Reporter (Bogdan Isopescu): Cand ați descoperit documentul?

I Gherasim:Documentul a fost găsit - culmea! - în arhiva fundaţiei, arhiva familiei şi căutam nişte texte scrise de seniorul Coposu despre creştin-democraţie. Este vorba de data de 3 august 2017.

Reporter: Şi aţi păstrat tăcerea atât de mult?

Ionuţ Gherasim: Am păstrat tăcerea şi am să vă spun de ce am păstrat tăcerea. Căutând nişte texte, am deschis dosarul şi cam la a patra sau la a cincea filă a dosarului am găsit trei părţi ale acestui testament. Testamentul este structurat în trei. Sunt trei părţi. În momentul în care am dat de el, am început să tremur. Scris: Corneliu Coposu şi data: 24/25 iulie 1994. Şi aici trebuie să vă explic de ce acea dată.

Reporter:Cu un an înainte de moarte, cu un an şi.

Ionuţ Gherasim:Cu un an şi patru luni de zile. În noaptea aceea, 24/25, era într-o duminică spre luni, era noaptea în care el practic şi nu numai că şi-a scris testamentul, dar s-a rugat foarte tare pentru că a doua zi, la ora 8:00, intra în operaţie, intra într-o operaţie foarte grea, ştiţi foarte bine că, din păcate, unul dintre plămâni practic nu mai funcţiona. Cred că ceea ce l-a îndemnat să lase acest legământ, acest testament către toţi ceilalţi a fost acest moment. A fost dintr-un anumit punct de vedere, pentru că i-au spus şi doctorii de acolo, dintr-un anumit punct de vedere convins că poate se va sfârşi. Şi acest testament, felul în care l-a redactat arată foarte multe despre ce a făcut el, despre ce credea el că se poate întâmpla în România şi legătura cu prezentul, prezentul de acum, din 2018 este incredibil, faptul că vorbeşte de generaţia tânără.

Reporter: Care sunt ideile principale ale documentului? Acum îl văd şi eu prima dată textul.

Ionuţ Gherasim: În primul rând vorbeşte despre copilăria sa, vorbeşte la începutul despre familia sa, felul în care începe pe mine practic asta m-a cutremurat şi am spus că sunt în faţa unui document de mare importanţă şi nu unui document neapărat istoric, unui document care leagă istoria de prezent şi, eu sper, de viitor. Spune aşa: "în momentele de răscruce, care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască dispariţiei lor". Aşa a început. A continuat - şi asta ştia toată lumea, din cei care l-au iubit ştiam cu toţii, dar încetul cu încetul, mai ales în perioada '94-'95, când au început românii să se deştepte şi-au dat seama cine este Corneliu Coposu. Continuu citând: "neavând nicio avere - nu a avut nicio avere Corneliu Coposu - sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor bunuri. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziţia surorilor mele dragi Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, care vor şti cui şi cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparţinut. Îmi reproşez că sub presiunea continuă a evenimentelor şi obligaţiilor nu am reuşit să exum osemintele tatălui meu de la Coşlar şi să le reînhumez lângă mama, la Bucureşti. De asemenea, nu am reuşit să organizez microcimitirul de lângă biserica din Bobota, din judeţul Sălaj, unde s-a născut, unde odihnesc strămoşii familiei şi sper că surorile mele vor reuşi să facă faţă acestei pioase obligaţii". Începe ca un testament privat.
Vreau să vă spun sincer, v-am pomenit de acea dată de 3 august 2017. În momentul în care l-am luat şi m-am dus direct la doamne, doamnele n-au avut puterea să îl citească. Eu le-am spus doar atât: cred că am găsit testamentul lui nenea Puiu. I-am spus: cred că am găsit acest testament.

Reporter: Care a fost reacţia?

Ionuţ Gherasim:S-au uitat la mine. Nu le-a venit prima dată să creadă şi au spus: noi nu putem să îl citim. Citeşte-ni-l tu! Deci, vorbim de un moment pe care ele, sincer... care dacă vreţi, au fost în viaţa politică a lui Corneliu Coposu. În toate împrejurările, Corneliu Coposu nu a vrut să le implice, nici pe surorile sale, nici pe cei foarte apropiaţi din familia sa.

Reporter: Şi cu toate astea, surprind o încredere totală.

Ionuţ Gherasim: Da, totală.

Reporter: Surorile mele vor şti ce să facă...

Ionuţ Gherasim: Da. Surorile mele vor şti ce să facă, pentru că în momentul în care vorbim de Corneliu Coposu, de plecarea sa la Domnul, pe 11 noiembrie 1995, trebuie să vorbim de momentul 12 noiembrie, pentru că acum trebuie să recunoaştem, alegerile din 1996, din punctul meu de vedere, au fost câştigate datorită lui Corneliu Coposu, datorită - din păcate - morţii lui Corneliu Coposu, pentru că lumea a fost atât de impresionată de viaţa lui, n-am să uit niciun moment perioada 30 octombrie, în momentul în care i s-a făcut rău şi a fost dus la Spitalul Municipal, până pe 11 noiembrie, când România parcă se trezea. Vedeţi, asta e cred că în sângele nostru al românilor: noi ne apreciem valorile după ce s-au dus. Noi, înainte, când în loc să profităm de ele, în loc să facem în aşa fel încât din - suntem în anul Centenarului - din 1918 până în 2018, noi trebuie să susţinem adevăratele valori atâta timp cât sunt în viaţă, nu după ce au murit. Vă mai aduc aminte ceva, în octombrie 1990, Corneliu Coposu a fost primit în picioare, cu urale, la Congresul Partidului Conservator din Marea Britanie, condus de către cine, de către Iron Lady, Doamna de Fier, Margaret Thatcher. El a fost primit de către toţi marii lideri democraţi de afară. Era Helmut Kohl, a fost primit de Jacques Chirac, a fost primit deci cum spuneam de Margaret Thatcher. El era perceput ca liderul opoziţiei democratice din România.

Reporter: Informaţii care în România nu prea se ştiau.

Ionuţ Gherasim: Nu se ştiau pentru că din păcate mijloacele tehnice, ca să nu le spun altfel, erau foarte limitate la vremea respectivă, plus - exista o anumită cenzură care continua. Cenzura de dinainte de '89 a continuat, ţineţi minte, foarte mult şi după 1990, iar ceea ce s-a întâmplat la 1 decembrie, un alt moment dureros, că din păcate sunt doar momente dureroase în 1990, legate de Corneliu Coposu, când el, ţin minte, era atât de fericit când am plecat din Bucureşti, atât de fericit că poate să meargă la Alba Iulia, să transmită, după atâţia şi atâţia ani, mesajul Partidului Naţional Ţărănesc, mesajul practic al urmaşului lui Iuliu Maniu, la Marea Unire, la acea sărbătoare. Şi faptul că acei lideri ai României, mi-e foarte greu să le pronunţ numele, din 1990, şi-au bătut joc de el, au înscenat atâtea şi atâtea, pentru că ne-au înscenat din momentul în care am intrat în judeţul Alba. Erau oameni care aruncau cu pietre după noi, care ne aşteptau. Deci erau, vedeam poliţiştii cu walkie talkie, care ne aşteptau în anumite sate. Când ne opream, se opreau vreo două sau trei maşini, două în faţă, două în spate.

Reporter: Aceeaşi manieră de lucru, ca şi în cazul Regelui Mihai.

Ionuţ Gherasim: Da, da. Tocmai de aia cred că cei doi au avut destine aproape apropiate şi s-au iubit. Corneliu Coposu a avut o dragoste dezinteresată, extraordinară faţă de Majestatea Sa.

Reporter: Există în testament referiri la Casa Regală?

Ionuţ Gherasim: Există, la monarhia constituţională.

Reporter: Haideţi să trecem atunci la partea a doua a testamentului!

Ionuț Gherasim:Partea a doua a testamentului este o parte în care el aşa spune, citez: "Mă simt obligat să adaug câteva rânduri din inimă". Şi când spune "inimă", cum spuneaţi dumneavoastră, se leagă, începe cu prima parte, în care vorbeşte de familie şi spune de recunoştinţa fără margini pentru scumpii lui părinţi care, citez: "M-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care îl servesc" - închei citatul. Este, practic, ceea ce el încearcă să le transmită celor care vor urma, defineşte...

Reporter: Defineşte un caracter...

