Ioan Alexandru: Vă propun să ne oprim, pentru început, asupra propunerii Comisiei Europene de a degreva contribuabilii de sarcina susţinerii sistemului bancar şi de a asigura autorităţilor naţionale instrumente de intervenţie încă de la primele semne de criză. Sunteţi economist, sunteţi în miezul lucrurilor. Care sunt primele dumneavoastră aprecieri la auzul acestei informaţii?

Valentin Ionescu: Da, am citit şi suprinzător este că noi, de pildă, avem un sistem destul de similar cu cel descris de Comisie. Sigur, Comisia vine cu nişte propuneri ceva mai întărite decât reglementările pe care le avem noi pe piaţa bancară românească. Dar ce vreau să spun în esenţă este că ceea ce propune acum Comisia pentru ţări din zona euro deja a fost experimentat în estul Europei, într-o perioadă în care sistemul bancar era în colaps sau trebuia reconstruit. Noi ştim că am trecut prin perioada asta, de pildă, la sfârşitul anilor '90, şi, ulterior, sistemul bancar a avut o anumită evoluţie în care s-a pus foarte mult accent pe disciplina financiară. Şi, atunci, s-au creat nişte intrumente, cum este şi Fondul de Garantare a Creditelor în sistemul bancar, există şi o centrală a incidenţelor de plăţi, există şi această putere de intervenţie a Băncii Centrale în managementul unei bănci în situaţia în care situaţia financiară a băncii respective se înrăutăţeşte. Vedem că exact aceleaşi tipuri de măsuri sunt acum descrise la nivel european, numai că noi, ca şi alte ţări din estul european, am beneficiat de o asistenţă internaţională, mai cu seamă din partea grupului Băncii Mondiale. Deci ele vin cumva pe o altă filieră, iar acum sunt preluate la nivel european, într-un moment de fragilitate, într-un moment în care sistemul bancar nu-şi revine după doi, trei ani.

Ioan Alexandru: Am fost cobai, dar acum ne prinde bine, s-ar putea trage această concluzie?

Valentin Ionescu: Noi... Deci, acum, uitându-mă la acest tip de măsuri, sigur că noi suntem deja obişnuiţi cu ele, deci noi ne cunoaştem, mă refer fie la cei care fie au lucrat cu ele, fie le cunosc, din piaţa locală, şi nu ni se par ceva neobişnuit. S-ar putea, însă, pentru sistemul bancar european să pară nişte măsuri destul de dure. Nouă nu ni se mai par aşa. Deci, noi am trecut prin lucruri cu mult mai grele decât trece Europa de Vest în acest moment, care este îngrozită de situaţia financiară, oarecum. Mai mult e o problemă de percepţie. Noi chiar am suferit efectiv, ne aducem aminte, şi, atunci, fireşte, am implementat, la momentul respectiv, nişte măsuri care erau de neimaginat în alte zone.

Ioan Alexandru:: Iată, însă, că Europa, cel puţin la nivelul Comisiei Europene, a luat această decizie să propună Parlamentului şi fiecărui stat membru să adopte astfel de măsuri. Dacă timpul ne va permite ne vom opri şi asupra acestui aspect. Aş vrea să pornim, însă, de la aprecierile comisarului pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, care susţine că sectorul financiar ar trebui să contribuie, în funcţie de riscurile pe care le prezintă o bancă sau o firmă de investiţii la constituirea unor fonduri ce pot fi accesate în caz de criză. Este şi o soluţie prin care a trecut, pe care a dat-o şi România, la un moment dat?

Valentin Ionescu: Este un sistem foarte apropiat de cel de fond de garantare a creditelor bancare. Unul este pentru depozite, atenţie, altul este un fond de garantare care să fie folosit de bănci în ultimă instanţă, în aşa fel încât să nu apeleze la Banca Centrală sau să mai apeleze la Banca Centrală Europeană. Bănuiesc că la asta se referă. Recunosc, însă, că am un comentariu puţin neconsistent datorită faptului că nu am toată informaţia necesară. De-abia s-a făcut o declaraţie publică astăzi despre acest lucru, da? Deci, bănuiesc că sunt simţite aceste două aspecte, adică, pe de o parte, să se evite un colaps bancar, într-o bancă anume, nu mă refer în sens de risc sistemic. Şi, doi, în felul acesta, indirect, se asigură şi o garantare, o protecţie a depunerilor, pentru că e foarte important, amândouă lucrurile sunt importante. Am văzut că o bancă, comparativ cu o societate din mediul industrial, se poate prăbuşi nu neapărat datorită structurii a propriilor active, ci datorită percepţiei pe care o au depunătorii faţă de banca respectivă. Orice retragere precipitată pe fondul unei isterii de masă poate conduce la prăbuşirea unei bănci, după care asta atrage în lanţ alte bănci. Adică, se produce un risc sistemic. Ei bine, lucrurile astea trebuie evitate. Pe de altă parte, propunerile care vin din partea Comisiei mută, cumva, greutatea rezolvării problemei către ţările membre, întrucât Banca Centrală Europeană, ca bancă de ultim resort, nu poate tot timpul să injecteze bani, aşa cum a făcut în ultimele şase luni.

