Sever Voinescu, şeful delegaţiei române la Adunarea Parlamentară NATO
NATO a anunţat foarte clar, inclusiv România, prin vocea ministrului de externe, că suntem solidari perfect cu Turcia şi că agresiunea siriană trebuie să înceteze.
Articol de Andrei Şerban, 09 Octombrie 2012, 10:07
Într-un discurs rostit luni, la Strasbourg, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a avertizat împotriva escaladării extrem de periculoase a conflictului de la frontiera dintre Siria şi Turcia.
În apropierea iernii, secretarul general al ONU a lansat un apel la un ajutor umanitar mai amplu în regiune.
De aceea, mai spune Ban Ki-moon, este nevoie ca donatorii să răspundă într-un mod mai generos nevoilor populaţiei din Siria şi ale celor peste 300.000 de refugiaţi din ţările vecine. Situaţia din Siria a fost analizată şi în cadrul Adunării Parlamentare NATO.
Concluzia a fost clară: NATO e solidară cu Turcia, dar conflictele din Siria trebuie să înceteze.
Andrei Şerban: Cum poate NATO să ajute Turcia, să gestioneze cât mai bine relaţia cu ţara sa vecină, Siria, unde de mai mult timp se desfăşoară un conflict armat între putere şi opoziţie?
Sever Voinescu: Problema este extrem de complicată, pentru că, aşa cum ştiţi, în raport cu ceea ce se întâmplă în Siria îngrijorările sunt foarte mari, dar în acelaşi timp, există şi o reticenţă evidentă a NATO de a interveni direct în acest conflict. În mod fundamental, există şi funcţionează parteneriatul, alianţa, în temeiul articolului 5 şi solidaritatea între toţi partenerii NATO, inclusiv Turcia. Ceea ce în acest moment se întâmplă, ca dezvoltare, inclusiv în Turcia, este urmărirea situaţiei cu foarte, foarte mare atenţie, pentru că, când vorbim despre Siria, nu vorbim despre o ţară coerentă administrativ, condusă, care e decisă să declanşeze o agresiune. E vorba, mai degrabă, de o ţară răvăşită, cu teritoriul împărţit între rebeli şi guvern, într-o situaţie extrem de fluidă şi Turcia este un partener şi o ţară bine aşezată şi un actor extrem de raţional.
Aşa că Turcia însăşi nu se grăbeşte foarte tare să trateze lucrurile în sensul articolului 5. În orice caz, NATO a anunţat foarte clar toţi partenerii NATO, inclusiv România, prin vocea ministrului de externe, că suntem solidari perfect cu Turcia şi că agresiunea siriană trebuie să înceteze.
Andrei Şerban: Aţi discutat şi despre situaţia din Africa de Nord?
Sever Voinescu: Da. Am discutat despre ce se întâmplă în nordul Africii. Abordările au fost, mai degrabă, politice şi au fost, să spun aşa, teleologic orientate, adică ne-am gândit foarte mult la scop. Avem aici, alături de noi, membri ai Parlamentului, sau proaspăt membri ai Parlamentului egiptean, avem colegi care candidează, acum, pentru Parlamentul tunisian. Suntem cu toţii interesaţi să găsim formulele cele mai bune ca în spaţiul nord african să nu avem derapaje de tip teocratic, ci să avem democraţii cât mai aproape de sistemul nostru de valori.
Andrei Şerban: Şi la final, o întrebare legată de Armata română, care s-a decis să înlocuiască avioanele de tip MIG-21 cu cele de tip F-16. În general, cum este văzută această decizie în cadrul Alianţei?
Sever Voinescu: România, ca membru NATO, are anumite obligaţii, inclusiv aceea de a face poliţie pe propriul spaţiu aerian sau, în momente în care e cazul, trebuie să aibă disponibilitatea de a ajuta la asemenea misiuni şi în spaţii aeriene aliate. Înainte de obligaţiile NATO, e vorba de obligaţiile pe care statul român le are faţă de propriii cetăţeni şi anume, aceea de a asigura securitatea României, înainte de orice. Acum, evident că, strategic, decizia a fost aceea de a avea un tip de avioane care sunt compatibile cu cele ale aliaţilor noştri, iar soluţia cu F-16, din câte înţeleg, este înainte de toate fundamentată şi din punct de vedere economic, pentru că, ştim bine, maşinile astea de război costă din ce în ce mai mult şi România nu este în momentul ăsta într-o situaţie economică care s-o recomande, să fie foarte "picky", să zic aşa, să aleagă între mai multe variante. Faptul că o asemenea operaţiune de înzestrare se desfăsoară între aliaţi, cu ajutorul aliaţilor, că sunt ei americani, că sunt ei portughezi, că sunt ei olandezi, mai ştiu eu ce, lucrurile astea sunt în spiritul parteneriatului nord-atlantic.