Ionuţ Gherasim: ... caracterul lui şi ceea ce, practic, el vrea de la ceilalţi, pentru că - la un moment dat o să vedeţi - el, din păcate, recunoaşte că timpul a fost scurt. Seniorului îi plăcea tot timpul să spună următorul lucru: 'atâta timp cât adevărul despre tot ceea ce a fost bun sau rău legat de această ţară, legat de oamenii acestei ţări nu va fi spus, nu vom avea nicio şansă să mergem mai departe cu capul sus', pentru că el tot timpul marşa pe acest lucru, era un om profund credincios, un om care a învăţat de la tatăl său, părintele protopop Valentin Coposu, ce înseamnă să te dedici celorlalţi. El nu a făcut altceva decât să se dedice celorlaţi, aşa cum a făcut-o şi Maniu.

Reporter: Descrie un caracter, descrie valorile pe care ar trebui să se formeze o persoană politică. Există nume de persoane politice?

Ionuţ Gherasim:Da, există nume. Imediat după 11 noiembrie 1995, foarte multă lume a spus "cunosc testamentul lui Coposu", "scrie despre mine în testament" sau "scrie despre persoana aia" sau, în momentele în care după noiembrie '96, după câştigarea alegerilor de către Convenţie, s-a spus "Coposu îl aprecia pe Ciorbea", "Coposu îl aprecia pe Radu Vasile", "Coposu îl aprecia pe ...", pentru că aşa scrie în testament. Toată lumea vorbea de acest testament, dar nimeni nu a fost capabil, în momentul în care le spuneam 'ok, eu vă cred, pentru că aşa este datoria mea să vă cred, dar vă rog arătaţi-mi testamentul', nimeni nu a fost capabil să scoată acel document.

Reporter: Dar cum a fost posibil ca atâţia oameni să invoce un document? Oare Corneliu Coposu a vorbit despre acest document?

Ionuţ Gherasim: Corneliu Coposu era de o discreţie extraordinară. Corneliu Coposu vorbea cu apropiaţii lui ceea ce era nevoie ca apropiaţii lui să ştie, iar nu vă ascund, cu două-trei zile înainte de a i se face rău, pe 30 octombrie 1995, câţiva dintre noi am avut posibilitatea să vorbim cu el. Pe data de 6 octombrie 1995, dacă ţineţi minte, Seniorul Coposu a primit Legiunea de Onoare Grad de Ofiţer din partea statului francez. A fost prima mare ... ca o recunoaştere pentru întreaga sa luptă. În preajma acestui eveniment şi puţin după, Seniorul a fost într-o formă formidabilă. Nu numai că a dansat, ţin minte, cu regretata Stela Popescu şi cu Arşinel, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, nu numai că a spus bancuri nonstop, nu numai că s-a stat până la 5 dimineaţa, dar era într-o formă... şi cânta, iar melodia lui preferată este o melodie tristă, din păcate.

Reporter: Care este?

Ionuţ Gherasim: O melodie foarte tristă, cea cu norocul, cu piatra. Acest Om, cu O mare, a stat în cei 17 ani, a avut o perioadă în care a stat zidit în celulă, în care nu a vorbit şi le povestea surorilor domniei sale următorul lucru: 'ca să nu înnebunesc, făceam calcule matematice în cap sau făceam poezii'.

Reporter: Mi-aţi amintit adineauri de momentul octombrie, când a apucat să vorbească, în '95, cu câţiva apropiaţi.

Ionuţ Gherasim:Da, da.

Reporter:Vă aduceţi aminte - probabil aţi fost unul dintre ei - există elemente comune între acest testament şi acel moment?

Ionuţ Gherasim: El era convins, aşa cum marea majoritate a celor care au trecut prin cruntele puşcării comuniste, au fost convinşi că răul va fi învins, şi asta ne-a transmis nouă, celor tineri, să fim conştienţi că indiferent cât de grea este lupta, trebuie să ne batem până la capăt, indiferent cât de greu este, pentru că o luptă niciodată nu ţine o zi, un an, poate să ţină chiar 50 de ani, şi trebuie să ne luptăm şi să transmitem mai departe şi să facem în aşa fel încât cei care vin în urma noastră să fie capabili să înţeleagă care este mesajul.

Reporter: Aceste elemente, pe care le vedeţi în testamentul lui Corneliu Coposu, mai sunt valabile astăzi? România de care vorbeşte el există astăzi?

