Realizator: În România, rata de absorbţie a fondurilor europene variază între 7% pentru programele regionale şi 20% pentru cele destinate dezvoltării resurselor umane, se arată într-un studiu prezentat de Institutul pentru Politici Publice.


Potrivit documentului, eşecul accesării fondurilor se datorează cheltuielii ineficiente a banilor, organizării defectuoase a informaţiei şi lipsei de transparenţă la nivelul autorităţilor de management. Autorii insistă însă şi pe faptul că, pentru a accesa cu succes fondurile europene, trebuie făcută o evaluare a nevoilor în sectoarele-cheie.


În ce fel, încercăm să aflăm şi noi în cele ce urmează de la doamna Elena Iorga, director de programe în cadrul Institutului pentru Politici Publice.


Elena Iorga: Bună ziua.



Realizator: Doamnă Iorga, despre accesarea fondurilor europene vorbim destul de mult în ultima perioadă, poate prea mult. În cercetarea dumneavoastră încadraţi însă acest proces între oportunitate şi buget de pradă. Mai exact, unde ne aflăm în momentul de faţă?


Elena Iorga: Poate părea destul de dură sintagma "buget de pradă", însă e o metaforă. Evident, am vrut să tragem un semnal de alarmă, pentru că, aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, se vorbeşte foarte mult sau poate chiar prea mult despre fondurile structurale, de ceva vreme încoace, însă se face destul de puţin. Practic, raportului Institului vine cu o nouă viziune, care încearcă să puncteze câteva chestiuni importante, în opinia noastră, şi anume: suntem deja trecuţi de jumătatea primului exerciţiu financiar cu banii de la Uniunea Europeană, exerciţiu financiar care durează şapte ani de zile, a început în 2007 şi îl vom finaliza în 2013. Deşi am trecut, cum spuneam, de prima jumătate, cifrele nu sunt deloc îmbucurătoare în privinţa gradului de absorbţie, însă aş ţine să fac câteva precizări şi legate de această chestiune. În opinia Institutului, mesajul dat, inclusiv de către autorităţile de la nivel central şi chiar de primul-ministru, de tipul "cheltuiţi oricum, numai cheltuiţi banii europeni", nu este un mesaj sănătos, pe termen mediu şi lung pentru România. Practic, aceşti bani au fost gândiţi pentru a sprijini dezvoltarea inclusiv economică a ţării noastre, sustenabilă, o creştere sănătoasă, însă faptul că investim zeci de milioane de euro în proiecte de training pentru meserii pe care nu le cere nimeni pe piaţă nu ştiu dacă neapărat este un indicator de sustenabilitate. Prin urmare, creşterea capacităţii de absorbţie - iarăşi, o sintagmă deja demonetizată de cât de des a fost folosită - trebuie să fie o preocupare, însă nu cu orice preţ. Trebuie să ne uităm şi la modul în care sunt cheltuiţi aceşti bani, din punct de vedere al transparenţei, şi nu în ultimul rând, şi poate cel mai important lucru, este să vedem ce efecte produc aceste investiţii în practică. Generează ele valoarea adăugată? Sunt sustenabile pe termen lung? Ce se va întâmpla când se va încheia finanţarea pe un anumit proiect? Chestiunea absorbţiei, dincolo de ceea ce aţi punctat dumneavoastră, mai comportă o dimensiune, şi anume dimensiunea care aparţine beneficiarului. Practic, în momentul în care un beneficiar, fie acesta o autoritate publică, o firmă, o organizaţie neguvernamentală, câştigă un proiect şi se semnează contractul, din acel moment, absorbţia efectivă depinde de beneficiar şi de capacitatea acestuia de a cheltui banii şi de a-i solicita ulterior spre rambursare. Practic, toate programele operaţionale... şi principiul fondurilor structurale este acela al rambursării. Cheltuim întâi banii, după care mergem şi cerem înapoi de la autorităţi. Ei, în măsura în care nu se întâmplă acest lucru cu multe dintre proiectele aflate în prezent în implementare, din varii raţiuni - faptul că beneficiarii se mişcă mai greu, nu au capacitate -, atunci vom avea în continuare o rată de absorbţie mică - şi ştiu că limbajul este unul destul de tehnic, de sec şi nu foarte interesant pentru public, în general -, însă diferenţa între ceea ce raportează autorităţile, ca bani absorbiţi efectiv în economie, şi ceea ce se întâmplă în momentul de faţă este următoarea: cei mai mulţi oficiali se raportează la sumele contractate, pentru că există, într-adevăr, contracte semnate pentru sume considerabile, însă nu ne uităm la sumele cheltuite.


