Creditele şi comisioanele, băncile şi clienţii băncilor. Pe scurt, ordonanţa de urgenţă 50, subiectul care a apărut parcă pe neaşteptate în discuţiile cu autorităţile române şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional. Cum arată acum ordonanţa? De ce se plâng băncile? Ce reclamă clienţii băncilor şi care este legătura cu directiva Comisiei Europene în materie? Discutăm la ediţia de astăzi cu preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţilor, social-democratul Viorel Ştefan.


Realizator: Mai întâi, domnule Viorel Ştefan, care sunt prevederile cuprinse acum în Ordonanţa de urgenţă şi pe care băncile nu le consideră acceptabile?


Viorel Ştefan: Sigur, Ordonanţa de urgenţă de urgenţă şi-a propus două chestiuni: să transpună Directiva 48/2008 a Comisiei Europene în privinţa protecţiei consumatorilor de credite şi să reglementeze în limitele competenţei naţionale de reglementare problematica creditelor ipotecare şi problematica creditelor în derulare, având în vedere sesizările pe care le-a primit în decursul timpului Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu un comportament, se spune, abuziv al creditorilor, al instituţiilor de credit în relaţia cu consumatorii. Pentru a face ordine în această materie, ANPC a apreciat că este necesar ca odată cu transpunerea directivei europene să se reglemeneteze şi chetsiuni care exced directivei, dar care s-ar justifica pe argumente de oportunitate raportate la situaţia reală din sistemul bancar românesc.


Realizator: Cu alte cuvinte, o parte dintre reglementări ar fi trebuit făcute oricum din cauza directivei Comisiei Europene între ele nu se regăsesc şi cele de care se plâng băncile acum?


Viorel Ştefan: Nu, deci directiva reglementează creditele sau relaţia dintre creditori şi consumatori în privinţa creditelor de consum, apreciindu-se că acestea sunt credite în valoare de la două sute de euro până la 75.000 de euro, excluzând, totodată, creditele ipotecare. Prin Ordonanţa 50 s-au preluat aceleaşi reglementări din directivă, fără a se limita la 75.000 de euro valoarea creditului şi incluzându-se în mod explicit creditele ipotecare şi creditele in derulare, contractele de credit în derulare.



Realizator: S-a vorbit , s-a evaluat la un moment dat chiar preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor vorbea despre pierderi cumulate de până la 900 de milioane de euro pe an pentru bănci. Eu aş adresa o altă întrebare: dacă diminuarea acestor comisioane din sarcina clienţilor nu ar putea să conducă la o rambursare mai uşoară a creditelor în general şi să elimine problema nerambursării creditelor, domnule Viorel Ştefan.


Viorel Ştefan: Dumneavoastră aţi sesizat o chestiune foarte importantă. Ea aparent nu are legătură cu Ordonanţa 50, dar aşa este. Volumul creditelor neperformamte este în creştere şi unul din motivele pentru care eşuează anumite credite sau din ce în ce mai multe credite de consum este acesta că serviciul datorii este insuportabil pentru consumatori, pentru clienţi, pentru cel împrumutat. De aceea, uşurarea condiţiilor de dobândă, uşurarea condiţiilor de rambursare a creditelor ar putea, într-adevăr, să producă un efect favorabil în legătură cu încetinirea ritmului de creştere a numărului de credite neperformante. Este o chestiune pe marginea căreia nu s-a făcut dezbatere publică pentru că puţină lume a făcut legătura între cele două chestiuni, implicaţiile Ordonanţei 50 şi evoluţia creditelor neperformante în sistemul bancar. Domnul Jeffrey Franks, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional, a pus în discuţie o astfel de corelaţie, dar cum să zic, cumulând aspectele negative ale celor două demersuri, ceea ce nu este complet, ca să mă exprim elegant. În legătură cu evaluarea impactului negativ din aplicarea Ordonanţei 50 asupra sistemului, iată că rămâne în discuţie doar ceea ce ştim de circa o lună de zile. O evaluare făcută de Asociaţia Română a Băncilor, care, sigur, scopul lor declarat este să apere interesul subiectiv al sistemului bancar şi care spune că impactul ar putea să fie între 300 de milioane şi până la 900 de milioane de euro. Domnul Jeffrey Franks, săptămâna trecută, din câte ştiu eu, a solicitat transmiţând chiar nişte formulare tuturor instituţiilor financiare de credit, a solicitat informaţii suplimentare în legătură cu evaluarea acestui risc, determinarea unei sume a unui posibil impact. Faptul că în final, nu s-a vorbit despre o cifră despre care ar fi luat la cunoştinţă delegaţia misiunii Fondului sau cei de la Comisia Europeană, mă face să cred că nu s-au confirmat estimările făcute de ARB, pentru că altminteri, s-ar fi spus în clar "am măsurat impactul, acesta este, atenţie români ce faceţi". De aceea, eu cred că, de fapt, nu vedem consumatorii versus sistem bancar, ci vedem consumatorii de credit versus câteva bănci din sistemul bancar care s-au comportat în mod abuziv, nepermis de abuziv în ultimiii ani şi dacă aceasta este situaţia reală, atunci aprobarea Ordonanţei 50, completarea şi modificarea ei prin legea de aprobare în beneficiul consumatorilor de credite, cred că ar putea să rezolve problema îmbunătăţirii standardului de protecţie al consumatorilor fără să afecteze inducând un risc sistemic în piaţa bancară, ci obligând doar un număr de bănci care ar putea să fie patru-cinci, din 42, de a se comporta mai flexibil în relaţia cu consumatorii.


Realizator: Domnule Viorel Ştefan, în momentul de faţă există - şi am văzut-o pomenită şi de domnul Jeffrey Franks - chestiunea legată de rolul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului în verificarea băncilor. Ordonanţa prevede un astfel de rol, că inspectorii ANPC ar putea să aibă un cuvânt de spus în privinţa felului în care băncile acordă credite?


Viorel Ştefan: Obervaţia domnului Franks priveşte o menţiune din Ordonanţa 50, un text care permite ANPC-ului să administreze sancţiuni până la ridicarea autorizaţiei de creditare. Şi sigur, aici noi am observat din momentul zero al apariţiei ordonanţei că este un text excesiv, pentru că o autorizaţie emisă de o cu totul şi cu totul altă autoritate a statului român nu poate fi retrasă decât de acea autoritate care este BNR. Nu avem probleme nici cu ANPC-ul, din acest punct de vedere. Deci, au realizat şi dânşii că este o prevedere excesivă şi sunt mai multe formule de compromis, printre care ar putea să fie aceea - se regăseşte în amendamentele depuse deja la Ordonanţa 50 - aceea că ANPC-ul să aibă capacitatea de a suspenda un produs care este apreciat neconform cu legea, dar cuvântul final să-l aibă Banca Naţională, deci...



Realizator: Dar ce ar putea să însemne un produs care să nu fie neconform cu legea? Să ascundă multe comisioane?



Viorel Ştefan: Spre exemplu, un tip de contract de credit care inserează în el comisioane, şi altele decât cele pe care le permite legea sau mascarea unor costuri adiţionale de care clientul nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă la momentul semnării contractului. Deci, în situaţia în care ANPC-ul constată un astfel de produs, ar putea să suspende comercializarea lui, deci să interzică băncii să mai încheie astfel de contracte, dar solicitarea...



Realizator: Şi cui să aducă în atenţie acest tip de produs?


Viorel Ştefan: Autorităţii pieţii, care este...


Realizator: Banca Naţională.


Viorel Ştefan: ... BNR şi, bineînţeles, în paralel, este calea de contestarea pe căi administrative sau judiciare a actului ANPC-ului. Dar cu certitudine, dacă această hotărâre a ANPC-ului devine definitivă, validată de o instanţă sau de o altă autoritate, atunci ar trebui să genereze un efect de genul anulării tuturor produselor existente în piaţă de acest tip.