Ionuț Gherasim: V-am promis că vă spun, de exemplu, despre anumite persoane. Primele despre care vorbește - normal - sunt surorile; dar, făcând trecere, zice: Afecțiune deplină și - citez - afecțiune deplină și prețuire pentru prietenul bun, de bucurii și necazuri, Nelu Diaconescu. Îi urez norocul și prestigiul cu care îl îndreptățesc calitățile și onestitatea lui. Exact despre asta v-am spus și înainte. Mai departe; printre cei mai apropiați, mai sinceri și mai loiali prieteni de care mă leagă un trecut plin de afecțiune și sinceritate, cel dintâi este Bani Ghica - Prințul Ghica /.../. Gentlemanul prezent în toate momentele grele. Omul de temei, pe care te poți sprijini. Nu poate fi uitat din însemnarea gratitudinii, Mișu Barcan. Prieten sincer și devotat, care mi-a făcut infinite servicii - este un alt colaborator al nostru. Doctotul Mihael Baican - care a fost doctorul lui personal - din Germania. A fost alături de mine în cele mai grele împrejurări. Ajutorul lui este de neprețuit. Cred că a cheltuit o avere cu reparațiile capitale spre care m-a îndrumat. Eternă recunoștință! Desigur că prietenia, aprecierea și simpatia mea se îndreaptă către zeci și sute de persoane apropiate, pe care nu le mai enumăr. Leg, însă, mari speranțe de activitate politică viitoare, de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuț Muntean, Ionuț Gherasim. Le prevăd un viitor bun. Simpatia mea pentru tânăra generație de parlamentari - vorbim de perioada 1992 - '96 -, a căror promovare a fost benefică pentru partid: Lepșa, Mureșan, Dunca, Ionescu, Opriș și ceilalți. Le doresc multă încredere în rodajul și afirmarea supleanților noștri. Și încheie: Cred - partea a doua - cred că forțele partidului trebuie împrospătate; prin integrarea unor valori de necontestat, care vor fi benefice pentru dezvoltarea ulterioară a formațiunii noastre. Mă gândesc la Emil Constantinescu, George Șerban - paranteză: George Șerban este autorul Proclamației de la Timișoara; care a fost, după aceea, deputat de Timiș, în perioada '96, din păcate, până în '97, când a făcut un infarct și a murit... Închei: Laurențiu Ulici, doctor Nae Constantinescu - care mai trăiește și care este alături de noi - și Romulus Rusan. Așa încheie Corneliu Coposu. Acestea sunt numele pe care el le-a dat aici.

Reporter: Aș vrea să îmi explicați cum interpretați dumneavoastră această viziune, această speranță neîndeplinită. Persoanele amintite nu au confirmat sau... Corneliu Coposu nu a reușit să citească îndeajuns de bine realitatea politică a României? Pentru că speranțele lui sunt mai mari, mult mai mari, față de ceea ce s-a-ntâmplat ulterior.

Ionuț Gherasim:Din păcate, știți foarte bine că a existat... imediat după 11 noiembrie, un val, cum spuneam, de entuziasm, care a generat, practic, câștigarea alegerilor de către Convenție, nu de către Partidul Național Țărănesc. Încă o dată: trebuie spus lucrul ăsta. E adevărat că multă lume spune că PNȚ-ul era, practic, Convenția. Nu trebuie uitat că era Partidul Național Liberal. Nu trebuie uitat, după aceea, ce s-a-ntâmplat obținând... neobținând majoritate, c-a trebuit să facă alianță cu Uniunea Social Democrată, care era formată din partidul domnului Roman și partidul domnului Cunescu. Bun. A câștigat domnul Emil Constantinescu. Aicea, la fel, am asistat la niște discuții particulare, în 1991, în 1992, între Seniorul Corneliu Coposu și Emil Constantinescu, și știu, practic, ce i-a transmis Seniorul Coposu, domnului Constantinescu. Din păcate, multe lucruri nu s-au întâmplat. Asta nu-nseamnă că a fost, neapărat, vina domnului Constantinescu. Corneliu Coposu, da, a vrut niște lucruri de la anumiți oameni. Corneliu Coposu... este posibil să se fi-nșelat. El... Dar... dar... Corneliu Coposu a repetat de n ori că, dacă persoanele respective își respectă principiile, își respectă valorile, merg înainte apărând ceea ce este cel mai important și fundamental, apărând dreptatea celorlalți, poate să ajungă în față. Din păcate, pentru anumite persoane, perioada 1996-2000 a fost o perioadă neagră. Dar, asta nu-nseamnă că nu au existat persoane aici, care, încetul cu încetul, timpul trecând, nu au încercat, în profesia lor, care poate n-a fost legată de politică, să pună în valoare cele învățate de la Seniorul Coposu./sdm2/ Şi cred că aici există. Ştiţi, într-un fel, eu aş spune că seamănă puţin cu pilda aceea extraordinară în care 99% din oameni pot să fie împotriva curentului, dar dacă există o singură persoană, există o speranţă, există o şansă de a duce mai departe şi de a face ceva, fără o libertate percepută adevărat, şi nu un libertinaj aşa cum el este, din păcate, servit în ultimii ani şi la noi în ţară, atunci poţi să ajungi la un punct comun şi punctul ăla comun este legat de Corneliu Coposu şi este legat de viitor, pentru că asta a spus permanent, asta e legătura cu generaţia tânără. El a spus: "Voi aveţi datoria să duceţi mai departe şi să creşteţi oamenii care pot să ridice această naţie şi să fie demnă, să fie o naţie aşa cum a fost la 1918".

