România, preocupată de comunităţile româneşti din Spania
Sprijinul pe care România îl poate acorda comunităţii româneşti din Spania, dar şi probleme sociale concrete, cum ar fi asigurările de sănătate sau pensiile, au fost temele principale dezbătute la o conferinţă în oraşul spaniol Castellon.
Articol de Anamaria Damian, 03 Aprilie 2011, 09:22
Sub genericul "Şanse egale într-o Europă unită", manifestarea a fost organizată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Românii au cerut autorităţilor prezente la conferinţă o comunicare mai eficientă în privinţa răspunsurilor la problemele comunităţii şi sprijin pentru cazurile sociale.
Dorina Apostol, preşedinta Asociaţiei "Ulpia Traiana" din Valencia spune că se confruntă cu probleme serioase.
"Sunt probleme de obicei serioase, iar noi primim răspunsul din ţară după o lună-două, la un e-mail, de exemplu", a spus ea.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat corespondentului RRA, că întâlnirea de la Castellon are ca obiectiv facilitarea relaţiilor dintre autorităţi şi comunitatea din Spania.
"Genul acesta de reuniuni vor reuşi să dinamizeze această relaţie pe care avem obligaţia s-o recuperăm", a spus Tomac.
Discuţiile de sâmbătă, au mai avut ca teme asigurările de sănătate, pensiile şi imaginea din presa spaniolă.
Din acest punct de vedere, ambasadorul României la Madrid, Maria Ligor, a subliniat percepţia pozitivă a comunităţii de către societatea spaniolă şi autorităţile locale, în contrast cu imaginea negativă pe care românii o transmit despre ei înşişi.
Duminică, la Castellon se vor dezbate problemele legate de educaţie şi proiectul de lege privind votul prin corespondenţă.