Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale
România este cel mai important furnizor de securitate şi de stabilitate din această zonă aflată între Marea Neagră, cu problemele şi cu complexităţile sale, şi Balcanii de Vest, o altă regiune frământată de conflicte.
Articol de Radio România Actualităţi, 19 Iulie 2018, 10:53
În urmă cu câteva zile s-a încheiat summitul NATO de la Bruxelles.
Invitatul "Apelului matinal" este chiar ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Înainte de toate, îmi amintesc o sintagmă, şi anume: România este şi trebuie să rămână un furnizor de securitate şi stabilitate între Marea Neagră şi Balcanii de Vest. Afirmaţia, dacă nu greşesc, vă aparţine chiar dumneavoastră.
Mihai Fifor: Aşa este.
Realizator: Cum explicaţi pentru publicul larg?
Mihai Fifor: Este, dacă vreţi, un lucru pe care noi îl avem ca, ar fi poate prea mult spus ca o linie principală în ceea ce intenţionăm să facem şi în ceea ce înseamnă politica Ministerului Apărării Naţionale, ca, eu ştiu, a unui stat care este până la urmă aliat într-o alianţă politico-militară cum este NATO. Într-adevăr România, credem noi, este cel mai important furnizor de securitate şi de stabilitate din această zonă, o zonă, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, aflată între Marea Neagră, cu problemele şi cu complexităţile sale, şi Balcanii de Vest, o altă regiune care, ştim cu toţii, a fost frământată de conflicte şi care are nevoie în continuare de stabilitate şi de efort internaţional pentru ca lucrurile să evolueze într-un mod cât mai favorabil. După summitul NATO, pot spune fără niciun fel de reţinere că România şi-a atins obiectivele pe care şi le-a propus pentru summit. Asta înseamnă în primul rând obţinerea ca pe teritoriul României să avem un comandament de nivel de corp de armată, un comandament NATO. Asta înseamnă un comandament de trei stele. Lucrăm în momentul de faţă la conceptul pentru acest comandament, astfel încât în toamnă să îl putem prezenta. Lucrul acesta, ca să încerc să fiu cât mai explicit, poziţionează România, dacă vreţi, pe harta Alianţei într-un mod cât se poate de evident, ca furnizor important de securitate, ca partener credibil, ca ţară gata oricând să îşi asume iniţiative şi politici NATO. De altfel, vreau să vă spun, ca o paranteză, România este una dintre cele cinci ţări care în momentul de faţă îndeplineşte toate condiţionalităţile impuse de summitul NATO de la Varşovia, acolo unde s-a discutat în primul rând despre alocarea a 2% din PIB pentru apărare şi a fost evidenţiată în cadrul acestui summit, atât de preşedintele Trump, cât şi de secretarul general Stoltenberg, pentru eforturile pe care România le face. Revenind la situaţia de securitate, da, România a avut un al doilea obiectiv la summit, anume acela de a genera o discuţie separată referitoare la Marea Neagră şi la situaţia complexă de securitate de la Marea Neagră. A fost un format în care au fost invitate să participe şi Georgia şi Ucraina şi, cred eu, a fost un lucru extrem de util, pentru că ne dorim ca în continuare abordarea de pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice să fie o abordare echilibrată, astfel încât să putem să avem şi România ca al doilea pion esenţial de securitate pe flancul estic după Polonia.
AUDIO Interviu cu Mihai Fifor, ministrul Aapărării Naţionale
Realizator: Vom vorbi imediat şi despre Coasta Mării Negre, evident, de pe teritoriul României, dar amintindu-ne tot de summitul NATO de la Bruxelles, România ştiu că a fost evocată ca un bun exemplu. Alocăm deja de doi ani consecutiv 2% din PIB pentru apărare, dar eu unul am o curiozitate, nefiind iniţiat, cum decurg discuţiile cu greii planetei, de exemplu, din postura dumneavoastră de reprezentant al României? Chiar dacă aţi amintit de Donald Trump sau de Stoltenberg.
