Victor Paul Dobre, ministru delegat pentru administraţie
Ministrul delegat pentru administraţie, Victor Paul Dobre a prezentat, sâmbătă, la Guvern, paşii principali pentru referendumului de la 29 iulie.
Articol de Agenţia de presă RADOR, 07 Iulie 2012, 18:12
Petruţa Obrejan, RRA: Am şi eu o întrebare. Spuneaţi că votarea va avea loc pe tot teritoriul României. Nu vă temeţi că fraudele vor fi într-un număr foarte mare, odată? Şi vor fi, de asemenea, secţii de votare în gări, autogări, aerogări ş.a.m.d.?
Victor Paul Dobre: De la bun început, nu avem în vedere organizarea de secţii speciale. În linii mari cred că vom avea secţii în care s-a desfăşurat votul şi la alegerile generale locale. Urmează ca, în conformitate cu prevederile legale, prin ordin al prefectului, să se delimiteze secţiile de votare, dar cred că vom avea în vedere aceleaşi locaţii, dacă nu va fi necesar, undeva, o măsură mai deosebită. Este adevărat, referitor la prima întrebare, că posibilitatea de a se vota pe întreg teritoriul naţional poate crea anumite probleme cu care ne-am mai confruntat, dar aici avem în vedere măsuri deosebite de monitorizare, pe care trebuie să le asigurăm prin MAI şi vă asigur că ne vom ocupa serios de acest lucru.
Andreea Gheorghe, TVR: Dle ministru, în primul rând vreau să mă lămuresc. Actualul referendum ce va avea la bază, cifra dată recent de INS, de 19 milioane şi un pic de români sau cea veche, de 22.
Victor Paul Dobre:Deci, aşa cum bine ştiţi, nu există decât o singură cifră, cetăţenii români aflaţi pe listele electorale, aşa cum a fost şi la alegerile locale. Nu există o altă cifră.
Andreea Gheorghe: Faţă de referendumul din 2007, ce s-a modificat, concret, pentru acesta din 2012? Există, totuşi, dacă este să ne uităm la cheltuielile din 2012, există o diferenţă destul de mare faţă de cele din 2007.
Victor Paul Dobre:Vreau să vă spun un lucru, şi este bine că mi-aţi dat posibilitatea. Noi avem întotdeauna o estimare şi o alocare, dar am avut întotdeauna în vedere ca să avem cheltuieli optime. Vreau să vă informez că pentru alegerile generale locale ne-au fost alocate 100 de milioane de lei pentru întreaga acţiune, deja am virat înapoi din sumele necheltuite Ministerului Finanţelor Publice, 30 de milioane în perioada anterioară, urmează să recuperăm în continuare. Bineînţeles că şi aceste plafoane sunt maxime, nu ne vom permite nici risipă, nici exagerări, şi în măsura în care sumele vor rămâne sume necheluite, şi vă asigură că va fi aşa, le vom vira imediat, conform prevederilor legale, înapoi la fondul de rezervă.
Andreea Gheorghe: Ultima întrebare, şi dacă referendumul este votat, ce se întâmplă mai departe? Sunt organizate alegeri anticipate? Ce se întâmplă?
Victor Paul Dobre: Aici este foarte clar. Dacă prin referendum populaţia decide demiterea preşedintelui, urmează să organizăm în termen de 90 de zile alegeri prezidenţiale, conform prevederilor constituţionale, dacă nu, se întâmplă ca în 2007.