Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI
Cred că alegerea doamnei Lagarde în funcţia de director general al FMI arată, de fapt, importanţa acestei instituţii şi arată, în acelaşi timp, faptul că FMI în continuare va juca un rol important în viaţa internaţional-financiară a acestei planete.
29 Iunie 2011, 08:18
Doamna Christine Lagarde, ministrul francez al finanţelor, a fost aleasă, prin consens, director general al FMI.
Are 55 de ani, este prima femeie care conduce acest organism internaţional.
Domnia sa s-a declarat profund onorată pentru că a fost aleasă să conducă FMI, iar preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a declarat că ştirea este o victorie pentru Franţa.
Franţa ocupă în continuare acest important post, după demisia lui Dominique Strauss-Khan, în urma unui scandal sexual.
Conform primelor declaraţii ale doamnei Lagarde, se va strădui ca FMI să continue în acelaşi spirit şi cu aceeaşi determinare. Oare înseamnă că va continua şi procesul de reformare al acestei organizaţii?
Corespondentul Radio România la Washington, Doina Saiciuc, a stat de vorbă cu repreznetantul României la FMI, domnul Mihai Tănăsescu, despre decizia luată marţi seara, după ora Bucureştiului.
Mihai Tănăsescu: Doamna Lagarde este o personalitate nu numai în Franţa, ci în lumea financiară internaţională. Îşi va începe slujba pe data de 5 iulie, în acest an. Cred că alegerea doamnei Lagarde în această funcţie arată, de fapt, cred eu, importanţa acestei instituţii şi arată, în acelaşi timp, faptul că FMI în continuare va juca un rol important în viaţa internaţional-financiară a acestei planete. În momentul de faţă, doamna Lagarde are foarte multe preocupări şi foarte multe provocări în faţă şi sunt convins că, împreună cu executivii din board, precum şi cu stafful, va reuşi să ducă instituţia în continuare pe drumul reformei şi să facă această instituţie să-şi joace rolul important pe care îl are în această lume.
Doina Saiciuc: În audierile de săptămâna trecută, doamna Lagarde asigura că nu va fi reprezentanta unei regiuni, ci a tuturor membrilor Fondului, răspunzând astfel temerilor pieţelor emergente. Cunoscând faptul că agenda va fi foarte dificilă, prioritatea este clar că va fi Grecia. Ce va putea face ea pe termen imediat?
Mihai Tănăsescu: Este o problemă instituţională şi mai puţin o problemă personală. Sigur, leadership-ul doamnei Lagarde este important, dar cred că în primul rând răspunsul la Grecia trebuie dat de către greci şi de către Parlamentul din această ţară. Aşteptăm cu toţii momentul zilei de mâine (n.r. miercuri), când Parlamentul va vota această propunere a Guvernului vizavi de pachetul de legi privind consolidarea fiscală în anii care urmează. Este vital ca Parlamentul elen să aprobe acest pachet de legi. Sigur, răspunsul internaţional, răspunsul instituţional din partea Comisiei Europene, a Fondului va fi unul pozitiv, imediat după ce Parlamentul elen va aproba acest pachet. De aceea cred că, la începutul lunii iulie, în cazul în care Parlamentul elen va aproba acest pachet, atât Comisia, cât şi Fondul vor fi capabile să elibereze tranşele necesare Greciei.
Doina Saiciuc: Sigur, era de aşteptat să fie susţinută de marile puteri, dar doamna Lagarde a fost susţinută şi de economiile emergente mari, ca Brazilia, China. Ce ar putea semnala acest fapt?
Mihai Tănăsescu: Cred că suportul Braziliei, al Chinei - două mari ţări emergente în etapa actuală - arată, de fapt, încrederea acestora vizavi de leadershipul doamnei Lagarde. Arată, de fapt, că împreună - ţările emergente împreună cu ţările dezvoltate - sunt în continuare, cred eu, dornice să împingă reformele instituţionale în direcţia ca această criză mondială să aibă un sfârşit cât mai rapid. Şi cred că numai un asemenea tip de cooperare-colaborare între ţările mari, cu economii foarte vivante şi ţările dezvoltate pot să conducă la găsirea unor soluţii comune. De aceea cred că cooperarea şi coordonarea politicilor în aceste zile este foarte importantă, pentru depăşirea acestei situaţii.