Reporter: Avem o primă parte a unui testament privat, o a doua parte în care pomeneşte valori ale oamenilor şi numeşte oamenii, a treia parte, înţeleg ...

Ionuţ Gherasim:Se numeşte epilog.

Reporter: ... Sunt ideile politice trasate?

Ionuţ Gherasim: Da, în mare parte asta este! Deci dacă, deci eu practic o să vă citez mult din el, pentru că n-are rost să comentez eu. Este, cred, cel mai bine să îl ascultăm pe senior. Deci epilog, citez: "S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să îmi fie fatală. Câteva concluzii finale: cred că mi-am făcut datoria faţă de ţară, faţă de conştinţa mea, nu cred că am să-mi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să îmi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele îndurate. Sunt convins că politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Am preţuit întotdeauna oamenii cinstiţi şi loali. Am avut strângere de inimă atunci când prin forţa împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare a intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat din prima tinereţe materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă impusă ţării noastre după al Doilea Război Mondial a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu ştiu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o. Dacă aş fi întrebat în ziua judecăţii despre urmele pe care le lasă străduinţele mele de viaţă, aş răspunde fără ezitare că mă socot cel puţin co-ostenitor la supravieţuirea Partidului Naţional Ţărănesc, peste ce aproape cinci decenii de teroare, că mă felicit pentru integrarea cu câte riscuri a partidului în Internaţionala Creştin-Democrată în 1987, într-o epocă de cumplită persecuţie şi supraveghere poliţienească. În noaptea Revoluţiei din decembrie am relegalizat partidul scriptic desfiinţat în iulie 1947, în realitate funcţionând clandestin chiar şi în puşcărie. Am redeschis cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferinţele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu şi Mihalache peste un hău de 45 de ani plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură ruso-comunistă. Partidul Naţional Ţărănesc, cu definiţia pe care i-am adăugat-o "creştin-democrat", a fost înscris primul, cu numărul 1, la Tribunalul Bucureşti, în registrul formaţiunilor politice. Prin eforturi susţinute şi osteneli necântărite, prin deplasări obositoare şi demersuri repetate am reuşit să integrez acest partid în conclavul formaţiunilor politice respectate şi respectabile ale Occidentului, marcând o prezenţă europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaţia continentală./aburtica/Am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalităţi de decizie din Apus şi am obţinut preţuirea şi ajutorul moral şi material al acestora. Partidul nostru este în prezent factor important în Uniunea Europeană Creştin Democrată, în Internaţionala Creştin Democrată, în Uniunea Partidelor Populare. Iar organizaţiile noastre speciale de tineret muncitor, femei fac parte din organismele internaţionale categoriilor respective. Am avut satisfacţia de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu şefii de stat şi prim-miniştri ai statelor occidentale, cu şefi electivi şi exponenţi de căpetenie ai ţărilor democrate din Europa şi Statele Unite ale Americii. În toate acţiunile întreprinse am militat nu numai pentru interesele subiective ale partidului pe care îl reprezentam, ci pentru prestigiul şi interesele ţării. Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român. Cu toate că mi-am etalat dintr-o decenţă explicabilă patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naţionalism. Am avut satisfacţii şi decepţii. Îmi pare bine că decepţiile cauzate de lichelism, lipsa de loialitate şi incorectitudinea unor oameni apropiaţi nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice şi morale ale căror ţintă am fost vreme de o jumătate de secol probabil că mi-au consolidat rezistenţa şi facultatea de a trece cu oarecare înţelepciune peste dovezile de ingratitudine şi legăturile clandestine încropite cu vicleşug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele post-revoluţionare. Intransigenţa mea, refuzul compromisurilor anti-morale şi fermitatea unor atitudini devotate intereselor ţării nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroniei, a complexului relei-credinţe, a corupţiei şi a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de 'restaurare nostalgică a epocii dinainte de eveniment'. Nu cred că acţiunea viguroasă de demonetizare întreprinsă pe toate planurile împotriva mea a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aş putea reproşa celor pe care însăşi existenţa mea îi proiectează spre băncile acuzării. Reproş îndreptăţit aş putea avea doar celor racolaţi pentru această murdară deprindere din rândul prietenilor proprii, dacă până cândva se va face procesul comunismului, înţeleg prin aceasta procesul celor care au contribuit în concret la dezastrul ţării. Rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă în favorul celor incriminaţi, anume, oamenii sau sub-oamenii care s-au pretat la acţiunile degradante ce li se vor pune în sarcină: teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii. Din partea /mea/ i-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală. I-am iertat de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu suflete corupte, care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare. Ispăşirea acţiunii lor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive. Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula numărul 2 de la Malmaison în octombrie 1947 de la Iuliu Maniu. Citez: "Eu nu voi supravieţui. Voi, cei care veţi scăpa de iadul comunist aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al partidului nostru în interesul României viitore". Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Tărănesc Creştin Democrat cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte. Corneliu Coposu, Hemer, noaptea de 24 spre 25 iulie 1994. Mai este o parte în care vorbeşte de monarhia, dar face parte din prima parte a testamentului în care spune că:"am încredere în viitorul României. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră". Cu asta aş încheia, pentru că el a fost profund credincios în valorile monarhiri constituţionale.