Realizator: Ca atare, cât de mari sunt, în aceste condiţii, şansele redresării economice, cel puţin a României, prin accesarea fondurilor europene?


Elena Iorga: Mă tem că ne-am limitat destul de mult şansele de redresare, cel puţin pe acest exerciţiu financiar, şi speranţa noastră - şi aceasta ar fi o altă prioritate a raportului nostru - este aceea să nu repetăm aceste greşeli şi pentru următorul exerciţiu, 2014-2020. Spuneam că sunt destul de limitate, pentru că, în opinia Institutului, negocierile pe conţinutul programelor operaţionale făcute în anii de dinaintea aderării României la Uniunea Europeană, respectiv 2004, 2005 şi 2006, nu s-au orientat neapărat sau nu au avut o viziune cu bătaie lungă pe ceea ce înseamnă obiective de dezvoltare. Aşa se face că avem bani foarte puţin alocaţi pentru domenii-cheie cum ar fi, spre exemplu, sănătatea. La fel, bani destul de puţini alocaţi pe zona serviciilor sociale, în general, şi sume extrem de consistente pe aspecte ce ţin de formare profesională, calificare profesională, însă dezechilibrat în raport cu investiţiile prevăzute pentru a crea efectiv locuri de muncă. Practic, degeaba investim, aşa cum spuneam, zeci ba poate chiar sute de milioane de euro în acest moment în a pregăti, a califica oameni, dacă nu avem capacitate pe piaţa forţei de muncă de a-i asorbi. Tot ceea ce facem este să îmbogăţim firmele de consultanţă, care furnizează pe bandă servicii de training.


Realizator: Pentru că aţi pomenit de consultanţă, este mai simplu să faci un proiect care se referă mai mult la nişte documente, la chestiuni mai mult sau mai puţin palpabile, decât un proiect care implică o activitate fizică? Deci, este mai simplu să facem hârtii, decât un proiect fizic, care produce ceva?


Elena Iorga: Birocraţia, din păcate, este una dintre activităţile preferate în proiectele finanţate din fonduri europene, însă n-aş spune chiar aşa, pentru că depinde foarte mult de specificul programului operaţional. Aş puncta, doar foarte pe scurt, câteva diferenţe între cele trei programe pe care le-am studiat noi acest raport, respectiv Programul Operaţional Regional, cel de dezvoltare a capacităţii administrative şi cel de dezvoltare a resurselor umane. Practic, Programul Operaţional Regional este cel destinat, aşa cum îi spune şi numele, dezvoltării regionale; aici veţi găsi cel mai multe investiţii tangibile, dacă le pot numi aşa, de tip infrastructră - infrastructură de drumuri, infrastructură de servicii la nivelul administraţiei locale, infrastructură de turism pentru servicii medicale, servicii de urgenţă. Deci, acest program operaţional este cel mai căutat, în special de autorităţile pulbice, dar nu numai. Şi mediul privat a accesat destul de mult Programul Operaţional Regional. Cel de dezvoltare a capacităţii administrative se adresează în primul rând administraţiei publice. Am spune noi că ar fi trebuit să se adreseze mai mult administraţiei publice locale, dar dacă ne uităm pe cifre, aproape jumătate din bani se duc în administraţia centrală, şi nu întotdeauna pentru proiectele cele mai fericite, dacă le pot numi aşa. Avem exemple de proiecte finanţate chiar la Ministerul Administraţiei şi Internelor, mă rog, structuri din subordinea ministerului, acest minister fiind, de altfel, şi gestionarul programului operaţional, proiecte de tipul "îmbunătăţirea cadrului legislativ" într-un anumit domeniu. Foarte simplist spus, ministerul sau angajaţii ministerului scriu legi pe bani europeni, ceea ce ar trebui să facă în mod normal ca sarcină de serviciu. Rămâne să cântăriţi dumneavoastră dacă acesta este un mod eficient.


Realizator: Vorbiţi de probleme structurale ale managementului actual al fondurilor europene. Anume, exact la ce vă referiţi?


