Interviu realizat de Dragoş Ciocârlan, corespondentul Radio România Actualităţi în Israel, cu fostul premier al României din perioada 1998-1999, Radu Vasile, profesor doctor în istoria economiei.

Acesta a revenit recent în Israel pentru a continua un tratament medical, dar a mai vizitat şi în trecut Ierusalimul, în calitate oficială, ca prim ministru, atunci când presa israeliană a relatat şi despre bileţelul pus la Zidul Plângerii, unde Radu Vasile s-a rugat pentru bunăstarea poporului român.

Realizator: Aţi revenit la Ierusalim, a câta oară?

Radu Vasile: Nu am făcut o socoteală, dar după părerea mea, am depăşit cifra 13, 14. De la început, de la prima vizită, care a fost o vizită oficială...

Realizator: În ce an?

Radu Vasile: În 1998 am ţinut să fac prima vizită oficială în afara ţării în Israel, din mai multe motive. Unul din motive este că eu consider Israelul nu numai un stat cheie pentru o anumită situaţie geopolitică. E un stat care este absolut obligatoriu să existe. Asta e concluzia pe care am tras-o eu şi fără să fiu, aşa, entuziast sau să fiu purtat de sentimente. Este absolut obligatoriu să existe, din multe puncte de vedere. Evoluţiile geopolitice din ultimul deceniu, dar şi cele care urma, pe care eu le văd destul de complicate - consider de exemplu că lumea se află, aşa, într-un ochi al furtunii, ştiţi, încă e linişte, străbătută de fulgere, dar la marginile ochiului sunt turbulenţe extraordinare - în istoria temporală, în evoluţia lumii, la ora asta.

Realizator: Aveţi prieteni la Ierusalim. De mai bine de zece ani, aţi păstrat o legătură strânsă. Cum este Israelul pentru dumneavoastră, acum, în 2010?

Radu Vasile: Israelul l-am vizitat în diverse posturi. Posturi oficiale, la nivel de parlament, fiind senator, şi realmente, privat, iar în ultima perioadă, fiind legate şi de anumite probleme de sănătate. Israelul este o societate, după părerea mea, cel puţin aşa cum o văd eu, în 2010, cum aţi menţionat dumneavoastră foarte bine, 2010, subliniez din nou, destul de derutant - şi aici vorbesc şi în calitatea mea de profesor de economie, de Istorie economică - totuşi, Israelul a ajuns să intre în primele 30 şi ceva de ţări bogate, deci, intrând în OECD, ceea ce e o mare performanţă, şi mai ales că şi în cazul Israelului, ca şi în alte ţări, se observă, după câte ştiu eu, un exod al creierelor către alte ţări. Şi, în acelaşi timp, tot Israelul a reuşit - lucru foarte actual - a reuşit să evite în bună parte ceea ce nu au reuşit alte multe ţări: consecinţele crizei.

Este o a doua mare performanţă care trebuie subliniată, mai ales de cineva din afară şi mai ales venind dintr-o ţară care la ora asta e rămasă ultima în ceea ce priveşte consecinţele crizei.

Realizator: Guvernatorul Băncii Israel, Stanley Fischer, este unul dintre cei mai renumiţi pe plan mondial, mai ales în această perioadă de criză.

Radu Vasile: Stanley Fischer, îl ştiu, fireşte, ca autor. De altfel, eu i-am tradus, pentru prima oară în România, în 1999, cartea lui de macroeconomie şi traducând-o, vădaţi seama, ca să spun aşa, am şi învăţat. Păcat că nu mai am o poziţie oficială, că primul lucru pe care l-aş face ar fi să îl invit în România, să vadă despre ce e vorba. Şi traducând-o, vă daţi seama, ca să spun aşa, am şi învăţat. Păcat că nu mai am o poziţi oficială, pentru că primul lucru pe care l-aş face ar fi să-l invit în România să vadă despre ce e vorba, pentru că, tr-adevăr, este unul dintre cei mai buni macroeconomişti, în domeniul mai ales financiar-bancar.

Realizator: Ce ne puteţi spune despre relaţiile strategice dintre România şi Israel din perioada în care aţi avut mandatul de premier al României?

