România - ţara de origine, tranzit şi destinaţie pentru traficul de persoane
Un raport al Departamentului de Stat american, dat publicităţii luni arată că România rămâne o ţară de origine, tranzit şi destinaţie pentru traficul de persoane.
28 Iunie 2011, 10:42
Documentul arată că românii sunt supuşi muncii forţate în numeroase ţări, precum Spania, Italia, Marea Britanie, Australia sau Statele Unite.
O mare parte din copiii forţaţi să cerşească în Europa Occidentală sunt români de etnie romă.
Bărbaţi, femei şi copii din România sunt victime ale prostituţiei forţate în Italia, Suedia, Spania, Olanda, Marea Britanie, Grecia, Germania şi Franţa.
Raportul Departamentului de Stat spune că traficul de persoane pentru muncă forţată şi prostituţie include, de asemenea, cerşetoria forţată şi hoţia forţată.
Există informaţii că au fost exploataţi români în întreaga Europă de către grupuri infracţionale de etnie romă din România.
Numărul băieţilor români supuşi traficului sexual a crescut anul trecut.
Guvernul României nu se conformează complet standardelor minime pentru eliminarea traficului de persoane, spune raportul.
"Cu toate acestea, face eforturi semnificative pentru a se conforma", arată raportul.
Guvernul nu a spus, în ciuda dovezilor, că un mare număr de români sunt victime ale traficului de persoane, dacă investighează, dacă a pus sub acuzare sau dacă i-a condamnat pe cei care se fac vinovaţi de trafic de persoane.