Reporter: Oare aceasta este cheia României de astăzi sau cheia în care s-ar fi putut schimba lucrurile? Monarhia?

Ionuţ Gherasim:Da. Monarhia constituţională este, din punctul de vedere al tuturor oamenilor care stau şi acceptă, indiferent că eşti republican sau că ai păreri contrare despre ceea ce s-a întâmplat cu regii României, trebuie să stai - un om inteligent trebuie să accepte şi părerile contrare - şi să recunoşti că, practic, România modernă a fost făcută sub Carol I. Practic, România adevărată şi faptul că la ora actuală încă mai există lucruri care merg făcute de pe vremea măreţului rege Carol I spune multe. Toată lumea spune; acum se discută despre... suntem în 2018, trebuie să vorbim despre cu totul şi cu totul altceva. NU trebuie să vorbim despre cu totul altceva. Corneliu Coposu a avut o idee, Iuliu Maniu a avut o idee; au fost nişte vizionari. Acum, se demonetizează, se discută cu totul şi cu totul altfel despre România în Uniunea Europeană. Noi dacă vrem cu adevărat să fim demni, noi putem de aici, din sud-estul Europei, să renaştem, pentru că noi suntem europeni prin naştere, să renaştem toate aceste valori şi să facem, să le transmitem Europei.

Reporter: Există un cod etic care transpare din tot acest testament; două idei am reţinut din ultima parte: principiile nu se negociază.

Ionuţ Gherasim: Exact.

Reporter: Politica nu se face în interes propriu. În ce măsură România de azi, de fapt, corespunde sau este mai adâncită în negativ faţă de România de atunci?

Ionuţ Gherasim:Suntem în anul Centenarului. Din păcate, multe lucruri nu se întâmplă în anul Centenarului, dar cred că cel mai bun mesaj de speranţă este ca, din acest moment, 2018, încă 100 de ani să vorbim despre naţiunea română, despre naţiunea română aşa cum noi suntem capabili să o facem şi să o ducem mai departe, pentru că ăsta este cel mai important lucru. Când spui termenul "naţiune", multă lume nu ştie ce înseamnă naţiune, multă lume se bate cu pumnul în piept... Aţi văzut ce a spus Coposu de patriotism! Patriotismul este ceva cu care nu trebuie să te baţi cu pumnii în piept, trebuie să dovedeşti. Să dovedeşti permanent lucrul ăsta. Uitaţi-vă ce oameni am avut noi! Majestatea Sa regele Mihai, Corneliu Coposu, atâţia şi atâţia... sunt atâţia eroi cunoscuţi şi necunoscuţi care au luptat pentru ţara asta. Deci, tineretul de acum trebuie să înteleagă ce înseamnă jertfa dacă vrea să construiască peste 25 de ani ceva viabil în ţara asta.