Mihai Fifor: Să ştiţi că România este un partener, să spunem, în primul rând credibil şi asta a reuşit să dovedească România în toţi anii de când este membru al Alianţei Nord-Atlantice. Faptul că reprezentăm o ţară stabilă, o ţară care arată care are o armată pregătită, o armată profesionistă, care oriunde a fost implicată în teatre de operaţii, a făcut o imagine extraordinar de frumoasă. Nu vreţi să ştiţi cât sunt de mândru atunci când în întâlnirile de la ministerialele NATO România este evidenţiată, de fiecare dată, în modul cel mai laudativ cu putinţă pentru modul în care sunt pregătiţi militarii români şi pentru modul în care militarii români înţeleg să îşi facă datoria oriunde s-ar afla, în teatre de operaţii sau în orice alt fel de misiune sunt implicaţi. Şi lucrul ăsta vorbeşte foarte mult despre faptul că România a făcut eforturi foarte mari pentru ca Armata României să fie o armată foarte bine pregătită şi o armată care să genereze încredere tocmai prin nivelul ridicat de profesionalism pe care îl are.În altă ordine de idei, aţi precizat şi dvs, am spus şi eu ceva mai devreme, sunt numai cinci ţări în momentul de faţă care ating nivelul de 2% din PIB, alocat pentru apărare. Suntem în al doilea an consecutiv când, prin decizia Parlamentului României şi prin decizia Guvernului, se alocă 2% din PIB. Fac aceste precizări pentru că este important să se ştie că este o decizie asumată de PSD, prin proramul de guvernare, aceea de a acorda 2% pentru apărare, şi vom face lucrul acesta fără niciun fel de problemă şi pentru perioada care urmează. Or, faptul că îndeplinesc condiţionalităţile, adică 2% alocat pentru apărare, faptul că suntem în teatrele de operaţii, de pildă, în Afganistan, în momentul de faţă suntem cu aproape 700 de militari; faptul că suntem pregătiţi să creştem numărul militarilor participanţi în teatru şi am avut în CSAT o analiză pe acest subiect, astfel încât anul viitor să putem ridica până la 800 de militari, dacă ni se va cere, desigur, cu aprobarea Parlamentului, pentru că ştim cu toţii, numai Parlamentul poate să aprobe deplasarea militarilor români în afara frontierelor şi, mai mult decât atât, faptul că atingem condiţionalităţile puse pentru capabilităţi cu care România participă în cadrul Alianţei, şi mă refer la înzestrare, la echipare, la tot ceea ce face România ca armată performantă, arată că suntem poate cu adevărat cel mai important jucător din această parte a lumii, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Realizator: Şi apropo de înzestrare, ştiu că există un program de înzestrare a Marinei, cu baterii de artilerie de coastă - este în lucru, nu ştiu dacă s-a aprobat -, dar, mai mult decât atât, aş vrea să ştiu dacă va funcţiona principiul off-set-ului. Primim ceva înapoi?
Mihai Fifor: Chiar mă bucur mult că aţi amintit această temă, pentru că a produs un pic de vânzoleală în ultimele zile, sunt tot felul de binevoitori care tind să se ocupe de astfel de probleme, dar, din păcate, o fac fără să se informeze înainte, dar suntem în lucru cu hotărârea de guvern referitoare la unul dintre programele majore de investiţii - repet, program major de investiţii, pentru că aceste programe majore sunt aprobate în CSAT şi în Parlament, ele sunt opt la număr, ne pregătim să îl conturăm pe cel de-al nouălea. Revin la acesta cu bateriile de coastă, este vorba de sisteme de lansatoare de rachete, rachete antinavă, de care Marina Română are foarte mare nevoie pentru a proteja litoralul românesc. Repet, suntem în faza aproape finală cu hotărârea de guvern, care să fie dusă în aprobarea Guvernului României. Am întârziat poate un pic mai mult pentru că am dorit ca într-adevăr acest document să fie unul foarte bine elaborat, pentru ca la finalul achiziţiei care se va face, şi va fi o achiziţie transparentă, aşa cum face MApN de fiecare dată, la finalul acestei proceduri să putem să avem un produs cât se poate de bun, să fie cea mai bună alegere pentru ca Forţele Navale Române să aibă în dotare, zic eu, un echipament foarte modern şi un echipament extrem de performat. Speranţa, până la finele anului, este să putem încheia acest contract şi începând de anul viitor să derulăm achiziţia pentru bateriile de coastă.
Realizator: Şi, evident, să se reîntoarcă anumite sume de bani; nu sunt eu specialist, dar m-am documentat să ştiţi, apropo de Polonia.
Mihai Fifor: Iertaţi-mă, nu am vrut să evit a doua parte a întrebării; mi-a scăpat. Da, într-adevăr, va fi un program purtător de offset, pentru că în afara programelor de înzestrare pe care le facem, guvern la guvern - şi aici sunt două în momentul de faţă, şi mă refer la sistemele de rachete Patriot şi de sistemele de rachete Hymars, cele două programe, care sunt programe guvern la guvern, adică încheiate între Guvernul SUA şi Guvernul României, restul, toate programele pe care le derulează în momentul de faţă Ministerul Apărării Naţionale sunt programe purtătoare de offset şi poate cel mai bun exemplu este programul referitor la transportul blindat 8x8 Piranha 5, aflat în derulare în momentul de faţă, un program care prevede înzestrarea Armatei Române cu 227 de transportoare blindate, din offset-ul de la acest program deja se modernizează Uzina Mecanică Bucureşti, acolo unde vor fi produse aceste transportoare, începând, zic eu, din această iarnă. Faptul că readucem la viaţă o întreprindere fanionă a industriei naţionale de apărare, cum este Uzina Mecanică din Bucureşti, vă reamintesc, uzina unde se făceau tancurile de 85, înseamnă foarte mult, înseamnă că într-adevăr funcţionează acest principiu prin care, prin programe purtătoare de offset, întoarcem cât mai mult din banii pe care îi alocăm, din 2%, îi întoarcem în industria naţională de apărare.