Ioan Alexandru: Apreciază Michel Barnier că, în felul acesta, autorităţile naţionale ar avea la dispoziţie pârghii pentru a lua măsuri categorice. Şi dă şi un exemplu: vânzarea unei părţi a unei bănci aflată într-o situaţie dificilă ar putea fi posibilă fără a fi nevoie de acordul acţionarilor. Aş vrea să vă întreb, domnule Valentin Ionescu, vor accepta băncile asemenea reglementări?


Valentin Ionescu: Deci băncile europene, comparativ cu băncile americane, funcţionează pe principiul universalităţii şi atunci integrează mai multe tipuri de servicii pe care, de pildă, în sistemul american până în 1999 nu le regăseam. Şi acolo, din păcate, s-a făcut greşeala asta şi a avut un impact negativ pe termen lung şi poate este şi una dintre sursele crizei actuale. Deci, în Europa, băncile sunt şi comerciale, destinate publicului; pot fi şi bănci de investiţii. Şi atunci, au mai multe divizii interne, care integrează mai multe tipuri de servicii financiare, separat de asigurări, fireşte, care au o reglementare distinctă, deşi o bancă poate să participe la constituirea unei societăţi de asigurare. Prin urmare, băncile, fiind expuse pe mai multe pieţe, pe subcomponente ale pieţelor financiare, să mă exprima altfel, s-au vulnerabilizat, adică au putut să investească în fonduri, au putut să investească la bursă, au putut să facă credite ipotecare, nu neapărat să dea numai credite populaţiei şi să fie ca bancă de economii. Deci s-au extins foarte mult. Şi atunci, pe anumite segmente, s-au vulnerabilizat. Ei bine, divizia care ar putea să fie... la un moment dat, într-un bilanţ consolidat al băncii apare negativ, adică cu pierderi, ar putea să fie externalizată, mai cu seamă că are şi active. În momentul în care vinzi o parte dintr-o societate comercială nu o vinzi numai cu pasiv, o vinzi şi cu activ şi atunci este posibil ca în felul ăsta cineva să o cumpere dacă vede un avantaj în asta, nu ştiu dacă m-am exprimat suficient de clar. La asta a vrut să se refere, probabil, comisarul european. V-am dat o explicaţie mai lungă.

Ioan Alexandru: Da. Propunerea Comisiei este considerată un pas foarte important pentru ceea ce ar dori de fapt Comisia, o uniune bancară europeană, care să presupună un mecanism unic de garantare a depozitelor, ceea ce ne-aţi spus şi dumneavoastră mai devreme, o autoritate unică europeană de intervenţie în cazul unei crize, reglementări comune şi nu naţionale, pentru supravegherea băncilor. Rămâne însă problema consensului, pentru că toate statele ar trebui să fie de acord cu această propunere, iar interesele sunt diferite şi pot conduce la blocaje în negocieri. Un prim exemplu, cel mai la îndemână, este Germania, care se opune ferm unui asemenea proiect...

Valentin Ionescu: Şi Marea Britanie.

Ioan Alexandru: ...şi Marea Britanie, care, deşi nu l-a acceptat încă şi este încă, mă rog, are rezerve pentru sistemul fiscal european, se va opune de asemenea. Cum evaluaţi dumneavoastră că se vor derula negocierile, ce anume vor ceda unele state, ceea ce vor câştiga altele?

Valentin Ionescu: Deci, în momentul de faţă, să discutăm de o uniune bancară...

Ioan Alexandru: E cam greu.

