acum, la începutul lui 1918, se aflau nu numai sub asediul trupelor germane şi austro-ungare, inamicii noştri de pe front, dar şi sub asediul aliatului, adică a trupelor ţariste, pentru că în Rusia izbucnise Revoluţia bolşevică şi pentru că această armată, practic, nu mai era o armată.
Acei soldaţi erau, practic, nişte bande de indivizi, care jefuiau tot şi care ameninţau inclusiv autoritatea Guvernului Român.
În aceste condiţii, mai ales după ce Rusia bolşevică a încheiat şi Tratatul de Pace cu Germania, România n-a avut de ales şi a trebuit să încheie, la rândul ei, pacea cu Germania, deşi aliaţii noştri occidentali insistau foarte mult să nu facem acest lucru.
Unirea Basarabiei cu România
Ei bine, chiar în această perioadă are loc şi primul moment important al anului 1918, şi anume unirea Basarabiei cu România.
A fost un proces extrem de complex, un proces pe care noi, de multe ori, l-am prezentat oarecum schematic, poate şi din teamă că eram mereu atacaţi pe această temă şi ne-am ferit multă vreme să vorbim despre disputele care au existat la Chişinău, în privinţa unirii cu România, pentru că acolo s-au dus discuţii foarte susţinute, a existat o tabără care condiţiona unirea Basarabiei cu România de o serie de revendicări.
Era vorba de faptul că în spaţiul acesta care ţinuse de Imperiul Ţarist, sub influenţa Revoluţiei bolşevice, se vorbea foarte mult despre reforma agrară, se invoca mereu amintirea anului 1907 din Regat şi a ceea ce păţiseră ţaranii atunci şi se cerea ca această unire a Basarabiei cu România să se facă numai în baza unor garanţii că reforma agrară se va aplica în Basarabia, că va exista un regim mai democratic şi multe alte asemenea pretenţii.
Până la urmă, raţiunea a învins, însă, şi la 27 martie, pe stil vechi, 9 aprilie pe stil nou, Sfatul Ţării proclama unirea Basarabiei cu România.
Primul ministru de atunci al României, Marghiloman, era invitat în Sfatul Ţării pentru a i se comunica această decizie.
A urmat o perioadă extrem de dură pentru România.
Încetase războiul, dar se afla sub un regim de ocupaţie germană, pierduse şi mai mult teritoriu, pentru că graniţa cu Austro-Ungaria fusese mutată dincolo de creasta Carpaţilor şi, totuşi, în această perioadă românii nu au pierdut speranţa.
A funcţionat, atunci, o legătură foarte puternică între populaţie şi clasa politică.
Oamenii au avut încredere în clasa politică şi au urmat-o până la acel moment sublim de la 1 decembrie 1918. Următorul pas a fost revenirea la România a Bucovinei.
S-a întâmplat la 14 octombrie, pe stil vechi, 27 octombrie, pe stil nou, când, la Cernăuţi, o adunare constituantă - şi trebuie să insistăm mai mult pe acest aspect, vom vedea că şi la Alba Iulia a fost un soi de plebiscit, o adunare plebiscitară - deci, la Cernăuţi, o adunare constituantă a proclamat şi unirea cu România şi a ales un Consiliu Naţional, din 50 de membrii, care să reprezinte interesele românilor din Bucovina, până la momentul în care Conferinţa de Pace va consfinţi unirea.
Momentul 1 decembrie, pe stil nou, 18 noiembrie, pe stil vechi, a fost atent pregătit.
Este păcat că nu avem un român mare, al acestui an, sau un film mare, al acestui an, şi tot trag nădejde că, într-o zi, un scriitor, un scenarist sau un regizor se vor apleca asupra faptelor istorice, pentru că există atâta substanţă din care se pot scoate opere literare sau operă cinematografică de foarte mare succes.
Voi încerca să vă conving foarte pe scurt de acest lucru.
Puţini ştiu că Iuliu Maniu şi regimentele formate din români, din fosta armată Austro- Ungară, sunt cele care au salvat Viena de revoluţia bolşevică. Ideile bolşevice se răspândiseră şi în Germania, şi în Austro-Ungaria.
Şi la Viena, soldaţii austrieci se răsculaseră.
Ei bine, Iuliu Maniu şi regimentele pe care acesta le-a dirijat au salvat Viena de la această revoluţie bolşevică. Drept recunoştinţă, Ministerul de Război austriac i-a dat lui Iuliu Maniu un spaţiu, într-o aripă a Ministerului, unde acesta a instalat o staţie de radio, prin care a ţinut legătura cu fruntaşii unionişti din Transilvania şi au putut pregăti Marea Adunare de la Alba Iulia, în felul acesta.
Pe de altă parte, Guvernul de la Iaşi - şi, aici, Ion I. C. Brătianu a jucat un rol decisiv - a ajutat şi el, cât a putut, pe fruntaşii unionişti.
Dorin Matei, redactorul-şef al revistei "Magazin istoric" a povestit pentru Radio România Actualităţi, şi episoade emoţionante din acele vremuri:
Drumul spre Alba Iulia nu a fost uşor.
Trupele germane se retrăgeau din munţi; era iarnă în toată regula.
A povestit cum a ajuns de la Bucureşti, la Alba Iulia, generalul Titus Gârbea, într-o înregistrare-document, făcută de Mariana Conovici, în 1993, pe când povestitorul nostru, care a trecut prin ambele războaie mondiale, avea 101 ani.