Radu Vasile: Acesta este un aspect care m-a preocupat şi care, într-un fel şi altul, îmi creează anumite regrete, dar nu reprezintă, aceste regrete, numai consecinţele acţiunilor mele. De la început, vizita acea amintită, când prim-ministrul, tot coincidenţă era, tot domnul Netanyahu, cum este astăzi, când sunt în Israel, a avut drept scop strategic şi declarat, şi declarat şi /al/ fostul ambasador al Israelului în România, Avi Millo, în mod expres crearea unui parteneriat strategic, şi pe atunci adăugam, "posibilitatea creării unui triunghi Israel-Turcia-România în domeniul strategic", care să vizeze domenii civile, domenii de interes civil şi social, în primul rând agricultura,unde România are ce învăţa de la Israel, dar şi sănătatea, educaţia ş.a.m.d., adică patru domenii erau stabilite. Din nefericire, cum se întâmplă de obicei în România, şi atunci, şi acum se poate ajunge la înţelegere, la discuţii şi la decizii la nivel înalt, dar până ajungi să le pui în practică, în România se disipează, din diverse motive, interesul şi atunci trebuie să urmăreşti tu personal, în cazul acesta eu, ca prim-ministru, derularea acestor proceduri. Numai că eu n-am mai avut timp să mă ocup în mod special, fiind şi o perioadă extrem de complicată sub aspect social şi economic şi am delegat eu anumitor persoane aceste elemente, dar persoanele n-au dus până la capăt. Şi acum regret că, cel puţin în domeniul agricol, un parteneriat Israel-România ar fi fost absolut fenomenal pentru România, mai ales pentru perioada actuală,când a ajuns să se importe tot felul de lucruri, ceea ce este inadmisibil pentru o ţară ca România.

Realizator: În aceeaşi perioadă, autorităţile de la Ierusalim au solicitat sprijinul României pentru elucidarea soartei pilotului israel dispărut în Liban, Ron Arad. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

Radu Vasile: Pot spune că au fost astfel de... Pot spune acum că au existat astfel de contacte şi cu şeful Serviciului Român de Informaţii din acea perioadă, de altfel a şi venit aici, în Israel, au ajuns la un acord, acord in sensul unei colaborări foarte strânse în acest sens. Din păcate, însă, se pare că lucrurile, în ceea ce priveşte persoana pilotului Ron Arad, au scăpat de sub control la un moment dat, din ceea ce ştiu eu, mai ales că, cum spuneam, la un moment dat eu nu am dus mandatul până la capăt.

Realizator: Au fost în 1999 criza valutară, cea a datoriilor externe şi spuneaţi într-un interviu că unele cicluri economice se repetă.

Radu Vasile: Şi rămân la această părere. Cred că îmi amintesc un astfel de interviu dat prin '99, parcă, Agenţiei Reuters, în care am spus că ne aflăm... nu numai România, lumea se află într-o fază, faza ascendentă a aşa-numitului ciclului secular, se numeşte el, în care are loc o creştere economică şi care, această fază are o durată de 8-10-12 ani şi care se va încheia la nivelul 2010...

Realizator: Aţi făcut această previziune în urmă cu 10-11 ani.

Radu Vasile: Da. Ceea ce exact s-a întâmplat, mă rog, cu diferenţă de un an. Eu sunt convins că o nouă relansare economică, deci intrarea în al doilea ciclu secular al secolului XXI, se va produce la nivelul anului 2014, 2015, 2016, timp în care sau până atunci fiind o fază din aceasta de marasm economic, nici de creştere, dar nici de scădere, presiuni inflaţioniste. Deci, eu văd lucrurile acestea ca o chestiune care apar ca singurul lucru de prevăzut. Şi România s-a înscris în asta şi şi-a adăugat propriile sale probleme determinate de o serie de aspecte politice interne, care puteau fi evitate din timp... Îmi amintesc, în 2008, un lider politic din România de vârf declara aşa, cu oarecare emfază, că economia României duduie, că criza economică va ocoli România, ca şi cum criza este un fel aşa, de pâraiaş...

Realizator: Un traseu rutier...

Radu Vasile: Da, un traseu rutier, căruia îi spui, "ia-o tu pe acolo, că eu sunt pe partea asta". Deci, nişte chestii care puteau fi evitate dacă se aflau în cunoştinţă de cauză şi consecinţele n-ar fi fost acestea care sunt astăzi, mai ales în planul măsurilo anticriză.

Realizator: Într-un interviu în 2009 aţi arătat că presa de acum nu este diferită de cea din secolul XIX. Şi totuşi...

Radu Vasile: Eu vă spun în cunoştinţă de cauză că în perioada tinereţii mele, când lucram la Academia Română, la Institutul de Istorie, am scris două studii cu privire la presa românească de la sfarşitul secolului XIX, că aceea exista, şi am fost frapat de două aspecte, comparând cu anumite ziare ale epocii din diverse alte ţări. Unu, hai să-i spunem "entuziasmul", în ghilimele, cu care se aruncau în vâltoarea evenimentelor fără niciun fel de limite sau de autocontrol. Nu era paginată presa de atunci de tot felul de scandaluri financiare, nu, dar era plină de scandaluri politice, adică asta ar fi singura mică diferenţă. Pot să vă dau un exemplu şi să vedeţi că prin 1875 s-a încheiat un tratat comercial între România şi Austro-Ungaria de atunci, un eveniment politic important, pentru că menţionez pentru cei care nu ştiu că în 1875 România nu era independentă, făcea parte din Imperiul Otoman şi a încheiat un tratat cu o mare putere. Deci, a fost luat în consideraţie ca un stat independent. Guvernul fiind conservator, opoziţia liberală de atunci a scos ziarul "Românul", care era al liberalilor, cu chenar negru, toată pagina întâi cu chenar negru şi cu titlu: "Un pumnal a fost înfipt adânc în pântecele României". Ori astfel de titluri şi astfel de chenare negre le-am văzut în anii 2000 în mult mai multe rânduri decât în secolul XIX. Deci şi atunci, când nu existau nici moguli ca şi acum, există această specificitate a presei româneşti de a-şi permite să spună practic orice, nefiindu-i teamă că va fi contrazisă,nefiindu-i teamă că dacă ar reveni ar scădea din valoarea informaţiei. Eu nu cred că a evoluat prea mult, decât sub aspectul tiparului şi al pozelor. Nu erau atâtea femei goale prin ziare.

Realizator: Raportul dolar-euro din perspectiva poziţionării Chinei pe primul loc în producţie şi export.

Radu Vasile: Vedeţi, asta este una din trăsăturile fundamentale a ceea ce spuneam noi că ne aflăm aşa, lumea în general, mă refeream la România, se află într-un ochi al furtunii. Cu alte cuvinte, se ştie, în ochiul furtunii, meteorologii ştiu, e linişte încă, cerul e senin, dar norii se învârt şi când se deplaseză frontul atmosferic, turbulenţele zdrobesc totul. Acesta este unul dintre aspecte. Deci marea problemă a începutului acestui secol este alunecarea centrului de greutate al economiei mondiale de la ţările bogate la ţările emergente, cum se numesc ele. Dacă acum peste un deceniu cam 60% din PIB mondial aparţinea ţărilor bogate, la cam un deceniu la 50%, actualmente este în jur de 40%. Deci lumea din următorii 10-15 sau câţi vor fi, vor trebui să ţină seama de faptul că centrul de greutate s-a deplasat pe ţările emergente, iar în plan geopolitic spre zona Asia Pacifică, Europa putând deveni un fel de zonă periferică a acestei noi configuraţii mondiale, putând deveni. Nu e întâmplător faptul că preşedintele Obama a făcut deplăsări în India, exact în această zonă şi cu semnalul de a sprijini India pentru Consiliul de Securitate. Este una din marile ţări emergente al căror rol în depăşirea crizei chiar de către ţările bogate este fundamental, pentru că fără comenzile sau contractele încheiate cu China, India ş.a.m.d., eu nu ştiu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu toate planurile de salvare acordate băncilor respective din ţările bogate. Al doilea, China. Sigur, se ştie, moneda ei e subevaluată. Se ştie că de un deceniu aproape, americanii tot fac presiuni pentru reaşezarea monedei chineze pe bazele ei reale, dar la ora asta nu mai au ce să facă. Gândiţi-vă că cea mai mare parte din datoria externă americană este deţinută de chinezi. La G 20, care a avut loc la Seul recent, una din teme a fost aceasta, monetară, ce se întâmplă cu dolarul... Euro nu poate juca rolul dolarului ca monedă de referinţă naţională pentru că autorii euro, ai acestei monede, nu au avut în vedere acest lucru şi aceasta ar implica o serie de poveri şi o serie de obligaţii care sunt greu de susţinut. Pentru americani e mai uşor pentru că există o tradiţie, păstrarea dolarului ca monedă de referinţă. E mai uşor de manipulat şi aşa mai departe. Şi atât s-a tot vorbit, s-a optat, chinezii au spus asta prin două birouri, guvernatorul Băncii Centrale chineze, că să revină la aur, să se revină la un coş de monede. Este a doua trăsătură fundamentală a viitorului acestui secol şi în reconfigurarea economiei mondiale.

