Reporter István Rostás-Péter, Radio România Cluj: Bună seara! Istoria de treizeci de ani a UDMR încă nu a fost scrisă. Contribuţii există, date cu atât mai mult, se va găsi şi un specialist, dar până când această lucrare va fi cuprinsă într-un volum de carte sau într-o altă formă ar fi bine să parcurgem cele trei decenii cu ochii unei pesoane care a participat activ şi a fost martorul acestei istorii. Invitatul emisiunii "Terasa de pe acoperiş" este Béla Markó. Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia şi permiteţi-mi să mă adresez în continuare cu apelativul "domnule preşedinte".

Béla Markó: Vă mulţumesc, mulţumesc pentru invitaţie. Bună seara ascultătorilor.

Reporter: Dacă ar trebui să definesc ca gen literar această istorie, am găsit trei variante: fabulă, poveste de succes sau volum de sonete. Eventual propuneţi dumneavoastră a patra variantă.

Béla Markó: Înţeleg că soneta este o referire la faptul că în UDMR există mulţi poeţi, sau cel puţin au fost mulţi scriitori...

Reporter: Da, este parţial o referire, precum şi o referire la structură, disciplină şi cultură.

Béla Markó. Mai degrabă aş spune că este o poveste de succes, dacă nu m-aş teme să fiu contrazis. Pot să spun că aceşti trei zeci de ani sunt caracterizaţi prin faptul că nu am avut curajul să ne extaziem, nici atunci când puteam să o facem şi când am obţinut un succes important. Nu este util să consideri un succes activitatea în care au existat şi blocaje, greşeli sau eşecuri. Dar, dacă nu vorbim despre mine sau despre vreun coleg politician, ci despre faptul că în 1989 comunitatea maghiară se afla într-o situaţie dezastruoasă, deoarece a fost privată de drepturi şi nu mai avea speranţe de viitor şi despre faptul că această comunitate a reuşit să se ridice, atunci pot să afirm că este vorba despre o poveste de succes, nu a unui politician, nu a UDMR, ci a întregii comunităţi. Istoria de trei zeci de ani a UDMR este şi un manual despre cum trebuie să faci politică, cum trebuie să negociezi, cum trebuie să obţii rezultate, cum trebuie să îţi stabileşti obiectivele şi cum trebuie să elaborezi un program. În acesta sunt cuprinse şi cele bune şi cele rele, dar convingerea mea este că predomină cele bune.

Reporter: O idee care a revenit mereu ca o critică a fost faptul că în timp UDMR a început să aibă structura unui partid, ceea ce nu putea fi evitat, deoarece atmosfera politică din România a dictat acest lucru. Anune că o organizaţie de apărare a unor interese a căpătat faţeta unui partid. Se putea intra pe o altă orbită, se putea alcătui un alt profil?

