Joseph Daul, liderul Grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European
"Nu Comisia Europeană a respins România şi Bulgaria de la intrarea acum în Spaţiul Schengen. Au fost doar două ţări care s-au opus. Comisia Europeană a spus că nu există probleme".
Articol de Daniela Coman, 24 Septembrie 2011, 09:14
Interviu cu Joseph Daul, europarlamentar francez, liderul Grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European, aflat la Bucureşti, cu ocazia lucrărilor Universităţii de Vară a Partidului Popular European, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
Daniela Coman: Care este opinia dvs. în legătură cu amânarea intrării în Spaţiul Schengen a României şi a Bulgariei?
Joseph Daul: Mai întâi trebuie să subliniez că nu Comisia Europeană a respins România şi Bulgaria de la intrarea acum în Spaţiul Schengen. Au fost doar două ţări care s-au opus. Eu am reacţionat deja faţă de această atitudine. Am spus că nu ar trebui ca fiecare ţară să vină cu propria soluţie, pe care să insiste, să şi-o impună prin mijloace adesea populiste. Comisia este cea care trebuie să stabilească faptul că există cu adevărat probleme, însă Comisia a spus că nu există probleme, Parlamentul European a votat cu o largă majoritate ca România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen, dar au fost două ţări care au decis să blocheze acest acces acum. Aceasta este declaraţia mea în acest moment, iar pentru viitor, eu spun că trebuie să lucrăm împreună pentru ca lucrurile să avanseze.
Daniela Coman: Ce credeţi, autorităţile române au făcut tot ce a depins de ele pentru a obţine avizul pozitiv al celorlalţi membri?
Joseph Daul: Am fost aici în urmă cu aproape un an şi am constatat că mai sunt de rezolvat unele probleme tehnice. Eu consider că aceste probleme au fost între timp rezolvate. Comisia Europeană a făcut un raport pozitiv, deci, pentru mine, toate lucrurile legate de acest subiect sunt în regulă.
Daniela Coman: Pentru viitor, oare Parlamentul European mai poate ajuta România să-şi facă bine temele pentru Schengen, ce părere aveţi?
Joseph Daul: Vom continua să lucrăm împreună, şi Parlamentul, şi Comisia. Acum au fost miniştrii de interne din Finlanda şi Olanda care s-au opus, însă aşteptăm lucrările Consiliului European din luna octombrie. Eu sper ca până atunci, Comisia şi membrii Consiliului să fie în permanenţă în legătură cu responsabilii din cele două ţări, pentru a vedea ce mai este de făcut. Eu personal am deja prevăzute pentru săptămâna viitoare întâlniri cu reprezentanţii Bulgariei şi României.
Daniela Coman: Cum calificaţi absenţa de la reuniunea dumneavoastră de zilele acestea, de la Bucureşti, a delegaţiilor olandeză şi finlandeză ale Popularilor Europeni?
Joseph Daul: Ei nu sunt aici? Nu ştiam că nu sunt aici. Dar nu cred că reprezentanţii Finlandei şi Olandei din PPE au avut intenţia de a boicota reuniunea de la Bucureşti. Nu, cu siguranţă, nu despre asta este vorba, dar o să mă interesez.
Daniela Coman: Se vorbeşte tot mai des de o lipsă de solidaritate între ţările din UE. E adevărat, s-a schimbat atmosfera în Uniune în ultima perioadă? Oare extinderea Uniunii cu fostele state comuniste a provocat o schimbare de comportament în organizaţie, sau poate mai mult, criza economică?
Joseph Daul: Dimpotrivă, eu cred că fostele ţări comuniste sunt destul de europene, ca să spun aşa, poate mai europene ca vechii membri ai Uniunii. Asta, în primul rând. În al doilea rând, într-o perioadă de criză, există întotdeauna tendinţa ca fiecare să se plieze şi să fie preocupat în special de situaţia lui însuşi şi acesta este principalul inconvenient al perioadei actuale. Fiecare încearcă să găsească cea mai bună cale pentru a-şi rezolva problemele din ţara sa, pentru a câştiga viitoarele alegeri. Eu m-am întâlnit în această dimineaţă (n.r. vineri) cu preşedintele Traian Băsescu şi i-am propus să organizăm o reuniune specială a Partidului Popular European dedicată exclusiv crizei, în care să identificăm cele mai bune soluţii de ieşire din criză. Nu va fi vorba de o întâlnire de o oră, două, ci mult mai largă. Trebuie să punem totul pe masă, să alegem din cele mai bune propuneri şi să găsim cea mai puţin costisitoare cale de a ieşi din criză. Trebuie să privim cu atenţie toate aspectele, să analizăm şi apoi trebuie să luăm decizii pentru viitor şi să ne asumăm rolul de lider, pentru că altfel, agenţiile de rating nu vor ezita să ne distrugă, să ne desfiinţeze. Eu cred că trebuie ca centrul-dreapta, guvernele de centru-dreapta din Europa, să le propună cetăţenilor lor o soluţie viabilă de ieşire din criză. Şi insist: nu soluţii populiste. Nu trebuie să ne domine teama că poate vom pierde alegerile în unele ţări. Nu. Noi avem datoria să ne apărăm valorile, să apărăm Europa. Suntem acum la putere şi trebuie să facem propuneri concrete şi bune de ieşire din criză.
Daniela Coman: Criza, care a transformat vizibil faţa Europei Occidentale în ultimii trei ani mai ales, a determinat oare ţările europene să se concentreze pe propriile probleme şi să le lase pe cele ale Uniunii la coada listei?
Joseph Daul: E adevărat, aveţi dreptate. Dar eu spun că nu aşa vom crea creştere economică. Eu sunt foarte preocupat şi caut în permanenţă soluţii pe care le supun dezbaterii în grupul nostru din Parlamentul European. Pentru ca piaţa europeană să funcţioneze bine, este nevoie de o creştere economică cuprinsă între 2 şi 4%. Dacă vrem să funcţioneze bine, lucrurile trebuie gestionate la nivel european, şi nu la nivelul fiecărei ţări în parte. După părerea mea, nici o altă abordare nu ne va putea aduce o creştere pozitivă în acest moment dificil al crizei pe care toţi o traversăm. Trebuie să fim mai uniţi în Europa, şi voi repeta acest lucru de fiecare dată când voi avea ocazia.
Daniela Coman: Aţi avansat recent câteva propuneri foarte originale: vârstă minimă de pensionare, număr minim de ore de lucru şi impozit direct minim pentru toate ţările europene. Propuneţi, de asemenea, o armonizare fiscală pentru a permite Europei să preia controlul finanţelor proprii, spuneţi dvs.. Vă rog să explicaţi.
Joseph Daul: Eu am făcut toate aceste propuneri şi am invitat pe toată lumea să reflecteze la ele. Şi iată care este teoria mea. Dacă vom dori să avem o monedă euro să reziste şi a cărei valoare să fie recunoscută, trebuie să punem ordine în principal în două registre, şi anume socialul şi fiscalul. Am spus-o foarte clar, nu putem avea un TVA de 25% într-o ţară şi de 19% sau de 15% în alta. Sunt distorsiuni în ceea ce priveşte concurenţa. De asemenea, nu le putem cere, de exemplu, germanilor, care ies la pensie la 67 de ani, în timp ce francezii ies la 60, poate la 62 de ani în doi, trei ani sau alţii care ies la 55, 56 sau 58, deci nu le cerem germanilor să plătească. Eu cred că trebuie să ne ţinem toţi de aceeaşi logică, să vobrim o limbă comună şi clară. Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu propun o uniformizare a ţărilor din UE, ci o armonizare care să-i permită monedei noastre să reziste la criză.
Daniela Coman: Cunoaşteţi măcar un pic România?
Joseph Daul: Da, cunosc un pic România. Am fost în ţara dvs înainte de aderarea României la UE, când eram preşedintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European. De atunci vin în mod regulat, cel puţin o dat pe an.
Daniela Coman: Ştiu că aveţi o experienţă vastă în domeniul agriculturii. După părerea dvs, cum poate România să-şi valorifice potenţialul de dezvoltare a agriculturii?
Joseph Daul: Eu cred c agricultura românească are un potenţial enorm. Ca să se dezvolte, trebuie ca cei care investesc în agricultură, mult sau puţin, să fie ajutaţi.
Daniela Coman: Vorbiţi de un ajutor din partea statului?
Joseph Daul: Trebuie create condiţii pentru ca bancherii să fie dispuşi să acorde împrumuturi. Pentru ca bancherii să împrumute, ei trebuie să aibă asigurări, iar statul poate să le dea aceste asigurări în ceea ce priveşte preţurile, subvenţiile pentru ca agricultorii să poată avansa. Eu cred că au trecut vremurile grele pentru agricultură pentru că, vedeţi la nivel mondial, preţurile materiilor prime şi în special ale celor alimentare sunt pe punctul de a exploda. Lumea se dezvoltă din ce în ce mai rapid şi este o cerere din ce în ce mai mare de produse agricole şi alimentare. Aşa că trebuie ca România să-şi valorifice potenţialul agricol, ceea ce este într-adevăr o mare provocare pentru ţara dvs..