Realizator: Similare.


Viorel Ştefan: Gândiţi-vă la ce s-a întâmplat cu Toyota, când s-a constatat că au avut o problemă la pedala de frână sau nu ştiu unde, şi atunci au fost obligaţi să retragă din piaţă, să cheme în service toate maşinile, autoturismele de acest tip, pentru a se corecta defectul. Deci, ceva asemănător ar trebui să poată face şi ANPC-ul: constatând un produs neconform, să oblige creditorul să-l ajusteze, să-l aducă în service şi să...


Realizator: Dar cuvântul final ar reveni Băncii Naţionale.


Viorel Ştefan: Sigur, aşa este normal, pentru că nu putem accepta să fie mai multe autorităţi pe aceeaşi piaţă.


Realizator: Contabilizând chestiunile aflate ca şi probleme în legătură cu această Ordonanţă de Urgenţă nr. 50, putem trage concluzia că există două categorii de chestiuni: una legată de comisioanele ascunse sau practicile unor bănci şi cealaltă legată de rolul ANPC, pe care cred că am lămurit-o. Eu aş vrea să vă aduc în atenţie o altă întrebare: dacă ordonanţa de urgenţă ar ieşi modificată din Pparlament, în sensul renunţării la chestiunea ceasta cu comisioanele, adică să se revină exact la practica de dinainte pentru creditele în derulare, ce ar însemna asta pentru consumatori?



Viorel Ştefan: Ar însemna perpetuarea...



Realizator: Ar trebui vreunii să plătească şi pentru perioada cât a funcţionat ordonanţa?


Viorel Ştefan: Păi, ar intra sub incidenţa noii reglementări doar situaţiile care nu s-au regularizat în temeiul prevederilor ordonanţei, pentru că ordonanţa a fixat 90 de zile termenul de încheiere a unor acte adiţionale, care să pună în de acord prevederile ordonanţei cu contractul în derulare. În foarte multe cazuri, această chestiune s-a întâmplat. Şi dacă s-a întâmplat, înseamnă că banca respectivă, creditorul respectiv a semnat un astfel de act adiţional şi subiectul este închis. În unele situaţii, însă, s-a operat cu clauza acceptării tacite, ordonanţa spune că dacă consumatorul nu semnează în 90 de zile, se consideră acceptare tacită. Dar prin această acceptare tacită...


Realizator: Şi dacă banca nu a prezentat formularul?


Viorel Ştefan: Nu, în general... În general, în totalitate, băncile au transmis proiectul de act adiţional, numai că unii au purces şi la partea a doua, la negocierea lui, alţii au fost mai rigizi, au spus: "Asta este, te rog frumos să accepţi. Dacă nu accepţi, oricum, ordonanţa îmi dă câştig de cauză mie", este acceptare tacită. "Iar dacă vrei să conteşti acest act, ai o singură cale, să te duci în instanţă". Şi eu cred că aici este punctul slab al acestei ordonanţe, pentru că ea nu dă soluţii foarte clare. În cele mai fierbinţi puncte ale ei, sitauţiile cele mai delicate lasă a fi tranşate în instanţă. Or, în momentul în care trimiţi un consumator de credite persoană fizică să se judece în instanţă cu o bancă, care este o persoană juridică sofisticată, cu capacitate de asusţine procesul pe termen lung, este clar că cel care pierde este consumatorul. De aceea, noi credem că ordonanţa trebuie îmbunătăţită în sensul că acolo unde a lăsat ambiguitate să se dea o soluţie clară, definitivă şi să nu facă posibilă trimiterea a se judeca în instanţă, pentru că nu este în avantajul consumatorului.


Fragment din emisiunea Dezbaterea de prânz, difuzată de Radio România Actualităţi, marţi 2 noiembrie.