Béla Markó: Se putea, în sensul că de la bun început am fi putut înfiinţa un partd politic. Încă în decembrie 1989 am purtat stfel de discuţi chiar şi cu unele persoanalităţi şi lideri maghiari, care preferau înfiinţarea de la bun încerput a unui partid. Au fost şi tentative în acest sens, nu numai mai târziu, ci imediat după decembrie 1989, dar opinia mea şi a majorităţii a fost că avem nevoie de o uniune. Ce înseamnă aceasta: că aveam nevoie nu de un partid cu o ierarhie strictă, ci de o uniune în care organizaţiile locale şi judeţene, precum şi divesele platfome să fie legate între ele, dar să se bucure de o destul de mare libertate de acţiune şi exprimare a opiniei. Aceasta este una din diferenţele între o uniune şi un partid. O altă diferenţă este că, atunci când ne-am definit drept o organizaţie de apărare sau de promovare a unor interese, ne-am asumat promovarea intereselor întregii comunităţi maghiare. Această sarcină o poate îndeplini şi un partid popular, dar nu în totalitate. De exemplu, în perioada interbelică, Partidul Maghiar nu a reuşit să acopere toată comunitatea, aceasta fiind şi motivul eşecurilor sale. Noi am încercat să evităm acest lucru. Eu am protestat mereu atunci când cineva încerca să ne plaseze la stânga sau la dreapta din punct de vedere ideologic, chiar dacă în unele momente a trebuit să alegem. De exemplu, atunci când a trebuit să intrămăm într-o alianţă de partide europene. Am ales tabăra conservatorilor de centru-dreapta, deoarece unele elemente ale programului nostru au un astfel de caracter, iar UDMR avea nevoie de o prezenţă pe plan european. Aceasta nu înseamnă că am excus alte ideologii. Însă, nu aceasta a fost întrebarea, ci cum am ajuns o structură de partid. Am încercat mereu să nu ne transformăm într-un partid. Desigur, în Parlamentu României este mai uşor să activezi ca partid politic, cu o anumită ideologie şi cu o ierarhie de partid, este mai uşor să negociezi ca partid cu celelate partide, în loc să cerem mereu opinia organizaţiilor noastre, să purtăm consultări în interiorul UDMR şi să punem de acord diferitele doctrine. Nu am considerat o problemă atât de mare faptul că a trebuit să purtăm consultări în cadrul UDMR şi mai ales în faptul că nu ne-am ales o ideologie, deoarece adevărul este că dilemele din ultimii trei zeci de ani din România nu au fost de natură ideologică. Desigur, aparant există o dreaptă, care acum se află la guverare, există o stângă, care tocmai acum nu se află la guvernare, dar pentru mine acestea sunt definiţii care pot fi puse între ghilimele. Nu aş putea demonstra de exemplu de ce Partidul Naţional Liberal este de dreapra, unde se află orientarea de dreapta în programul PNL, aşa cum nu pot spune de ce Partidul Social Democrat este de stânga.

Reporter: Revenind la UDMR, această caractreistică a unei uniuni şi obligaţia de a purta negociei interne nu au creat probleme, în sensul că au fost situaţii în care a trebuit luarea unei decizii, timpul presa, dar conducerea UDMR nu îşi putea permite să încalce acest modus vivendi şi să dea explicaţii ulterior?

Béla Markó: Desigur că au existat decizii pentru care am solicitat contribuţia de exemplu a Consiliului Reprezentanţilor UDMR (CRU), ulterior adoptării acestora. În politică aşa se întâmplă mereu, până şi statele funcţionează aşa. De exemplu, un guvern convine aupra unui acord internaţional, după care se prezintă în parlament pentru ratificarea respectivului document. Acel guvern trebuie să ştie ce anume va ratifica legislativul. Analogia nu este totală, dar şi în UDMR a existat mereu o astfel de problemă. În ceea ce privşte acţiunile externe, cu timpul am relementat foarte strict această chestiune: numai preşedintele şi persoanele din conducerea UDMR aveau împuternicirea să se exprime în chestiuni politice, fie la Bucureşti, fie la Budapesta, fie în cadrul organismelor internaţionale. În schimb, în interiorul UDMR organizaiile locale aveau libertatea de a îşi exprima opinia. Pentru ca toate acestea să funcţionze, pentru ca preşedintele sau una-două persoane să poată adopta repede o decizie şi pentru a nu purta consultări ulterioare, trebuie să şti tot timpul care este "pulsul" UDMR. În fiecare moment trebuie să şti care este opinia generală în interiorul UDMR şi în interiorul comunităţii maghiare. Pentru aceasta trebuie să ai contacte permanente cu organizaţiile locale şi cu comunitatea noastră şi nu să porţi consultări ocazionale. Trebuie să porţi discuţii informale în fiecere zi, trebuie să asculţi opiniile colegilor şi astfel nu ajungi în situaţia în care preşedinte UDMR adoptă o decizie care trebuia luată urgent, iar ulterior să rezulte că organizaţia nu este de acord. Desigur, au existat situaţii în care ulterior a trebuit să explicăm de ce am adoptat respectiva decizie, dar consultările trebuie purtate în mod continuu.

Reporter: Dacă încercăm să privim cei treizeci de ani ai Uniunii din perspectiva unei drone, atunci cum consideră sau ce imagine s-a format în rândul partenerilor din ţară cu privire la UDMR, exceptând faptul că, la nivelul declaraţiilor, politicienii români importanţi obişnuiesc să vorbească, şi nu numai la constituirea unui guvern, despre un actor politic de încredere, cu specialişti bine pregătiţi, de cuvânt, cu un comportament coerent?

Béla Markó: Această imagine s-a schimbat în decursul timpului. Mai întâi, la începutul anilor '90 sau, în general, la în prima parte a anilor '90, pe noi ne-au considerat ca pe o organizaţie care luptă pentru drepturile maghiarilor, pentru drepturile minorităţilor, şi nu are un mesaj general pentru societatea românească. Trebuie să precizez că prima schimbare importantă a fost că am putut să modificăm treptat acest lucru şi, atunci când în 1996 am ajuns la guvernare, la scurt timp după aceea s-a stabilit că, de altfel, că UDMR are buni specialişti, că UDMR vrea să facă schimbări în întreaga societate românească, că vrem să înţelegem toate problemele, că vrem să influenţăm soarta ţării, că putem să contribuim la integrarea europeană şi euro-atlantică ş.a.m.d. Consider că această imagine este valabilă şi astăzi şi acest lucru a fost foarte important, întrucât nu există drepturi ale minorităţilor sau drepturi ale maghiarilor fără democraţie în general, adică sunt degeaba, pentru că acestea nu pot fi promovate în afara unui cadru democratic. Din păcate, în ultimii ani, constatăm din nou acest lucru, întrucât în România cea mai mare problemă este că legile nu sunt respectate, nu se aplică şi, de foarte multe ori, este încălcată şi Constituţia ş.a.m.d. Deci, democraţia nu funcţionează mereu. În orice caz, despre UDMR nu s-a format imaginea că Uniunea ar fi una dintre organizaţiile politice importante sau mai puţin importante din România, ci că noi suntem o formaţiune specială, iar eu nu am susţinut niciodată că noi am fi ca celelalte partide din România, nu am îndemnat ca noi să ne comportăm la fel ca politicienii din România, în general. Bineînţeles, în România se poate politiza dacă omul cunoaşte mentalitatea, dacă îşi cunoaşte partenerii, dacă înţelege acea mentalitate şi când vede cum funcţionează o cultură de alt tip, inclusiv cultura politică. Acest lucru nu înseamnă că se poate politiza cu succes doar dacă noi, în calitate de maghiari, vrem să ne comportăm ca românii. Locul şi importanţa în viaţa politică românească ne-au fost date de faptul că noi, într-un anumit sens, am fost diferiţi; nu mai buni, nu mai răi, nu aşa trebuie apreciat, ci diferiţi şi chiar aşa am fost priviţi, şi poate că importanţa noastră a fost şi că noi aducem o altfel de abordare, ceea ce ne-a conferit şi ponderea în viaţa politică românească, nemaivorbind de faptul că astfel noi am reprezentat şi un fel de punte înspre Ungaria, înspre Europa Centrală şi de Est. În ultima perioadă, pe mine mă agasează faptul că se pare că UDMR a mai pierdut din această imagine, parcă nu ni se mai acordă suficientă atenţie, iar eu i-aş îndemna pe colegii mei să încercăm să ne recâştigăm acel statut, conform căruia cuvântul nostru este, în orice caz, important. Indiferent ce problemă ar apărea la Bucureşti, UDMR ar trebui să-şi spună părerea.

Reporter: Din perspectivă internaţională, întrucât aţi făcut referire anterior şi la acest lucru, cum a evoluat aprecierea Uniunii, întrucât din afară se pare că şi acolo a avut loc un proces, până când Uniunea a recunoscut faptul că trebuie să se investească din ce în ce mai mult ca la forumurile internaţionale, fie ea de exemplu grupul de lobby din jurul Senatului SUA sau forumuri UE, sau chiar cercuri ONU, deci dacă merită ca şi pe scena politicii externe, la nivelul acesteia, să fie promovate aşteptările, programul, poziţia Uniunii. Acest lucru proiectat pe cei 30 de ani care au trecut, parcă ar îndemna pe oricine care ar dori să analizeze activitatea UDMR din ultimii 30 de ani să o împartă în perioade, şi anume că în prima perioadă a fost mai puţin spectaculoasă sau eficientă, după aceea din ce în ce mai mult şi, ceea ce din punctul meu de vedere este emoţionant, este că, după ce integrarea în UE şi NATO s-a încheiat, această activitate s-a intensificat de fapt. Oricine ar fi privit din exterior, ar fi crezut că de îndată ce ţara s-a integrat, aceste probleme s-au soluţionat, sau cel puţin s-au soluţionat în mare parte, sau au ajuns în albie, acest lucru nu ar îndemna Uniunea să-şi intensifice căutarea unor relaţii externe, lobby-ul sau obţinerea unei poziţii.

Béla Markó: Şi eu aş putea să împart aceşti 30 de ani în etape, dar nu pot să o interpretez neapărat ca pe o dezvoltare continuă în relaţiile internaţionale, însă ca prezenţă, da, deci este indiscutabil faptul că, în timp ce România a devenit membră NATO, după aceea membră a UE, după aceea, chiar şi oficial, UDMR a avut oportunitatea unei prezenţe mai categorice, de exemplu în Parlamentul European, de atunci avem reprezentanţi şi acest lucru face UDMR-ul mai vizibil la Bruxelles, dar şi în altă parte. Deci, o astfel de evoluţie există, însă adevărul este că, de exemplu, în ceea ce priveşte speranţele noastre, trebuie să spun că aici este o cale inversă, din păcate, cel puţin pentru o perioadă şi anume, în anii '90 ne-am făcut cele mai mari speranţe în privinţa intervenţiei internaţionale, sau a influenţei internaţionale. Deci, în anii '90 am fost prezenţi în Parlamentul român, însă nu am avut influenţă asupra luării deciziilor, întrucât Frontul Salvării Naţionale avea o majoritate uriaşă în parlament, deci nu am putut să influenţăm cu adevărat legislativul, dar nici guvernarea şi ne-am pus mari speranţe în forumurile internaţionale, care erau într-adevăr prezente în România şi pot să spun că UDMR avea atunci câţiva paşi importanţi, de exemplu, în 1993 memorandumul adresat Consiliului European, care a avut un ecou pozitiv, iar condiţiile din memorandum au fost incluse în hotărârea de admitere a României în Consiliul European. O prezenţă foarte categorică a avut Washingtonul în România, în privinţa problemelor referitoare la drepturile omului, drepturile minorităţilor. Am văzut că ei nu ne rezolvă problemele, însă a fost clar şi faptul că încearcă să influenţeze România. În schimb, trebuie să spun că, de exemplu, odată cu intrarea noastră la guvernare în 1996 am fost nevoiţi să conştientizăm şi faptul că nici Bruxelles-ul, nici Washingtonul şi nici Budapesta nu vor rezolva problema maghiarilor din Transilvania, în locul nostru, şi că trebuie să obţinem mijloace guvernamentale, forţe guvernamentale pentru a putea să schimbăm ceva. Deci, toată această prezenţă internaţională a avut o dinamică şi trebuie să precizez că atunci când am fost la guvernare, a fost mult mai greu să formulăm critici, de exemplu, la Bruxelles sau la Washington. Când am fost în opoziţie în Parlamentul român, acest lucru a fost mai simplu. Acum, pot să spun că mulţi paşi făcuţi de noi pe plan internaţional s-au îndeplinit. De exemplu, această petiţie înaintată Parlamentului European şi UE, Minority SafePack, care se referă la faptul că UE ar trebui să stabilească anumite norme pentru minorităţi, acesta este un pas foarte important. Această iniţiativă ne face vizibili. Chiar dacă vom obţine rezultate, aceasta nu va rezolva chestiunile concrete interne, dar va ajuta foarte mult la rezolvarea acestora. Între timp, în 1993 am intrat în Uniunea Democrată Europeană, iar mai târziu aşa am devenit membri ai Partidului Popular European, care s-a format, de fapt, din Uniunea Democrată Europană şi Uniunea Creştin Democrată. Aşadar, ne-am consolidat treptat, de la an la an, acesta este adevărul.

Reporter: Există un fel de paralelă între cele două mandate, obţinute în mod consecutiv în fruntea UDMR, ca să schimbăm registrul, la sfârşitul conversaţiei noastre. Béla Markó şi Hunor Kelemen au renunţat, au pus în paranteză, activitatea lor creatoare, literară. În cazul dumneavoastră, cât de mare fost compromisul, dacă este să ne uităm în urmă. Dintr-o anumită perspectivă aceasta poate să contureaze mai bine ce trenuri aţi pierdut. Au meritat, dacă e să cântărim cu ochiul creatorului şi prin sistemul de valori al acestuia cele două decenii şi jumătate care s-au dus, de fapt, pentru viaţa publică?

Béla Markó: În anii 1989, 1990 am fost un autor cu mai multe volume. Au apărut mai multe volume de poezii, chiar şi în Ungaria a fost publicat un volum de poezie, în 1989. Am scris manuale şcolare şi volume de eseuri. Aşadar, se părea că cariera mea merge înainate, că mă pot exprima, prin mijloacele poetice, literare şi cu ajutorul eseurilor. Aceasta s-a întrerupt.

Reporter: De aceea cred, domnule preşedinte, că această dilemă nu a fost o simplă temă de clasă. Adică, pentru cineva care se află deja pe linie, are deja o carieră profesională, şi ajunge la un drum de răscruce, fiind nevoit să înveţe o altă profesie. Aţi avut nopţi nedormite?