Elena Iorga: Un exemplu foarte concret: a fost nevoie de nu mai puţin de şase luni pentru a strânge informaţiile necesare realizării acestui raport. Contactul nostru cu autorităţile de management care gestionează cele trei programe operaţionale n-a fost deloc unul facil, în perspectiva accesului la diverse categorii de informaţii. Avem, se pare, viziuni fundamental diferite asupra banilor europeni. Din punctul nostru de vedere, banii europeni sunt bani eminamente publici, despre care orice cetăţean, atât al României, cât şi al oricărui stat membru, are dreptul să cunoască cum şi pentru ce sunt cheltuiţi aceşti bani. Din păcate, se pare că autorităţile de management nu au aceeaşi viziune. Separă foarte clar lucrurile, şi banii europeni sunt, aşa, o sumă venită din neant pentru care nimeni nu dă socoteală nimănui. Ba, mai mult decât atât, ori de câte ori încercam să obţinem informaţii considerate sensibile de aceste autorităţi, de tipul numelor evaluatorilor de proiecte, ni se invoca faptul că nu au voie să furnizeze aceste informaţii, "pentru că aşa ni se spune de la Bruxelles". Am cercetat şi noi, şi în acest moment demersul început de Institut continuă prin discuţii cu oficiali de la nivelul Comisiei Europene, şi lucurile nu stau chiar aşa, în sensul în care toate deciziile care ţin de publicarea informaţiilor privind modul de cheltuire a banilor europeni ţin exclusiv de autorităţile naţionale. Prin urmare, Comisia n-o să îngrădească niciodată dreptul fundamental de acces la informaţie pe această zonă.


Realizator: Înţeleg. Mai sunt şi alţi factori care îngreunează accesarea fondurilor structurale la nivel naţional? Este posibil ca birocraţia foarte extinsă sau cerinţele să fie extrem de dificil de îndeplinit?


Elena Iorga: În general, accesarea banilor europeni presupune un anumit nivel de specializare şi presupune a avea o capacitate tehnică şi financiară suficient de solidă pentru a face acest lucru. Repet, problemele sunt multiple din această perspectivă. Avem, pe de o parte, disfuncţionalităţi de la nivelul autorităţilor care gestionează aceste programe şi al structurilor intermediare, acolo unde există. Se mişcă destul de greu, evaluarea durează mult. Şi aici n-aş vrea să generalizez, pentru că procedurile sunt diferite de la un program la altul, însă sunt întâlnite asemenea situaţii. Există, cum spuneam, o a doua cauză, aceea a lipsei de capacitate a unora dintre beneficiari. Veţi vedea prezentate în studiu exemple de beneficiari. Iau la întâmplare: organizaţii neguvernamentale care până mai ieri declarau la administraţiile financiare venituri de câteva zeci de mii de lei, iar astăzi gestionează proiecte de milioane de euro. Evident că lucrurile nu sunt tocmai în regulă din perspectiva capacităţii unei organizaţii de a manageria asemenea proiecte. Peste toate se suprapune birocraţia de care aminteaţi şi procedurile diferite şi specifice fiecărui program, nu întotdeauna uşor accesibile celor care nu sunt obişnuiţi cu limbajul de lemn al proiectelor pe fonduri europene.


Realizator: Doamnă Iorga, ce impact economic ar putea avea accesarea acestor fonduri în procent mai mare, să spunem 75-80%, de ce nu 100%? Ce am putea schimba la nivel naţional, dacă am putea să accesăm toate fondurile la care are acces România, în acest moment, în cadrul UE?


Elena Iorga: Am putea să schimbăm destul de multe, pentru că vorbim despre o sumă importantă, vorbim despre aproape 20 de miliarde de euro, din care în acest moment accesăm o foarte mică parte. Repet, n-aş vrea să fac o medie aritmetică, pentru că rata de absorbţie pe programe este diferită, însă spuneam că, chiar accesând mai mult din aceşti bani pe care-i avem la dispoziţie, din păcate, suntem în continuare descoperiţi pe anumite sectoare, pe anumite domenii, unde poate că am fi avut nevoie de ceva mai multă viziune. Revenind însă, trebuie să ne fructificăm oportunităţile, cel puţin cele care există în acest moment, şi să accelerăm accesarea banilor uitându-ne la ceea ce s-a întâmplat până acum. Este imperativ necesară la acest moment o evaluare a investiţiilor realizate pe toate programele operaţionale, a investiţiilor, a tipurilor de activităţi, a beneficiarilor care au fost cuprinşi în aceste proiecte europene, pentru că avem situaţii de-a dreptul ridicole, în care într-un judeţ de câteva sute de mii de locuitori se bat trei, patru beneficiari de proiecte pe acelaşi grup ţintă. Practic, veţi regăsi că şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă califică aceeaşi oameni pe care îi mai califică alţi patru agenţi privaţi, probabil în acelaşi domeniu. În lipsa unor informaţii centralizate, disponibile, accesibile oricui ar fi interesat de aceste lucruri, /.../ să cheltuim banii aiurea şi să-i risipim doar pentru a bifa capacitatea de absorbţie care, într-un final, n-o să ne ducă acolo unde ne dorim, şi anume chiar să crească sănătos capacitatea economică a ţării, şi nu doar în Bucureşti, aşa cum se întâmplă acum cel puţin în cazul unuia dintre programele operaţionale, cel de dezvoltare a resurselor umane, unde, în mod aparent, paradoxal, marea majoritate a banilor rămân în Capitală.