Daniela Coman: Sunteţi francez şi, din nefericire, România şi românii nu au o imagine prea bună în frumoasa dvs ţară. Partidul aflat la putere la Paris, din care şi dvs faceţi parte, a luat recent măsuri excepţionale împotriva delicvenţilor care provin din România. Iar aceasta vine după valuri de români, majoritatea de etnie romă, repatriaţi în anii trecuţi din Franţa. Sunt bune măsurile acestea, ce credeţi?
Joseph Daul: Eu cred că au existat probleme reale în Franţa, în urmă cu doi ani mai ales. Activitatea depusă însă de ministerele cu responsabilităţi în această chestiune, de poliţia şi jandarmeria din cele două ţări a făcut ca răspunsul la întrebarea dacă România este capabilă să gestioneze la nivelul poliţiei şi justiţiei sale să fie un răspuns pozitiv. 95% din cazurile cu probleme care existau în urmă cu doi ani s-au rezolvat. Aşadar, colaborarea dintre poliţia franceză şi cea română a dat rezultate bune. Noi cunoaştem foarte bine problema romilor şi eu cred că la nivel european avem mijloacele necesare şi suntem gata să punem în mişcare şi alte mijloace pentru a regla o dată această problemă. O atenţie deosebită ar trebui acordată copiilor romi, ca ei să nu mai sufere de foame şi să meargă la şcoală. E prima noastră grijă. În urmă cu un an am vizitat mai multe colonii de romi, o şcoală unde învăţau copiii romi, am stat de vorbă cu o învăţătoare acolo, care mi-a dat o idee foarte bună. Mi-a spus aşa: "Ne trebuie o cantină ca să-i putem hrăni pe aceşti copii care n-au nimic de mâncare. Cred că am putea atrage mult mai mulţi la şcoală dacă ei ar şti că vor mânca la sfârşitul orelor". Eu cred că trebuie să îi ascultăm pe cei care cunosc situaţia reală a acestor copii şi să facem astfel de lucruri, care pot părea mici, dar care sunt foarte importante. O avem avem în grupul politic al popularilor europeni pe doamna Jaroka, din Ungaria, care aparţine minoriţii romă şi care face o muncă excelentă.
Daniela Coman: Cum este abordată această problemă, a etniei rome, în Europa şi cum poate fi depăşită această să-i spunem dificultate a membrilor acestei etnii de a se integra. Să privim problema ca pe o provocare naţională a fiecărei ţări sau este o chestiune europeană?
Joseph Daul: Este o problemă europeană, desigur, iar în ceea ce priveşte România, putem avansa şi în această chestiune. Şi o spun din nou: baza tuturor lucrurilor este formarea, educaţia. Trebuie să ne concentrăm în special asupra copiilor romi, care trebuie să meargă la şcoală. Totul pleacă de aici, fără educaţie nu putem rezolva problema lor.
Daniela Coman: Dar, vă amintesc, de 20 de ani se cheltuie sume enorme cu tot felul de programe, prin tot felul de ONG-uri, bani europeni şi bani ai ţărilor respective. Au rezultat tone de hârtii, de rapoarte şi prea puţine rezultate concrete în teren.
Joseph Daul: Nu e bine să fim fatalişti. E adevărat că poate multe ONG-uri nu reuşesc să facă mare lucru, dar trebuie să recunoaştem că lucrurile au fost, totuşi, mişcate din loc. Eu am încredere, de aceea am făcut cantine pe lângă şcolile unde învaţă copiii romi şi susţin că trebuie în continuare să facem lucruri concrete şi să verificăm activitatea reală pe care o face fiecare primar în localitatea sa. Nu trebuie să ne limităm doar la a distribui bani, ci trebuie să punem în practică soluţii care să dea roade.
Daniela Coman: Cât priveşte reuniunea popularilor europeni de la Bucureşti, sunteţi mulţumit de discuţii, de schimbul de idei?
Joseph Daul: Noi organizăm în fiecare an universităţi de vară, pentru că avem ocazia să ne întâlnim aici cu toţi reprezentanţii societăţii civile, de la care putem afla lucruri foarte interesante despre problemele cu care se confruntă oamenii. Dezbaterile sunt libere. În fiecare an, tot acest schimb de idei ne ajută enorm, chiar şi în procesul de decizie.