Realizator: Domnule profesor, ce importanţă va avea pentru Republica Moldova, în relaţiile acesteia cu Rusia şi Uniunea Europeană, realizarea planurilor de interconectare pentru mai multe direcţii strategice - atât livrarea către Republica Moldova a gazelor naturale, prin interconectorul Iaşi-Ungheni, care va reduce dependenţa republicii de Rusia, cât şi planurile pentru interconectorii reţelelor de 400kW şi a fibrei optice pentru comunicaţii?

Dan Dungaciu: Acum, aţi trecut la o chestiune care, din punctul de vedere al dezbaterilor anterioare, sigur că ne preocupă mai mult, dar nu are directă legătură. Altminteri spus, relaţia României cu Republica Moldova nu intră în atmosfera dezbaterilor, pe care dumneavoastră le-aţi evocat.

Realizator: Încercăm să abordăm împreună cele două subiecte, fiind pe aceeaşi direcţie. Începem cu Republica Moldova, fiind primul subiect.

Dan Dungaciu: Pe de altă parte, însă, sigur că lucrurile se leagă între ele, pentru că punctul comun este, dacă vreţi, un soi de diplomaţie a retoricii, pe care Federaţia Rusă o practică, şi într-un caz şi în celălalt. Toată lumea cunoaşte diplomaţia sau retorica diplomaţiei. Oricine urmăreşte acest domeniu, cunoaşte că există un tip de retorică specifică diplomaţiei, dar ceea ce practică Federaţia Rusă, repet, în ambele cazuri este altceva. Este o diplomaţie a retoricii şi se exprimă retoric, fie că este vorba despre scut, fie că este vorba despre Republica Moldova, deci, aici, dacă vreţi, am putea să găsim un loc comun. Acum, revenind la întrebarea dumneavoastră directă, sigur că pe termen lung chestiunea este foarte importantă şi ar trebui făcută sub egida unui singur scop, anume a conecta Republica Moldova de spaţiul euroatlantic.

Această conectare pe dimensiunea energetică devine din ce în ce mai importantă. Trebuie avut în vedere, însă, ca această conectare să nu se facă cu sens opus. Altminteri spus, să conecteze, într-un fel, spaţiul României la spaţiul estic, ci invers - Republica Moldova la spaţiul euroatlantic. Deci, asta trebuie avut, în primul rând, în vedere şi cred că acest lucru trebuie să fie subliniat, pentru că noi vorbim aici de dublă conectare, adică dublă conectare pe dimensiunea energiei vorbind de gaz, pe dublă conectare atunci când vorbim de energie electrică, dar miza fundamentală nu este să conectăm dublu aceste două spaţii, ci să conectăm Republica Moldova de România, şi prin intermediul Româiei, de spaţiul euroatlantic.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci trebuie să existe garanţii suficiente, nu din partea Bucureştiului, pentru că aici lucrurile sunt lămurite, dar din partea Chişinăului, că vectorul strategic de evoluţie politică şi geopolitică a Republicii Moldova va fi unul orientat spre vest, pentru că ce se va întâmpla, întreb sigur retoric, dacă peste doi-trei-patru-cinci ani vectorul geopolitic al Republicii Moldova va fi spre Răsărit, dar această interconectare energetică sau interconectare pe dimensiune energetică, pe care aţi pomenit-o, se va fi petrecut.

În acel moment, scopul fundamental al discuţiilor pe care noi le avem astăzi, apropo de relaţia bilaterală, cu siguranţă că nu va fi atins. ealizator: În secvenţa priorităţilor declarate de noua conducere a Republicii Moldova, prima vizită oficială a fost la sediul UE, a doua în România, a treia...

Realizator: Aş vrea să vă întreb dacă mai contează care va fi această a treia vizită, şi aceasta tocmai în perspectiva celui de-al doilea subiect, de care aş vrea să ne legăm în această seară.

