Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor
"Printre alte condiţii pe care le vom impune investitorului care va câştiga licitaţia pentru CFR Marfă, va exista şi o condiţie de preluare a unui număr cât mai mare de angajaţi".
Articol de Eugen Rusu, 08 Februarie 2013, 11:43
Eugen Rusu: Privatizarea întreprinderilor de stat cu pierderi este un angajament al autorităţilor în faţa creditorilor internaţionali pentru a scuti guvernul de cheltuieli neperformante.
În acest context Guvernul a aprobat strategia de privatizare a CFR Marfă, companie ale cărei datorii se ridică în prezent la 1,89 miliarde de lei. Cea mai mare parte a datoriilor sunt către bugetul de stat şi către CFR Infrastructură, dar sunt şi o serie de penalităţi.
În 2011, CFR Marfă era lider pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România. L-am invitat să discutăm despre acest subiect pe ministrul Transporturilor, domnul Relu Fehechiu.
Ce s-a întamplat cu CFR Marfă de a devenit o companie atât de neperformantă, pe scurt, domnule ministru?
Relu Fenechiu: La fel ca marea majoritate a companiilor din România, a "beneficiat" de management neperformant şi a fost luată de mult pentru diverse grupuri de interese, pentru că tot ne place să folosim această sintagmă, iar aici este binevenită.
Eugen Rusu: Există semnale, sunt investitori interesaţi în cumpărarea companiei?
Relu Fenechiu: Cred că am putea spune că sunt investitori interesaţi de companie. Investitori interesaţi în cumpărarea companiei vom putea spune că există atunci când vom avea oferte certe şi garanţii depuse, pentru ca una dintre preocupările mele este aceea ca această privatizare să fie o privatizare reuşită, dar în primul rând serioasă şi nu să facem un circ, aşa cum am văzut în alte situaţii, din această privatizare, pentru că am avut o privatizare de curând în care se părea că există oameni interesaţi de această privatizare, dar diferenţa era că nu erau oameni interesaţi să producă ceva în acea companie. Noi dorim ca aici, prin modul în care vom organiza procedura de achiziţie, să poată să se prezinte la această procedură doar investitori strategici care vor într-adevăr dezvoltarea companiei.
Eugen Rusu: Şi care vor face şi treabă. Tocmai acesta era şi subiectul: care ar fi măsurile la care v-aţi gândit pentru ca privatizarea să nu fie un eşec, domnule ministru?
Relu Fenechiu: În primul rând este o privatizare cu precalificare, investitorii vor trebui să demonstreze că au bonitatea necesară, că au capacitatea necesară de a dezvolta domeniul şi că au o experienţă relevantă în domeniu. De asemenea, am introdus o garanţie destul de mare spun eu, este vorba de 10 milioane de euro, o garanţie pentru participare la licitaţie. Pentru ca să nu vină oricine şi să participe la această licitaţie, doar pentru a încurca şi a nu se desfăşura această licitaţie, ţinând cont de faptul că această companie este o companie strategică pentru România şi este o companie care va trebui să dezvolte situaţii de urgenţă, situaţii limită şi servicii pentru stat, pentru statul român.
Eugen Rusu: Spuneaţi că se doreşte vânzarea unui procent de acţiuni cât mai puţin peste 50%, pentru ca statul român să deţină un număr important de acţiuni, cu o valoare cât mai mare. Până la cât peste 50% v-aţi gândit?
Relu Fenechiu: Vreau să fiu sincer şi să vă spun că aici nu e vorba de gândirea mea, ci e vorba de rezultatele unor calcule. Pentru că dincolo de toate, din calculele unui investitor nu îi iese planul de afaceri, nu va veni să cumpere această companie.
Eugen Rusu: Nu va veni să investează, exact. Şi atunci, ce au spus calculele?
Relu Fenechiu: Noi am făcut testul investitorului prudent - nu noi, cei dinaintea mea, pentru o privatizare totală. Pentru această privatizare, acest test a ieşit pozitiv. Cu cât reducem procentul de privatizare, cu atât posibilitatea ca acest test să rămână pozitiv se diminuează. De aceea, vom reduce atât cât se va putea din calcule pentru ca această companie să rămână o companie interesantă pentru un investitor care vrea să dezvolte într-adevăr domeniu.
Eugen Rusu: Câţi angajaţi are acum compania, domnule ministru?
Relu Fenechiu: Compania are astăzi în jur de 9.000 de angajaţi, cu o cifră de afaceri de aproximativ 250 de milioane de euro pe an.
Eugen Rusu: Ce s-ar putea întâmpla cu ei după privatizare? Vom fi afectaţi de această privatizare?
Relu Fenechiu: Mi-e foarte greu să vă spun dacă vor rămâne 9.000 de angajaţi în această companie. Bineînţeles că noi printre alte condiţii pe care le vom impune investitorului va exista şi o condiţie de preluare a unui număr cât mai mare de angajaţi, însă avem experienţele altor privatizări şi este foarte clar că în momentul în care cineva vine şi vrea într-adevăr să dezvolte compania trebuie să se gândească şi la profit şi pentru asta va încerca reducerea cheltuielilor. Acum, depinde, dacă se întâmplă aşa cum doresc eu, adică cei care vin să dezvolte această companie, s-o introducă, s-o scoată pe piaţa europeană e posibil să avem plăcuta surpriză să mai angajeze oameni.
Eugen Rusu: Bun. Atunci, veţi păstra totuşi, din spusele dvs, o marjă de negociere destul de flexibilă, să fie bine şi pentru investitor, dar şi pentru stat şi pentru companie în general, în primul rând.
Relu Fenechiu: Beneficiem de consultanţa uneia din cele mai mari firme din lume.
Eugen Rusu: Datoriile companiile, domnule ministru, la buget vor fi şterse?
Relu Fenechiu: Deocamdată, asta ne-am propus. Am discutat cu Ministerul Finanţelor, am discutat şi cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Eugen Rusu: Cât ne-ar costa acest lucru?
Relu Fenechiu: Ar putea să ne coste în jur de un miliard de lei.
Eugen Rusu: Avem bani?
Relu Fenechiu: Aş putea să răspund "ce-am avut şi ce-am pierdut", pentru că aceşti bani deja i-am pierdut. Aceşti bani sunt nişte bani virtuali, ei nu există nicăieri. Ei lipsesc dintr-un buzunar şi de fapt ducem lipsa într-un alt buzunar. Ducem lipsa, nu banii, din nefericire. Mie mi-ar place să ducem banii dintr-un buzunar în altul în ceea ce priveşte averea statului.
Eugen Rusu: Poate că după ce se va încheia acest proces de privatizare, poate vom vorbi şi despre bani, nu? la CFR Marfă.
Relu Fenechiu: Bineînţeles, pentru că pentru mine paradoxul este că între timp în România s-au dezvoltat companii de transport marfă private care lucrează sau au lucrat în cea mai mare parte cu material rulant de la compania de stat şi totuşi s-au dezvoltat şi se dezvoltă în continuare foarte bine. Eu mă bucur pentru acest lucru, dar din acest motiv avem de ales, ori suntem în stare să gestionăm la stat o companie ori dacă nu trebuie să-l dăm privaţilor. S-a demonstrat de mult timp că statul este cel mai prost manager care există în lume. Acum, ei mi-aş fi dorit această provocare să arăt că pot să gestionez şi cu management de stat o companie, dar, din nefericire, când o companie are două miliarde de lei datorii şi un miliard trei sute active poate fi declarată oricând în insolvenţă şi nu-mi mai pot permit această provocare.
Transcriere text: Agenţia de presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune