Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe
"Este o necesitate legată de o prezenţă cât mai consistentă şi cât mai rapidă a capacităţilor militare ale NATO în state în special situate în flancul estic al Alianţei. Este vorba de România, de Polonia, de statele baltice în principal".

Articol de Ani Sandu, 30 Aprilie 2014, 08:32
Ministrul de externe Titus Corlăţean a participat, marţi, la Washington la o conferinţă dedicată Europei la Consiliul Atlantic, unde a avut o scurtă discuţie şi cu secretarul de stat John Kerry despre situaţia din regiune şi despre Republica Moldova.
Într-un interviu acordat corespondentului Radio România Actualiatăţi, Ani Sandu, şeful diplomaţiei române a declarat că ţara noastră susţine clar adoptarea de sancţiuni contra Moscovei din cauza situaţiei din Ucraina şi că a solicitat o prezenţă militară permanentă a trupelor aliate în România.
Reporter: Care este poziţia României privind potenţiale noi sancţiuni, inclusiv la adresa sectoarelor economiei Rusiei?
Titus Corlăţean: Poziţia noastră a fost constantă, foarte clară şi foarte angajată. În cadrul dezbaterilor la nivel european, toate semnalele pe care noi le-am dat, inclusiv România la nivel european către Federaţia Rusă, nu au fost bine înţelese de Moscova şi nu există, din păcate, spun eu, niciun fel de motive pentru a mai reflecta. Trebuie să ne păstrăm credibilitatea la nivelul Uniunii şi să examinăm, să adoptăm sancţiuni suplimentare care se impun.
Reporter:Cum vede România prezenţa militară americană din Europa de Est?
Titus Corlăţean: Este o necesitate legată de o prezenţă cât mai consistentă şi cât mai rapidă a capacităţilor militare ale NATO în state în special situate în flancul estic al Alianţei. Este vorba de România, de Polonia, de statele baltice în principal. Noi am solicitat o permanentizare a prezenţei Alianţei Nord-Atlantice care să vizeze atât dimensiunea aeriană, cât şi cea terestră şi cea maritimă, în cazul nostru, o prezenţă în Marea
AUDIO Interviul integral cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean