Realizator:Bună seara. Sunt Carmen Gavrilă.Vă invit să ascultaţi astăzi un interviu cu ministrul de externe al Marelui Ducat al Luxemburgului, Jean Asselborn, despre şansele României de a adera anul acesta la Spaţiul Schengen şi marile teme în dezbatere în Europa. În România, tema Schengen domină discuţiile din spaţiul public şi am ajuns să numărăm statele care sunt favorabile aderării noastre. Cum se plasează Marele Ducat de Luxemburg în dezbaterea privind apartenenţa sau nu a României la Spaţiul Schengen?

Jean Asselborn: Înainte de toate, trebuie spus că Schengen este un sat din Marele Ducat de Luxemburg, nu din Olanda, aşa cum a spus acum ceva ani dl Mitterrand. În al doilea rând, ştiţi bine că Luxemburgul, în 2005, în timpul preşedinţiei noastre, a accelerat semnarea Tratatului de aderare a României şi am făcut asta cu mândrie şi cu multă angajare. În al treilea rând, suntem 27 în UE, iar asta nu înseamnă că suntem 25 plus 2. Aşadar, toată lumea este pe picior de egalitate, iar în prezent, nu număr statele membre pozitive sau negative. Nu voi face niciodată asta. Tot ce ştiu este că avem toţi aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri. Dacă vor fi îndeplinite condiţiile pentru aderarea la Schengen, acest lucru se va întâmpla automat. E adevărat că în prezent este o dezbatere legată de România şi Bulgaria. Cred că semnalele merg în direcţia bună. Evident că România trebuie să facă dovada eforturilor în lupta anticorupţie şi pentru reforma judiciară, să dovedească asta din punct de vedere politic. E o condiţie esenţială. Dar dacă acest punct a fost atins, iar Comisia Europeană va prezenta asta în iunie, în raportul de ţară al României, nu mai e loc de nici o discuţie, pentru că, după părerea mea, în cadrul Uniunii, interesele europene trebuie să primeze în faţa celor naţionale.

Realizator: Este o declaraţie foarte interesantă, care se aplică şi României. Ce înseamnă acest lucru, că interesele şi politicile europene trebuie să primeze în faţa celor naţionale?

Jean Asselborn: Cred că se întâmplă ca anumite ţări să aibă anumite interese naţionale şi mai ales când sunt alegeri naţionale. Unii vor să arate populaţiei că ţara respectivă e puternică şi obligă alte ţări să respecte regulile.Aşa că se întâmplă ca uneori, chestiunile naţionale să se plaseze peste cele europene. Suntem 27 de democraţii. În toate sunt alegeri. Dacă fiecare ţară, fie ea şi una dintre cele mari, şi-ar articula politica europeană pe baza anumitor aspiraţii naţionale, atunci totul ar merge într-un sens cu totul altul decât cel european. De aceea, politica europeană pe termen scurt, mediu şi lung trebuie întotdeauna să aibă prioritate în faţa celei naţionale.

Realizator: Există în continuare restricţii pe piaţa muncii în mai multe state membre pentru cetăţenii români. Care este poziţia Luxemburgului faţă de acest subiect foarte important pentru noi?

Jean Asselborn: Este o chestiune în egală măsură delicată şi importantă. Au fost posibile anumite amânări, Luxemburgul a apelat la o asemenea amânare privind mâna de lucru, din două motive. În primul rând, trebuie luată în considerare atitudinea din regiunea respectivă. Dacă Belgia, Olanda, Franţa, Germania, iau o anumită decizie pe acest subiect, Luxemburgul, care se află geografic între aceste ţări, nu poate lua altă decizie, pentru că ţine şi de coeziunea politică din acest moment în regiune. În al doilea rând, cred că această politică a precauţiilor a fost justificată la un moment dat, dar va veni momentul, cred că la sfârşitul acestui an, inclusiv în Luxemburg, când vom avea o discuţie în cadrul guvernului - nu vreau să mă pronunţ de pe acum - privind o deschidere în ce priveşte restricţiile de pe piaţa muncii. Este părerea mea personală. Trebuie să fie o decizie a Consiliului de Miniştri din Luxemburg. Problema e că uneori se amestecă mai multe lucruri. De exemplu, s-a luat decizia ca cetăţenii din Serbia, Muntenegru şi Macedonia să nu mai aibă nevoie de vize ca să călătorească în UE. Ce s-a întâmplat? La noi, în Luxemburg, de câteva săptămâni, avem sute de cereri de azil, adică cereri de protecţie internaţională.Aceşti oameni se declară urmăriţi, persecutaţi în ţara lor. Pentru noi, în Luxemburg, aşa ceva e greu de înţeles, pentru că numărul de oameni care vina cum e mai mare decât cel din timpul războiului din Balcani. Aşa că uneori, pentru populaţia noastră e greu de înţeles. Cred că trebuie totuşi să arătăm unor ţări ca România şi Bulgaria că sunt membre pe deplin ale Uniunii, dar dacă există dificultăţi, trebuie să încercăm împreună să controlăm lucrurile când merg în direcţia greşită. Oricum, după părerea mea, şi e şi o speranţă a mea, anul acesta se va discuta despre o deschidere în ce priveşte restricţiile de pe piaţa muncii. În ce priveşte perspectivele bugetare ale UE, România susţine menţinerea politicilor de coeziune şi menţinerea de fonduri consistente în acest domeniu.

Realizator: Care sunt priorităţile Luxemburgului în ce priveşte politica bugetară a UE şi dacă susţineţi poziţia României?

Jean Asselborn: Eu susţin o poziţie foarte clară: Luxemburgul va fi de acord să fie oferite mai multe mijloace UE pentru a administra crizele şi a fi prezentă în sudul continentului, la frontiera de sud, dar şi la cea de est. Suntem pentru dezvoltarea politicilor de coeziune care, după părerea mea, sunt foarte importante. Dar această discuţie nu este posibilă dacă statele mari vor spune, aşa cum au făcut-o deja Franţa, Marea Britanie, Germania, dar şi altele, că dacă suntem la un anumit nivel, să nu-l depăşim nici după 2013. A doua dezbatere este despre deschiderea spre oferirea de resurse proprii pentru Uniune. Este o discuţie lamentabilă despre contribuţiile nete, adică ce dau şi ce primesc de la Uniune, o chestiune falsă din punct de vedere politic, şi nu funcţionează din punct de vedere politic. Aşa că mă plasez de partea celor care vor ca Europa să fie într-adevăr la înălţimea aşteptărilor, în primul rând, şi în al doilea rând, al celor care vor să avem capacitatea, deşi sunt cam pesimist în privinţa asta, ca Uniunea să aibă propriile resurse.

Realizator: Dacă tot discutăm despre viitor, se vorbeşte mult despre strategia Europa 2020. Dacă nu se poate spune că strategia Lisabona a avut succes întru totul, nu cumva şi noua strategie va avea aceeaşi soartă? Deja există diferenţe mari de dezvoltare între diversele părţi ale Uniunii, între Est şi Vest, între Nord şi Sud. Cum pot fi atinse ţintele strategiei în aceste condiţii?

Jean Asselborn: Depinde de ce înţelegeţi prin strategie. În primul rând, trebuie repetat pentru cei care ne ascultă că UE este un conglomerat de 27 de ţări, de 27 de istorii, 27 defeluri de culturi şi 27 de feluri de economii, de asemenea. Din fericire, suntem deja 17 care avem aceeaşi monedă, dar când vom avea 27 sub acelaşi acoperş, va fi dificil. În ce priveşte diferenţele Nord-Sud-Est-Vest, da, există inegalităţi uriaşe. Am citit că la dvs salariul mediu este de 150 de euro, dar vă spun acum, şi n-aş vrea să fiu prea dur, că în Luxemburg, salariul social minim este de 10 ori mai mare. Asta arată diferenţele. E drept că în Luxemburg viaţa este mai scumpă decât aici. Atunci, care ar putea fi strategia? Cred că totuşi s-au făcut nişte paşi în direcţia bună la Bruxelles, prin faptul că mecanismul provizoriu de siguranţă şi cel definitiv se află acum pe un drum ai sigur. Stabilizarea euro este ceva extrem de important pentru toţi cei 27, chiar şi pentru englezi. Un euro stabil este şi în beneficiul celor care au altă monedă ca românii. În al doilea rând, trebuie să fim atenţi în cazul oricărei strategii să nu existe dictate, care în Europa nu vor funcţiona niciodată. Acum, trebuie să evdem ce s-a întâmplat cu pactul stabilit pentru euro. Cred că nu ar fi rău să încercăm să armonizăm şi mai mult evoluţiile macroeconomice, pensiile, datoria generală, Pactul de stabilitate va fi respectat mai riguros, dar şi chestiuni ca şi evoluţia salariilor, de exemplu. Dar trebuie ca ţările să aibă posibilitatea de a acţiona cu propriile posibilităţi, nu cu mijloace impuse nici de Berlin, nici de Paris, pentru că aşa nu va merge. E adevărat că e nevoie de o obligaţie privind rezultatele, dar nu şi una în ce priveşte mijloacele, cred că cetăţenii europeni văd că Europa nu merge în direcţia bună. Am avut, e drept, dispute după criză, dar acum suntem pe drumul cel bun şi trebuie să rămânem aşa.

Realizator: Noi, românii ne aflăm la graniţa estică a Europei, iar România caută mereu aliaţi pentru întărirea politicii de vecinătate a Uniunii Europene şi alocarea de fonduri mai mari pentru programe de dezvoltare, în ţări ca Republica Moldova. Se plasează Luxemburgul de aceeaşi parte ca România în această privinţă?

Jean Asselborn: Evident, parţial deja am răspuns la întrebarea dumneavoastră pentru că eu cred că această dezbatere e foarte periculoasă. Când se spune că acum trebuie să investim mai mult în sud şi să uităm estul sau invers. Luxemburgul este situat undeva la mijloc Deci, trebuie, după părerea mea, dacă vrem să fim la înălţimea ambiţiilor noastre, să avem şi mijloacele necesare pentru fie sud, fie est. Republica Moldova este foarte importantă. Cred că guvernul pro-european din Republica Moldova trebuie susţinut în eforturile sale, nu spun că împotriva unor terţe părţi, dar cei care vor să se apropie de Europa să aibă parte de o cooperare importantă. Trebuie să îi susţinem şi este important să existe contacte regulate între România şi Republica Moldova, inclusiv pentru a evita crisparea care a existat la un moment dat între cele două ţări. Sper şi că problema Transnistriei va fi rezolvată. Nu va fi uşor, deja durează de prea mult timp, dar sper că ruşii, americanii dar şi germanii vor face ceva mai multă presiune pentru o rezolvare a problemei.

Realizator: În ce măsură se mai poate vorbi despre perspectivele de extindere a Uniunii Europene, în condiţiile în care, mai ales după criza economică, opinia publică, nu doar cea politică, este extrem de reticentă?

Jean Asselborn: Să începem cu ce este mai simplu, adică Balcanii, deşi, în sine, şi asta e dificil. Dar aveţi dreptate, opinia publică, chiar şi într-o ţară ca Luxemburgul, nu este favorabilă extinderii pentru că argumentele în favoarea extinderii nu sunt convingătoare din punctul de vedere al oamenilor, dar eu sunt convins că nu există alternativă la aderarea acestor ţări. Toate ţările din Balcani au propriile probleme, unele mai mari decât altele, dar trebuie spus că aceste ţări merg acum pe drumul deshis în 2003 la Salonic şi sper că nu va fi rătăcit drumul. Fie că e vorba de Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania sau Kosovo, Serbia ori Macedonia, fiecare ţară are specificul ei şi problemele sale, nu vreau să spun că unele au probleme mai mari decât altele, dar fiecare astfel de stat trebuie să ştie că poate etniile sau frontierele într-un viitor apropiat nu vor mai fi lucrul cel mai important. Cel mai important lucru este să facă parte într-o zi din familia europeană şi sper că acest mod de a vedea lucrurile va putea să accelereze procesul din Balcani dar de asemenea că va da şi o altă imagine în exterior, în ochii opiniei publice din vest.

Realizator: Se vorbeşte mult acum despre moartea multiculturalismului, a multiculturalităţii, despre pierderea identităţii europene şi creştine în favoarea eforturilor de integrare a străinilor. În această discuţie apare automat şi subiectul aderării Turciei.

Jean Asselborn: Asta este, de fapt, problema în ce priveşte Turcia, ca să fiu scurt. Am fost în vizită acolo, recent. Ei, bine, Turcia ar fi un adaos fantastic pentru Europa. Este părerea mea şi nu mi-o voi schimba. Din punct de vedere strategic, o Europă cu Turcia va fi mai puternică decât fără Turcia, mai ales în condiţiile acestor zone de criză din Orientul Mijlociu care au apărut recent. În al doilea rând, Turcia joacă un rol important în chestiunea multiculturalităţii care în unele ţări a devenit un cuvânt care nu se mai foloseşte şi e păcat. Adevărul, ca de obicei, e undeva la mijloc, noi, Vestul, trebuie să facem eforturi pentru a aprofunda integrarea, pentru ca această integrare să nu rămână superficială.Iar ţările din Est care ajung în Europa trebuie să ştie că expresia "asimilare" nu mai are sens, nu mai avem nevoie de asimilare. Între asimilare şi integrare există o diferenţă fundamentală de nuanţă. Dacă cineva vrea să trăiască într-o ţară europeană, trebuie să accepte societatea aşa cum funcţionează ea în acea ţară, iar în această privinţă sunt multe de făcut. Cred că unele ţări fac eforturi uriaşe pentru a găsi un echilibru, altele au probleme despre care spun că sunt insurmontabile, iar aşa ceva este catastrofal, pentru că soarta secolului 21 va fi determinată de posibilitatea ca cele două mari religii, islamul şi creştinismul, cu toate formele sale, să trăiască împreună. Dacă unii vor fi împotriva celorlalţi, trebuie să o ştim, mai ales acum. Vor exista masacre în secolul 21. Aşa că nu vreau să mă număr printre cei care sunt împotriva multiculturalismului, pentru că a fi împotrivă înseamnă să accepţi o singură cultură, iar dacă şi arabii acceptă doar cultura lor, iar europenii pe a lor, va fi grav. Cu precizarea că, în cazul nostru, cultura europeană este deja impregnată de o multitudine de influenţe. O ţară ca Luxemburgul s-a dezvoltat şi a devenit mare pentru că a avut parte întotdeauna de curenţi de aer, adică nu ne-am închis niciodată uşile. Cred că problema celor două religii este una dintre cele mai importante ale planetei şi trebuie să susţinem Alianţa civilizaţiilor, o iniţiativă a spaniolilor şi turcilor. Am vorbit cu câţiva prieteni germani, care se întrebau de ce guvernul lor a preferat sau preferă mână de lucru din afara Europei, oameni cu cultură diferită, deci, mai greu de integrat şi nu alege europeni din Est, care, în pofida unor diferenţe, în esenţă, împart aceleaşi valori culturale, de civilizaţie, ca germanii. Deci, se pot adapta mult mai uşor în societatea germană. Nu sunt în guvernul german şi nu am competenţa de a vă răspunde la această întrebare din perspectivă germană, dar ce ştiu este că Germania nu ar fi fost ce este astăzi fără turci, care au muncit enorm. Ei erau în Germania când exista "Cortina de Fier". Acum sunt, cred, peste trei milioane de turci în Germania. Ei sunt cei care au construit maşinile germane, case, drumuri; deci, Germania s-a dezvoltat şi cu ajutorul lor. Mai mult nu pot spune. Dacă astăzi alţi muncitori sunt chemaţi în ţările noastre, ca şi în Germania, cred că va fi mult mai uşor în anii ce vin, când pieţele muncii vor fi dechise. În plus, mai este chestiunea competenţelor. Deci, nu vă pot spune de ce au fost aleşi turcii şi nu alţii. Noi, în Luxemburg, de la sfârşitul anilor '60, avem o comunitate uriaşă de muncitori portughezi. Dintr-o populaţie de jumătate de milion, ţineţi cont, avem 80 de mii de muncitori portughezi. Acum, unii sunt la a doua sau a treia generaţie. Noi, luxemburghezii, ştim că fără portughezi, ţara noastră nu ar fi ce este astăzi. Din acest motiv, trebuie să fim foarte atenţi când împărţim oamenii în funcţie de etnie sau naţionalitate. În Luxemburg, cum poţi spune cine e luxemburghez? Pentru că avem un procent de 42% de non-luxemburghezi. Pentru o ţară ca România, asta este de neimaginat.

Realizator: Aţi anunţat că doriţi sprijin de la autorităţile române ca să înfiinţaţi o misiune economică luxemburgheză aici. Care sunt domeniile economice din România unde vedeţi loc pentru o creştere a schimburilor sau investiţiilor luxemburgheze?

Jean Asselborn: În primul rând, este societatea Arcelor Mittal, care este foarte prezentă aici, în România. Cred că are patru locaţii şi peste 13 mii de muncitori, iar sediul principal al acestei societăţi este în Luxemburg. Putem dezvolta anumite domenii, de exemplu, în ce priveşte epurarea apei. Există o societate luxemburgheză, numită Agrilux, care vrea să fie prezentă în comunele şi micile comunităţi locale din România. Eu personal voi încuraja aceste evoluţii pozitive în domeniul economic bilateral.


Interviu realizat de Carmen Gavrilă şi difuzat joi 17 martie, la Radio România Actualităţi.

Textul a fost monitorizat de Rador.