Valentin Ionescu: ...cu puteri extinse pentru Banca Centrală Europeană, ca autoritate peste... cu puteri depline şi de intervenţie directă peste alte bănci, îmi este greu să cred asta. Există, la o anumită limită, potrivit tratatelor. Banca Centrală Europeană stabileşte politica monetară a Uniunii Europene, dar nu are suficientă forţă în momentul de faţă pentru a se extinde; dovadă că încă de anul trecut, de fapt de 18 luni funcţionează şi o autoritate bancară cu sediul la Londra şi care face testele de stres. De ce s-a înfiinţat asta, din moment ce s-ar fi putut înfiinţa chiar în structura internă a Băncii Centrale Europene? Ăsta este compromisul la care s-a ajuns, în condiţiile în care în cadrul Uniunii sunt state care au o altă monedă. Dacă discutăm particularizat la Marea Britanie, vedem foarte clar că este o ţară cu o forţă financiară deosebită, acolo se concentrează cei mai mulţi bani în momentul de faţă din Uniunea Europeană; nu în Germania, de pildă, care e prima putere economică europeană sau în Franţa sau în Italia, ci în Marea Britanie. Marea Britanie este al doilea centru financiar al lumii, moneda sa încă are căutare, este o monedă proprie şi cu circulaţie în tot Commonwealth-ul, deci în toată comunitatea britanică, şi e greu de imaginat că Marea Britanie, ca membră a Uniunii Europene, va accepta asta, în condiţiile în care nu a acceptat nici măcar tratatul fiscal. Deci este... Nu cred, adică mi se pare nerealist să discutăm de asta. Nu discut dacă e bine sau e rău, ci mi se pare nerealist, aşa cum a fost şi propunerea care ulterior s-a stins, cu taxă pe tranzacţii financiare. Şi cred că acea taxă va cădea, pentru că, deşi ideea în sine de a avea o taxă nu neapărat pe tranzacţii financiare, de a avea o taxă europeană este un lucru bun. Modul în care ea a fost promovată, cantonându-se pe sectorul pieţelor financiare, a fost o gravă eroare, şi politică, nu numai economică şi asta a îndepărtat de la negociere şi de la un posibil compromis Marea Britanie, ceea ce e foarte rău. Deci nu cred nici acum că dacă se porneşte de la scenariul acesta de negocieri se va ajunge la un consens.

Ioan Alexandru: Pentru că suntem în zona aceasta, a politicului. Situaţia economiei europene nu este la fel de gravă ca la sfârşitul anului trecut, dar piaţa bancară încă nu funcţionează - este afirmaţia preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. El arată cu degetul către scena politică, unde actorii refuză să... sau încearcă să amâne deciziile care ar trebui să pună capăt crizei economice. Aş vrea să vă întreb, domnule Valentin Ionescu, cât adevăr este conţinut în această alegaţie şi cât este încercarea de arunca pisica în altă grădină?

Valentin Ionescu: E greu. Nu avem noi toate datele, dar se întâmplă următorul fenomen: băncile, în momentul de faţă, manifestă neîncredere. Dar asta se întâmplă de trei ani. Şi suferinţa ţine de faptul că, neavând încredere, nu se finanţează reciproc şi atunci apelează la Banca Centrală Europeană, ceea ce s-a şi întâmplat până acum. Or, apelează la statul de care aparţin, ceea ce iarăşi s-a întâmplat. Să ne aducem aminte că anul trecut un bailout major au făcut Franţa şi Belgia cu banca Dexia, care e cu mult mai mare decât ce se întâmplă în momentul de faţă în Spania, numai că nu s-a făcut atâta analiză publică pe subiectul acesta. Acolo s-a discutat de sute de miliarde, dacă ne aducem aminte, da? Prin urmare, guvernatorul băncii centrale europene vrea să transmită un mesaj clar, şi anume că deja ţările membre din zona euro trebuie să depună un efort mai mare de restructurare a sectorului bancar în aşa fel încât să se evite alte injecţii majore de euro, cum s-a întâmplat în cursul acestei ierni şi primăveri, nu, când a fost vorba de un trilion de euro, pentru că la un moment dat.... Bun, putem să facem bailout sau să salvăm pe termen mediu băncile, dar în următorii ani ne vom confrunta cu un fenomen inflaţionist foarte puternic, foarte greu de stopat.

Ioan Alexandru:Şi există şi riscul repetării în alte puncte a fenomenului.

Valentin Ionescu: În momentul de faţă oricum pieţele financiare arată precum o barcă în care tot timpul se găureşte. Deci atunci se lipeşte gaura într-un loc şi apare în altul. Ei, trebuie să se întâmple ceva, adică o măsură de reformă radicală şi în cazul de faţă nu ai ce să faci decât să schimbi barca, n-ai de ales. Deci cred că aşa ar trebui să fie interpretat acest mesaj în care domnul Draghi aminteşte că rolul Băcii Centrale Europene nu este de a împrumuta la nesfârşit sectorul bancar din fiecare ţară, ci de a conduce o politică monetară în aşa fel încât ţintele legate de creditare să fie atinse şi legate de preţuri. Deci stabilitatea preţurilor, ca şi creditarea trebuie asigurate. Este adevărat, creditarea nu poate numai Banca Centrală Europeană să o facă, ci asta depinde de autoritatea bancară din fiecare stat membru şi de modul în care sistemul bancar s-a restructurat. Deocamdată este prematur să discutăm despre asta, dar măcar politica monetară să poată fi păstrată în termenii în care au fost descrişi chiar în statutul BCE. Acest lucru este greu de realizat. Acuma-mi dau seama este posibil ca banca central europeană să mai intervină, dar domnul Draghi merge pe o paradigmă pe care şi Germania o spune de foarte multă vreme, promovaţi în continuare programele de austeritate, disciplinaţi-vă plăţile pe plan intern, restructuraţi-vă sectorul bancar pentru că nu mai putem la nesfârşit să mergem cu acelaşi tip de exerciţiu.