Béla Markó: Am avut dileme, ceea ce este firesc. Repet, eu am fost apeciat chiar şi în această perioadă, şi nu este o laudă, ci o retrospectivă, nu numai în viaţa literară transilvăneană, ci şi în viaţa literară din Ungaria, mi-au publicat volumele, am fost căutat, am devenit la sfârşitul lunii decembrie 1989 redactorul-şef al Revistei Literare din Târgu Mureş, şi totuşi am făcut o schimbare radicală. Vă spun sincer că atunci, în decembrie 1989 şi la începutul anului 1990 era absolut firesc ca eu şi alţii să ne asumăm înfiinţarea unei uniuni, aşadar am înfiinţat UDMR. În grupul fondatorilor uniunii se regăsesc mulţi poeţi din diferite judeţe ale ţării şi din Bucureşti, deoarece maghirii din Român nu prea aveau lideri politici, nu aveau de unde să aibă, deoarece şi politicienii, chiar dacă erau maghiari, erau numiţi de Partidul Comunist Român. De fapt, erau mai mult scriitorii, ei aveau posibilitatea pentru a se face cunoscuţi, pentru a obţine prestigiu în rândul maghiarilor. Era firesc, dar eu credeam că această stare de fapt este temporară, că acum au nveoie de noi, aceasta trebuie asumată, este o sarcină frumoasă că noi înfiinţăm o uniune, că vom începe contruirea unui nou sistem, dar credeam că eu voi încheia repede toate acestea. Trebuie să vă spun că în primul an, în al doilea an, pentru mine toatea acestea păreau temporare, chiar şi atunci când am intrat în Parlament mă amăgeam că voi duce până la capăt un mandat şi mă voi întoarce la viaţa literară. Atunci s-a produs marea decizie şi atunci am avut, într-adevăr, nopţi nedormite când am acceptat funcţia de preşedinte al UDMR. În 1992, Géza Domokos a spus că nu îşi mai asumă mandatul de preşedinte şi va duce acest mandat doar până la următorul congres al UDMR, ceea ce mi-a părut foarte rău, vă spun sincer. Dar, am constatat că el nu reuşeşte să menţină unitatea organizaţiei, iar tensiunile şi conflictele erau atât de mari în cadrul UDMR încât acestea l-ar fi distrus pe Géza Domokos. Şi atunci, mi-am asumat, într-un fel printr-o constrângere, funcţia de preşedinte, şi aceasta a fost marea decizie. M-am frământat destul de mult dacă este bine că îmi asum acesta. Nopţile nedormite nu le-am avut la sfârşitul anului 1989, vă spun sincer, deoarece atunci era firesc că trebuie acţionat o perioadă de timp, şi credeam că vom preda totul celor care vor duce mai departe această sarcină pe termen lung, numai că nu ştiam că eu voi fi acela. Între timp nu mai aveam dileme deosebite în legătură cu acesta, politica îmi ocupa viaţa mea, de dimineaţă până seara, de seara până dimineaţa. Din când în când îmi părea rău că literatura numai face parte din viaţa mea, dar am considerat că este important ceea ce fac, am simţit că avem şi rezultate, desigur şi eu eram plin de nemulţumiri. Este altceva că despre ceea ce credeam că în câteva luni se va rezolva nu s-a rezolvat nici peste câţiva ani, ci mai degrabă peste un deceniu, două decenii, dar, în final, am obţinut multe rezultate şi multe lucruri au funcţionat. Există, desigur, o mare diferenţă unde se exprimă omul: în versuri sau în politică, dar important este că am putut oferi ceva, într-un fel, celor din jurul nostru.

Reporter: Domnule preşedinte, sunt curios de un singur lucru şi anume dacă aveţi în plan un text de memorii, un jurnal sau dacă veţi avea suficient de timp şi voinţă pentru a publica, pe baza însemnărilor dumneavoastră, o scriere, o retrospectivă despre cariera dumneavoastră? Şi dacă, da, trebuie să aşteptăm aniversarea a patru zeci de ani ai UDMR sau vom putea citi mai repede această scriere?

Béla Markó: Cred că ar trebui să fie citită mai repede. Nu mi-ar plăcea să aştept zece ani şi sunt mai multe motive de ce nu mi-ar plăcea să aştept zece ani. Adevărul este că am multe materiale adunate, desigur, am şi multe însemnări. Nu am un jurnal, deoarece nu am avut timp pentru aşa ceva, dar am multe însemnări, documente pe care mi le-am ordonat în 90-100 de cutii, până acum m-am ocupat de aceste hârtii, documente, iar acum cred că sunt prea multe.Nu ştiu cum o să mă descurc cu toate acestea. Despre multe lucruri am scris, s-au tipărit multe volume de conversaţie. De multe ori momentele importante sunt prezentate subiectiv, mai exact ceea ce s-a întâmpalt în politică. Am scris şi scriu multă publicistică şi eseuri pe această temă. Dacă e să ne uităm mai bine, aceşti 30 de ani sunt cuprinşi în textele mele. Totuşi, aveţi dreptate, deoarece un volum de memorii trebuie scris. Dacă am o datorie faţă de mine, nu neapărat faţă de alţii, atunci aceasta o greşeală pe care trebuie să o repar.

Reporter: Pentru aceasta vă doresc multă putere de muncă, elan şi inspiraţie. Totodată aş dori să citesc culegeri de sonete în revista Látó sau în publicaţii literare din Ungaria. Domnule preşedinte, vă mulţimesc pentru prezenţa în emisiunea "Tersa de pe acoperiş".

Béla Markó: Şi eu vă mulţumesc pentru conversaţie.