Istoricul Olimpiu Matichescu consemna, la RADIO ROMÂNIA, într-o emisiune din 1984, care a fost reacţia presei internaţionale.
Dar vraja anului 1918 nu a ţinut la nesfârşit.
Istoricul Ion Bulei scria, într-un articol publicat în "Magazin istoric": regionalismul e întreţinut, în primii ani de după unire, de menţinerea unor structuri cu atribuţii regionale - Marele Sfat Naţional din Transilvania, Consiliul Naţional din Bucovina şi Sfatul Ţării din Basarabia. Ele aveau şi instituţii executiv-administrative. Până când procesul de unificare legislativă s-a îndeplinit între 1918 şi 1920, aceste structuri au menţinut în vigoare legislaţia veche austro-ungară sau rusească, cu tentă locală, şi au introdus, încet-încet, şi legislaţia care venea de la Bucureşti".
Dacă vei lua patru avocaţi din cele patru provincii, care, laolaltă, reprezintă componenţa statului român, vei simţi că tradiţia de stat străin stăruie, încă, în particularităţile de gândire, scria Octavian Goga.
Problemele României după Unire
După unire, România s-a confruntat şi cu problema minorităţilor. Statistitcile arată că, în 1930, la o populaţie totală de 18 milioane şi puţin peste 57.000 de persoane, 71,9% erau români şi 28,1% minoritari. Cea mai mare pondere - 1.426.000 - o reprezentau maghiarii. Mai erau 740.000 de germani şi 722.000 de evrei.
Între 1920 şi 1940, minoritatea maghiară depune 47 de plângeri la Societatea Naţiunilor. Ei reclamă, îndeosebi, faptul că reforma agrară din 1921 a fost aplicată în detrimentul lor.
Au intervenit probleme economice, pentru că ieşeam dintr-un război, un război extrem de greu.
Au intervenit, într-adevăr, şi o serie de probleme legate de pământ şi ele au durat foarte mult.
Aşa-numita problemă a optanţilor, adică, e vorba de acei cetăţeni unguri, din Transilvania, care, după unire, au preferat să plece în Ungaria, şi să nu mai rămână în Transilvania, şi a fost un lung proces, în faţa tribunanelor internaţionale.
Din partea română, Nicolae Titulescu a fost cel care a susţinut cauza, din partea ungară a fost un alt om politic maghiar foarte important.
Până la urmă, problema s-a soluţionat, însă, într-adevăr, au fost îndelungate discuţii, pentru că acei cetăţeni unguri au trebuit să opteze pentru despăgubire, în locul pământulu
Problema asta a durat multă vreme, dar, până la urmă, s-a rezolvat.
La 20 noiembrie 1919, când se deschidea primul Parlament, Regina Maria nota în jurnalul său: "Dar, totuşi, inima mă durea. Toţi românii noştri nu erau uniţi, aşa cum ar trebui să fie. Lumea, după război, nu se arătase la înălţimea eroismului desfăşurat în timpul gigantului efort, de a câştiga. Am câştigat, dar omenirea a rămas mică, sordidă, lacomă şi egoistă. Se minează unul pe altul. Aceasta m-a făcut tristă, în această zi, care ar fi trebuit să fie de glorie şi de satisfacţie."
Politicienii vremurilor
Dorin Marei vorbeşte şi despre politicienii români care au marcat istoria.
"În 1916, când România a intrat în război, nu eram foarte siguri care va fi finalul şi, atunci, unii au rămas într-o barcă - ceilalţi, în cealaltă barcă. Important e, însă, că Brătianu a avut grijă ca niciunul din ei să nu aibă de suferit, din punct de vedere legal. Sigur, cariera lor politică a fost încheiată, au avut de suferit oprobiul public, dar, niciunul nu a fost condamnat pentru acel colaboraţionism. Eu cred că ar trebui să menţionăm numele tuturor politicienilor importanţi de atunci; pentru că toţi au avut o contribuţie. Dar, cred că sunt doi oameni, care, în mod firesc, trebuie să-i pomenim, în primul rând. E vorba de Ion I. C. Brătianu, conducătorul Partidului Liberal, şi de Iuliu Maniu, conducătorul Partidului Naţional din Transilvania. Sunt cele două figuri emblematice, ale momentului 1 decembrie 1918. Dar, tot aşa cum am mai arătat în "Magazin istoric", nu trebuie uitat că, la Alba Iulia, au fost prezenţi şi au avut un rol foarte important, inclusiv socialiştii din Transilvania".
Ce documente ne-au mai rămas de atunci? Actele scrise şi, desigur, fotografiile făcute de Samuilă Mârza - un fotograf amator, care şi-a cărat trepiedul şi camera, cu bicicleta.
Nu el a fost cel însărcinat să imortalizeze actul Unirii, dar, fiind pasionat, a ajuns la Alba Iulia, şi clişeele sale sunt, acum, în cărţile noastre de istorie.
Cum a ajuns Samuilă Mârza, la Alba Iulia, ne povesteşte una din nepoatele sale.
Şi, poate, la final, merită să mai privim o dată înapoi, şi să-l ascultăm şi pe Armand Călinescu, vorbind, la 20 de ani de la Marea Unire din 1918.
Aşadar, acum 92 de ani, în extraordinarul an 1918, inevitabilul s-a produs: românii şi-au văzut visul cu ochii, toţi, laolaltă, într-o singură ţară, iar Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie, a fost, dacă vreţi, corolarul extraordinarelor evenimente de la finele Primului Război Mondial.