Dan Dungaciu: Sigur că el contează. Contează pe mai multe dimensiuni. Republica Moldova face un joc foarte... mă rog, din perspectiva ei, de foarte multe ori foarte subtil, altminteri spus, sigur, de a face a doua vizită sau prima vizită bilaterală, de fapt, şi a doua vizită de politică externă la Bucureşti, dar a treia vizită să fie dublată de o vizită la Kiev. Altminteri spuns, un soi de balans foarte elegant şi semnificativ între cei doi vecini ai Republicii Moldova, care, dintr-o anumită perspectivă, sigur, de politică externă de la Chişinău, se doresc a fi puşi la un nivel egal. Sigur că domnul Timofti a făcut câteva precizări fundamentale din punctul acesta de vedere, în sensul în care relaţia bilaterală rămâne una prioritară, dar a treia vizită va fi făcută la Kiev şi va fi foarte interesant de urmărit ce semnale vor fi transmise acolo, pentru că există o anumită obişnuinţă, din păcate o spun, cu tot regretul, la Chişinău, de a dubla, într-un fel, orice iniţiativă pe direcţia relaţiei Chişinău-Bucureşti.

Dau un singur exemplu: după şedinţa comună de guvern dintre Chişinău şi Bucureşti, se vorbeşte şi s-a vorbit, de fapt, la nivel oficial de o şedinţă comună între guvernele Bulgariei şi Republicii Moldova. Deci dacă aşa se va întâmpla la Chişinău însemnă... dacă aşa se va întâmpla la Kiev nu cred că vizita pe care o discutăm acum la Bucureşti, a preşedintelui Republicii Moldova îşi va fi atins scopul, dar dincolo de asta, cu siguranţă, însă, că trebuie să punem accentul pe această vizită, ca una prioritară şi ca una care vine într-o continuitate a politicii externe a României, din 1990 încoace, care spune că relaţia cu Republica Moldova este una privilegiată şi că nu există, la nivel european, un parteneriat atât de strâns - pe dimensiune istorică, pe dimensiune civilizaţională, pe dimensiune etnică, identitară şi aşa mai departe - aşa cum există între România şi Republica Moldova, în acest moment, şi cred că acest element a fost suficient de bine punctat în vizita pe care, mă rog, o discutăm şi o comentăm în acest moment./matofanei/denisse

Realizator: Preşedintele Traian Băsescu a subliniat , în mai multe rânduri, că nu vede Republica Moldova un tampon între Uniunea Europeană şi Rusia, pe de o parte, şi, în acelaşi context, el a ţinut să sublinieze, de asemenea, în mai multe rânduri că scutul antirachetă din România nu este îndreptat împotriva Moscovei. Acesta este elementul de legătură între cele două subiecte şi v-aş ruga, dacă aveţi amabilitatea, să-l comentaţi.

Dan Dungaciu: Este ce spuneam la început, este o diplomaţie a retoricii, pe care Federaţia Rusă o practică şi o practică nu neapărat cu ţintă România, o practică cu ţintă NATO, cu ţintă SUA. Sigur că şi SUA dau replică, la rândul lor, pentru că, din nefericire, aş spune, pentru spaţiul estic, Statele Unite sugerează că se află pe relaţia de tip reset, adică resetare cu Federaţia Rusă. De aici un anumit tip de timiditate, dacă vreţi, în intervenţiile directe în zona care ne preocupă direct, în speţă frontiera euroatlantică pe dimensiunea răsăriteană, dar Federaţia Rusă, în acelaşi timp, sigur că transmite mesaje, transmite mesaje pentru summitul de la Chicago, transmite mesaje pentru campania electorală din Statele Unite şi transmite mesaje şi pentru cetăţenii Federaţiei Ruse şi pentru statele din zonă.

Acele declaraţii enorme după care ar putea să fie replici la amplasarea scutului antirachetă în România, sigur că ţin mai degrabă de domeniul science-fictionului, nu de domeniul realităţii. Dar Federaţia Rusă practic aceste lucruri şi transmite asemenea mesaje, cel puţin la nivel retoric, pentru a-şi demarca teritoriul. Sigur că România nu poate face şi nu a făcut, după 1990, niciodată parte din teritoriul strategic al Federaţiei Ruse, dar Federaţia Rusă transmite asemenea mesaje. Vă reamintesc aici, în contextul vizitei pe care noi o discutăm acum, că Rogozin, faimosul ambasador al Federaţiei Ruse la NATO, s-a exprimat despre Republica Moldova în termeni de 'coteţ'.

Prin urmare, această retorică este folosită la diverse nivele şi, sigur, cu intensitatea care ţine de subiectul căreia i se adresează. Deci, din acest punct de vedere, nu e nici o noutate. Faptul că acum este mai sofisticată ţine de doar de subiectul propriu-zis, dar această retorică sau această diplomaţie a retoricii o practică Federaţia Rusă, nu cred că ar trebui în acest moment să-i dăm foarte multă importanţă şi nu cred că ar trebui să amestecăm planurile: unul este scutul antirachetă şi, doi, alta este atitudinea Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova.