Realizator: Ca atare, există proiecte, să spunem, pe care le puteţi remarca ca având valoare de exemplu şi altele care n-au nici un impact sau un impact nerelevant?


Elena Iorga: Credem că această chestiune a evaluării de impact ar trebui să preocupe mai mult nu neapărat autorităţile de management, cât ministerele de resort, pentru că, practic, ministerele ar trebui să fie primele care să dea un semnal vizavi de ceea ce se întâmplă în acest moment cu banii europeni. N-ar fi corect la acest moment să ne pronunţăm asupra măsurătorilor de impact în aceste proiecte, în situaţia în care la momentul la care noi am început munca la acest raport, nu aveam acces la informaţii referitoare la proiecte decât la nivel absolut minimal, şi anume: cunoaşteam beneficiarul şi cunoaşteam titlul proiectului. Imaginaţi-vă că dintr-un titlu de tipul "Îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din oraşul X" nu putem să ne dăm seama ce face respectivul beneficiar de proiect acolo, fie el autoritate locală sau privată. Prin paşi mărunţi, aducând la lumină cât mai multă informaţie referitoare la ce se întâmplă cu aceşti bani, pe ce îi cheltuim, care este scopul acestor proiecte, cine sunt beneficiarii, care sunt investiţiile realizate, ce alte nevoi s-au constatat în urma implementării acestor proiecte - nişte chestiuni de ordin strategic, un audit de ordin strategic pe care fie ar trebui să fim capabili să-l realizăm de la nivel guvernamental, fie să solicităm acest lucru Comisiei Europene, unui auditor extern. Însă important este să nu ne furăm singuri căciula, pentru că e posibil să avem de suferit semnificativ în următorul exerciţiu financiar dacă vom face acest lucru.


Realizator: Există şi o serie de recomandări pe care le faceţi în finalul studiului prezentat de dvs?


Elena Iorga: Există şi o serie de recomandări. Ele ar putea fi împărţite tot aşa, în două categorii mari: ţin, pe de-o parte, de o mai bună organizare la nivel instituţional în ceea ce priveşte managementul fondurilor structurale - şi avem aici în vedere comasarea responsabilităţilor într-o structură unică; există în acest moment ceea ce se numeşte Autoritatea pentru Coordonarea Implementării Instrumentelor Structurale, o autoritate care ar trebui să se uite orizontal la ceea ce fac celelalte structuri care gestionează fiecare câte un program operaţional, însă din păcate, în opinia noastră, rolul şi modul în care îşi asumă acest rol autoritatea în cauză în acest moment este mult inferior nevoilor. Prin urmare, vedem o structură unică - de ce nu, un minister - care să gestioneze fondurile structurale. Din toate perspectivele amintite, categoric vedem o nevoie acută de schimbare şi de transparentizare a multora dintre informaţiile care astăzi nu sunt disponibile. O să vă dau doar un singur exemplu: necunoscând evaluatorii proiectelor din fonduri structurale sau echipele de management, există foarte mare probabilitate a apariţiei unor conflicte de interese în cadrul acestor proiecte - şi, de altminteri, vă amintiţi că presa a deconspirat în ultima vreme destul de multe situaţii în care nume sonore erau implicate în derularea de proiecte cu fonduri europene. Spuneam că aceste recomandări sunt din registrul unei mai bune organizări instituţionale, în timp ce recomandările de fond pe conţinutul programelor operaţionale vizează schimbarea radicală a modului în care se vor organiza consultările şi elaborarea priorităţilor de finanţare pentru următorul exerciţiu financiar. Este nevoie - şi deja suntem, din punctul nostru de vedere, în întârziere, pentru că niciuna dintre autorităţile centrale nu dă un semnal că s-ar preocupa de aşa ceva în acest moment -, în primul rând, de o evaluare de impact, ce s-a făcut cu banii europeni până în acest moment, şi de un proces de reflecţie destul de amplu la nivel guvernamental pentru a stabili care ne sunt priorităţile de dezvoltare în viitor. Nu ar trebui să fie privit ca un exerciţiu pur formal, în care doar corectăm şi schimbăm nişte sume din documentele făcute în anii anteriori, aşa cum din păcate se întâmplă de fiecare dată când refacem o strategie, ci ar trebui regândit tot acest proces astfel încât, cu banii de la Uniunea Europeană, în perioada 2014-2020 să fim capabili să acoperim exact acele sectoare vulnerabile.

Monitorizare: Agenţia de presă RADOR