Reporter: Există o ruptură între cele două Românii, România de atunci şi România de acum?

Ionuţ Gherasim: Corneliu Coposu ne dă nişte instrumente de a reuşi să se implice din toate păturile societăţii o parte care să construiască ceva, adică să arate românului, dumneavoastră, de exemplu, la radio, la televiziune, conferinţe, să vorbească pe limba ţăranului sau a muncitorului şi să explice exact ceea ce înseamnă să fii bun. Simplu! Nu trebuie ceva complicat, nu trebuie să faci nişte conferinţe la Academia Română pe care să le înţeleagă cât? 1%, 5%? Nu. trebuie să faci în aşa fel încât să ştii să vorbeşti şi academicienilor, şi oamenilor simpli. Şi în momentul în care tu te duci şi te uiţi în ochii lui şi-i transmiţi adevărul, că desprea sta este vorba, despre asta este vorba în acest testament: Corneliu Coposu a vrut să le spună apropiaţilor, colaboratorilor, românilor că ceea ce este mai important, dacă vrei să fii cu capul demn, să te uiţi în ochii cuiva, este să ai credinţă în Dumnezeu, să ai o familie puternică care să te susţină şi să nu te laşi niciodată, indiferent prin ce necazuri treci, să nu te laşi niciodată învins. Acesta este mesajul, indiferent ce se întâmplă. Eu l-am văzut pe el cum a stat drepţi, în ciuda rânjetelor şi zâmbetelor şi tuturor vicisitudinilor prin care a trecut. Corneliu Coposu a fost omul politic pe care, de exemplu, mulţi alţii de afară l-au avut. Multă lume, ţin minte că am fost la o conferinţă în Germania, spunea: extraordinar ce seamănă principiile lui Coposu cu ale lui Adenauer./lbadiu/ Problema este că aci vorbim de germani şi vorbim de români. Eu m-am săturat tot timpul să ni se spună nouă, românilor, că voi nu ştiţi să vă apreciaţi valorile sau că le apreciaţi doar după ce au trecut la Domnul. Noi nu trebuie să fi cu fundul în două luntri, cum se soune. Asta e marea noastră problemă. Asta este problema pe care multă lume n-o înţelege, de-aia ajungem să discutăm lucruri care n-au niciun sens cu politica actuală. El a spus - şi ne spunea tuturor, şi spunea chiar şi prietenilor care nu asveau aceeaşi gândire politică cu el - în felul următor: "Tineretul trebuie să aibă ca a 11-a poruncă a decalogului restaurarea acestei ţări în graniţele ei fireşti de la 1918. Doar atunci se va putea vorbi că există o Românie adevărată". Şi ca să termin pe o notă tot legată de Corneliu Coposu - ştiţi că exista acea carte de condoleanţe la sediul partidului, în perioada 11 noiembrie - 14 noiembrie, până în ziua în care a fost înmormântat, acele trei zile. Cred că cea mai de substanţă şi care spune multe, o frază scrisă, o simplă frază - ştiţi cine a scris-o? Alexandru Bârlădeanu. Alexandru Bârlădeanu, marele bolşevic comunist Alexandru Bărlădeanu, cu care seniorul Coposu s-a cunoscut încă din vremea tinereţii. Ştiţi ce a scris Alexandru Bârlădeanu? A spus următorul lucru - şi este de o substanţă extraordinară - "S-a dovedit, timpul a dovedit. Am fost pe două baricade, tu ai fost de partea ta, eu pe partea mea şi timpul a dovedit că valorile şi principiile apărate de tine au fost cele adevărate". Asta spune totul! Asta spune totul, când un om ca Alexandru Bârlădeanu scrie acest lucru, care a rămas public, arată de fapt care este diferenţa între 1947 şi ceea ce s-a întâmplat după. Care este diferenţa între cel care a fost Corneliu Coposu şi cel care a fost Alexandru Bârlădeanu şi ceea ce au apărat ei. Asta este România pe care eu o vreau şi sunt convins, am credinţa şi speranţă că această Românie poate să fie capabilă, dar doar în echipă, deci dacă ştii să-ţi aperi aceste principii şi să le aperi fără să cedezi - poţi să negociezi, dar niciodată nu cedezi la principii - atunci avem o şansă.