Traian Hristea, noul ambasador al Uniunii Europene în Armenia
Noul ambasador al Uniunii Europene în Armenia este diplomatul român Traian Hristea, numit de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi securitate comună.
Articol de Rador, 03 August 2011, 16:06
Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe apreciază că numirea diplomatului român în această funcţie importantă reprezintă atât o recunoaştere a meritelor candidatului român, cât şi a reputaţiei diplomaţiei româneşti.
"Traian Hristea se alătură astfel elitei corpului diplomatic european, chemat să gestioneze cadrul general al relaţiilor UE cu statele partenere din întreaga lume, să promoveze şi să protejeze interesele şi valorile Uniunii. Numirea diplomatului român în această importantă funcţie a Serviciului European de Acţiune Externă reprezintă atât o recunoaştere a meritelor candidatului român, cât şi a reputaţiei diplomaţiei româneşti", se arată în comunicatul citat.
Potrivit Ministerului de Externe, în acest moment, prezenţa românească în cadrul Serviciului se ridică la 15 persoane, din care nouă în centrala de la Bruxelles şi şase în delegaţiile UE.
"Ministerul Afacerilor Externe va continua demersurile pentru promovarea activă a candidaturilor naţionale în cadrul SEAE, cu scopul de a asigura o prezenţă semnificativă a României pe măsura expertizei înalte pe care diplomaţii români o deţin în domenii variate", mai afirmă Ministerul de Externe.
Traian Hristea este membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României din anul 1995, a fost ambasador al României la Kiev în perioada 2005-2010 şi a condus, în perioada 2010 - 2011, Direcţia Prognoză şi Planificare Politică din Centrala Ministerului de Externe.