Interviu cu Ana Birchal, ministrul delegat pentru afaceri europene
Într-un interviu acordat RRA, ministrul Ana Birchall a subliniat necesitatea menţinerii unei colaborări apropiate între Regatul Unit şi Uniunea Europeană.
Articol de Radio România Actualităţi, 03 Mai 2017, 18:59
România va avea aceleaşi relaţii strânse cu Marea Britanie şi după Brexit, afirmă ministrul delegat pentru afaceri europene Ana Birchall.
Într-un interviu acordat RRA, ministrul a subliniat, totodată, necesitatea menţinerii unei colaborări apropiate între Regatul Unit şi Uniunea Europeană.
"Relaţia cu Marea Britanie este o relaţie la nivel de parteneriat strategic, este o relaţie extraordinară şi eu sunt convinsă că acest parteneriat strategic între România şi Marea Britanie va continua, va fi aprofundat, va fi consolidat. Pentru România este extrem de important să ţinem Marea Britanie aproape de UE, Marea Britanie este activă în zone de interes pentru România - şi mă refer aici la Balcanii de Vest, toată zona noastră - şi din acest punct de vedere cred că este foarte important să găsim acel echilibru în negociere, pentru a încerca să acomodăm din toate punctele de vedere, fie că vorbim de apărare, de securitate, de comerţ, interesele ambelor părţi", a spus ministrul.
AUDIO Interviu cu ministrul Ana Birchall. Reporter: Iulia Gherman