Atitudinea Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova nu are nici o legătură cu scutul antirachetă; politica Moscovei faţă de Chişinău nu s-a mişcat cu un singur deget după scutul antirachetă şi a fost la fel de persuasivă, la fel, cum să spun, de atotcuprinzătoare şi la fel de intruzivă, chiar şi în momentul în care scutul antirachetă nu exista. Deci sunt două planuri diferite.

Trebuie să avem foarte mare grijă să nu le confundăm, şi dacă punem în discuţie Republica Moldova apropo de Moscova, poate că am putea să facem o comparaţie în teritoriul, mă rog, european sau viitor european, raportându-ne la Kosovo, dar nu la scutul antirachetă. Scutul antirachetă este o chestiune în care Republica Moldova, practic, nu există. Există altceva - relaţia cu NATO, relaţia cu România, relaţiile cu SUA, dar, din nefericire pentru Republica Moldova, nu relaţiile cu Chişinăul.

Realizator: În ce măsură demonstraţia făcută astăzi de viceministrul rus al apărării va influenţa decizia aşteptată la summitul NATO de la Chicago, referitoare la scut?

Dan Dungaciu: Problema pe care NATO o va avea în faţă nu ţine de ameninţările sau demonstraţiile pe care Federaţia Rusă le face sau încearcă să le facă. Problema NATO, în acest moment, este tipul de coeziune pe care NATO îl are şi modul în care se raportează diverşi actori foarte importanţi din interiorul NATO la subiectul numit Federaţia Rusă - asta e problema de fond - şi nu la ameninţările Federaţiei Ruse. Pentru că, în raport cu NATO, Federaţia Rusă, la nivel de ameninţare, la nivel de putere de lovire, la nivel de forţă militară, nici măcar nu există. Deci problema nu este a NATO ca atare, ci a modului în care diverşi actori din interiorul NATO se raportează la Federaţia Rusă şi modul în care ei înţeleg că tipul de coeziune pe care NATO trebuie să-l aibă este mai puternic de tipul de relaţii bilaterale pe care diverşi actori din interiorul NATO îl au cu Federaţia Rusă. Asta este miza, de fapt, a NATO şi nu ameninţările sau demonstraţiile pe tablă, pe care le fac unii sau alţii dintre oficialii militari sau nu din Federaţia Rusă. â

Realizator: La conferinţa de la Moscova sunt prezenţi şi reprezentanţi din 50 de ţări, inclusiv din statele membre NATO, din China, Coreea de Sud, Japonia şi membri ai OSCE. Ce semnificaţie şi ce putere va avea această reuniune?

Dan Dungaciu: O semnificaţie cu siguranţă că are, o semnificaţie care ţine, într-un fel, de tendinţa care există în spaţiul euroatlantic, inclusiv pe dimesniunea resetării, pe care SUA o practică în acest moment, de a aduce Federaţia Rusă cât mai aproape. Dar, pe de altă parte, Federaţia Rusă nu trebuie să fie foarte aproape, în sensul în care nu trebuie să aibă acces la deciziile NATO, aşa cum are acces un membru al NATO. Asta este, dacă vreţi, linia roşie pe care încearcă să o găsească inclusiv această conferinţă, cum să faci să fii împreună cu Federaţia Rusă, dar să nu fii la aceeaşi masă cu Federaţia Rusă, şi asta este miza care se discută în acest moment, pentru că toată lumea conştientizează că există o sumedenie de probleme pe agenda internaţională, multe dintre ele mult mai importante decât dimensiunea estică pentru SUA, Orientul Mijlociu, sud-estul Asiei ş.a.m.d., în care trebuie, într-un fel sau altul, să colaborezi cu Federaţia Rusă şi să nu-i dai senzaţia Federaţiei Ruse că ai scos-o din toate jocurile. Interesele Federaţiei Ruse, din punctul acesta de vedere, sunt mult mai limitate. Ea înţelege că nu poate să fie o putere globală, dar vrea să fie o putere regională cu incidenţă globală. Asta este miza Federaţiei Ruse şi de aici presiunea ei pe vecinătate şi pe ceea ce ea a numit şi numeşte în continuare 'străinătatea apropiată'.