Taberele ilegale de romi din Franţa, în pericol de evacuare
Potrivit unor estimări apărute în presa franceză, în jur de 10 mii de romi, trăiesc la ora actuală în Franţa, veniţi în principal din România, Bulgaria şi fosta Iugoslavie. Foto:junralul.ro
Articol de Roxana Vasile,corespondent RRA la Paris, 28 Iulie 2010, 12:28
Rata crescutã a delicvenţei în rândul comunitãţilor de romi din Franţa ar putea întârzia aderarea României la spaţiul Schengen, a declarat în presa francezã, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lelouche.
Acesta a atras atenţia asupra condiţiilor în care trãiesc comunitãţile rome în ţãrile de origine şi asupra lipsei unui program coerent de integrare.
Problema va fi dezbãtutã , miercuri, şi la Palatul Elysee, unde preşedintele Nicolas Sarkozy va conduce o şedinţã în care s-ar putea decide evacuarea taberelor ilegale din Franţa.
Reuniunea de de la Palatul Elysee, îşi propune "sã studieze situaţia din toate departamentele din Franţa şi sã decidã expulzarea tuturor taberelor instalate ilegal".
Asociaţiile reprezentând comunitãţile de romi şi de ţigani francezi, precum şi opoziţia politicã, şi-au manifestat indignarea, apreciind cã prin organizarea acestei reuniuni se pune semnul egalitãţii între apartenenţa la o etnie şi delincvenţã şi, deci, este stigmatizatã o comunitate.
"11 milioane de romi trăiesc în Europa în situaţii scandaloase"
Invitat al postului de radio France Info, secretarul de stat în Ministerul de Externe, Pierre Lelouche, a declarat cã odatã cu lãrgirea Uniunii Europene cãtre est s-a descoperit cã în Europa existã 11 milioane de romi care trãiesc în situaţii scandaloase, iar cã în România integrarea acestora nu se face, în ciuda banilor comunitari vãrsaţi.
Nici romii din Franţa, a mai spus Lelouche, nu reuşesc sã se integreze în societate, rata delincvenţei crescând cu 140 % în primele 6 luni ale anului.
Secretarul francez de stat a avertizat cã, în aceste condiţii, intrarea României în spaţiul Schengen nu se va putea face.
Potrivit unor estimări, în Franţa, la ora actualã, trãiesc în jur de 10 mii de romi, veniţi în principal din România, Bulgaria şi fosta Iugoslavie şi 400 de mii de ţigani francezi, în proporţie de douã treimi sedentarizaţi.