Ioan Alexandru: BCE a decis să păstreze nemodificată dobânda de referinţă la nivelul record de 1%. Care vor fi efectele acestei decizii şi cum trebuie interpetată încercarea unor acţionari din cadrul băncii de a reduce această dobândă?

Valentin Ionescu: Deci dobânda este şi aşa destul de mică. Faptul că ea nu s-a redus asta arată foarte clar că BCE doreşte să-şi atingă nişte ţinte legate de inflaţie în zona euro, chiar dacă decizia ei este dublată de fiecare ţară membră. Costurile de finanţare a datoriei sunt şi aşa destul de mici. Să nu uităm că injecţia de capital de un trilion s-a făcut la 1%. Nu avea niciun sens să mai reducă aceasta dobândă în condiţiile în care moneda europeană vedem că se şi devalorizează. Deci BCE de data asta s-a concentrat pe fenomenul inflaţionist şi din această cauză nu a mai redus dobânda, aşa cum se aşteptau probabil băncile. Nu ştiu dacă neapărat toate pieţele financiare.

Ioan Alexandru: Câteva cuvinte, dacă se poate, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat astăzi. Agenţia de evaluare Moody's a scăzut ratingul pentru cele mai mari trei bănci din Austria, prezente de altfel şi în ţara noastră, Erste, Bank Austria şi Raiffeisen. Agenţia susţine că băncile sunt vulnerabile la condiţiile dificile de pe unele pieţe din Europa Centrală şi de Est şi la noi şocuri provocate de criza din zona euro. Tot astazi însă Banca Centrală a Austriei a minimalizat decizia Agenţiei Moody's, afrimând că operaţiunile băncilor austriece în Europa Centrală şi de Est sunt, înainte de toate, pe pieţe stabile, cu perspective bune de creştere. Care este analiza dumneavoastră?

Valentin Ionescu: Păi am văzut, Moody's a retrogradat de la A1 la A2 şi A3 atât Raiffeisen, cât şi Erste. Erste însă are o poziţie financiară consolidată datorită faptului că în ţara de origine, în Austria, are o situaţie bună din economii, unde acolo acţionează ca bancă de economii, cum este CEC în România. Pe de altă parte, situaţia economiilor, deci rata de economisire şi rezultatele financiare sunt mai bune în ţara de origine, în Austria, pentru ambele bănci. Ele într-adevăr sunt expuse. Erste mi s-a părut expusă ceva mai mult în România decat Raiffeisen, dar Raiffeisen este expusă cam în toată Europa de Est. Asta nu înseamnă că nu a luat măsuri de prevenţie şi nu are provizioane constituite, dar gradul de adecvare la risc este ceva mai scăzut comparativ cu alte bănci în urma unor teste de stres făcute. Deci pe ansamblu, cele două bănci stau bine, chiar dacă structura activelor este ceva mai fragilă acum şi cam asta vrea să spună şi această agenţie de rating, mai multă atenţie pe viitor. Asta înseamnă, ca să traduc pentru ascultători, pentru că nu ştiu dacă-i interesează ratingul în sine, că aceste bănci vor avea o politică financiară destul de prudenţială. Accesul la creditare va fi destul de restrictiv din acest motiv. Adică dacă eu vreau să mă împrumut......

Ioan Alexandru: Este posibil să crească şi dobânzile?

Valentin Ionescu: Este deja destul de mare la ambele. Deci în momentul de faţă, în piaţă, ştiu foarte bine, inclusiv la băncile despre care vorbim acuma, dobânda efectivă este de 24% la credite pe termen scurt, ceea ce este foarte mult. La credite pe termen mai lung este ceva mai scăzută. Deci accesul la creditare este foarte restrictiv. Pe de altă parte, aceste bănmci nu vor mai fi împrumutate de societăţile mame, decizie care oricum a fost luată anul trecut şi sub influenţa Băncii Centrale a Austriei, care doreşte o majorare a capitalurilor proprii tocmai ca băncile austriece să aibă o garanţie suplimentară, să corespundă unui grad de adecvare la risc, să aibă capital propriu mai mare. Dar aici ţine nu numai de politica proprie, ci şi de nişte standarde care au fost stabilite la Basel de banca internaţionala de reglemetări prin acordul tuturor bancilor centrale din lume.

Interviu difuzat de Radio România Actualităţi

Monitorizare: Agenţia de presă RADOR