Realizator: Cu permisiunea dumnevoastră, vă rog să revenim la 1999. Unde a fost greşeala? Insist asupra faptului că nu formulez întrebarea în direcţia unei persoane sau a alteia. Din păcate, mandatul dumnevoastră de prim-ministru nu s-a încheiat frumos.

Radu Vasile: Da, aşa e.

Realizator: Ce a fost?

Radu Vasile: Eu cred că a fost o combinaţie - privind retrospectiv acum, şi foarte detaşat - a fost o combinaţie între ceea ce se observă ca un fel de permanenţă în viaţa politică românească, cu excepţia perioadei, să zicem, '92-'96: conflictul între primul ministru şi preşedinte. A fost conflictul Ion Iliescu - Petre Roman, a fost conflictul Adrian Năstase - Ion Iliescu, a fost conflictul Traian Băsescu - Tăriceanu, s-a potolit în perioada Ion Iliescu - Văcăroiu, care este similară, echivalentă cu perioada Traian Băsescu - Boc. Deci asta ar fi, să spunem, o permanenţă. La care s-au adăugat factori de conjunctură imediată, în sensul că partidul care m-a promovat şi m-a susţinut, Ţărănesc, a intrat într-o degringoladă internă determinată de factori care sunt greu de discernut, chiar şi astăzi, dar în linii mari, se îmbină veleitatea tipică - hai să nu îi spunem românească, mai există şi la altii - o veleitate prost înţeleasă, precum şi ideea că trebuiau găsite nişte soluţii pentru a ieşi cât mai bine, în vederea alegerilor din 2000. Şi o serie de aspecte pur personale, în sensul că între mine şi Emil Constantinescu au fost, nu conflicte, au fost diferende de puncte de vedere, dar de natură personală şi poate şi de comportament, dar nu de natură principială sau de natură sistemică. La un moment dat, aceste diferende personale au devenit un fel de motive serioase, fundamentale, asta a fost determinat de evoluţiile celor din jurul preşedintelui Constantinescu, care doreau un anume lucru şi care, poate, printre altele, se gândeau că aş fi putut prelua Partidul Naţional Ţărănesc, că aş fi putut candida la preşedinţie, lucruri pe care eu le-am respins întotdeauna, în mod categoric, pentru că, chiar mie nu îmi trecea prin cap. Deci s-au îmbinat factori personali, deci nu a fost ca genul de conflict, să spunem, Traian Băsescu - Tăriceanu. Singurul - şi de aceea, eu cred că Boc va fi menţinut - singurul, inclusiv - şi mă refer la cei din partidul lui, nu din afară - care putea rezista ca prim ministru în actuala situaţie era Boc. Nu exista altul. Deci el va rămâne acolo, din punctul meu de vedere, până la alegerile din 2012. Cine speră să fie schimbat Boc, se înşeală. Sper că vor trece momentele astea - bun, mă refer la mine personal, la sanatate La ora asta sunt foarte detaşat, detaşat sub aspect psihologic, şi deci pot să dau o evaluare şi prin pregătirea mea, ca profesor, extrem de obiectivă, prin care, eu personal, prin ce am scris, nu m-am înşelat niciodată. Uite, facem un exerciţiu, să vedem şi să ţineţi dumneavoastră minte, nu ştiu, publicaţi sau nu, să vedeţi dacă ce am spus eu nu se va realiza.

Realizator: Vă doresc sănătate, sărbători fericite!

Radu Vasile: Mulţumesc foarte mult. Aici, în Israel, nu prea pare, că văd că e un soare şi o căldură... Mulţumesc foarte mult!

Mintorizare text: Agenţia de presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune