Relaţia dintre România şi Federaţia Rusă a fost marcată de o evoluţie oscilantă şi de o anumită răceală, mai ales în plan politic, deşi ambele ţări recunosc importanţa celeilalte, chiar dacă arfi şi numai din punct de vedere al schimburilor comerciale.

Vizita ministrului de externe Corlăţean, (n.r. aflat în Federaţia Rusă în perioada 8 -10 iulie) devine astfel cu atât mai importantă şi pentru a evalua dimenisiunile.

Pavel Ionescu: Domnule Dan Dungaciu, cum arată relansarea relaţiilor româno-ruse, pornită de la nivelul cultural, al contactelor societăţii civile?

Dan Dungaciu: Ştiţi cum se spune, că România, de fiecare dată declară public, că vrea să deschidă relaţia cu Rusia, dar nu prea ştie cum, ruşii ştiu cum, dar nu vreau să deschidă. Până în momentul acesta cam asta era paradigma. Ce se întâmplă astăzi (n.r. cu ocazia vizitei ministrului Titus Corlăţean) sigur că este o deschidere, dar o deschidere comună, aş preciza, în primul rând punând accentul pe relaţia culturală.

Toată lumea cred că este conştientă că o deschidere la nivel cultural nu este suficientă ca să deschidă cu adevărat relaţia bilaterală, dar este un punct de plecare. Este un punct de plecare care poate va ajunge să fie amplificat probabil anul viitor cu o vizită la nivel de premier şi, eventual, după 2014, dar nu până în 2014, la alegeri prezidenţiale, după alegerile prezidenţiale, poate vom vedea cu adevărat o deschidere politică bilaterală, adică o vizită de preşedinţi între România şi Federaţia Rusă. Până atunci însă sunt deocamdată tatonări.

Pavel Ionescu: Spuneţi 2014. Deci până la finalul mandatului preşedintelui Băsescu.

Dan Dungaciu: Cred că este nerealist să aşteptăm la o vizită prezidenţială până la sfârştiul mandatului preşedintelui Băsescu.

Pavel Ionescu: Bun. Dar ce spune aceasta despre dinamica relaţiilor? Evoluţia lor. Ia-ţi dat deja un calendar, cam de doi ani de zile. Evoluţia lor este suficientă pentru nevoile amvbelor ţări?

Dan Dungaciu: Depinde care sunt nevoile ambelor părţi. Pentru că, dacă relaţia a fost blocată, senzaţia îmi este că a fost blocată inclusiv că a făcut parte din nevoile unei părţi cel puţin. Altminteri spus, nu este doar vina României că relaţia este blocată, nu este doar vina României că preţul gazelor este acolo unde este, nu este doar vina României că relaţia economică cu Moscova nu a funcţionat foarte bine, cred că este cel puţin în egală măsură, dacă nu mai mult, este şi vina - puneţi dumneavoastră ghilimele sau nu - vina Federaţiei Ruse, care nu şi-a dorit să deschidă o relaţie cu România, pentru că avea nevoie de România inclusiv, la un moment dat, ca un soi de, hai să spunem aşa, exemplu negativ pe care să-l arate şi Uniunii Europene şi NATO, pentru că România era acuzată de o relaţie neprincipală cu Republica Moldova şi Federaţia Rusă spunea la NATO şi la Uniunea Europeană - cum ne acuzaţi pe noi că facem ceea ce nu trebuie făcut, când un membru al vostru face, nu-i aşa, ceea ce nu se cuvine în Republica Moldova. Deci jocul a fost niţel mai complicat. Nu este vorba de vini împărţite foarte riguros, este vorba, mai degrabă de o zonă de/.../ îmi este clar că nu România este singurul actor care a prejudiciat relaţia bilaterală, aşai, şi deci, nu România este singurul actor care poate deschide relaţia bilaterală.

Este nevoie să vedem nu doar ce face România, să vedem şi ce face Federaţia Rusă de aici înainte, în condiţiile în care încă sunt dosare complicate pe masă, de la chestiunea Republicii Moldova, problematica transnistreană, tezaurul şi problematica energetică. Toate acestea au un potenţial de ne - hai să spunem aşa - amiciţie, foarte ridicat şi va fi greu de gestionat, sau poate fi greu de trecut aceste furci caudine. Repet, fiecare dosar în parte are un potenţial exploziv remarcabil.

Pavel Ionescu: Vedeţi, acum, momentul schimbării perspectivei din partea Moscovei?

Dan Dungaciu: N-am văzut semnale care să ne inidice foarte clar o schimbare de perspectivă din partea Moscovei. Am văzut tatonare din partea Moscovei, am văzut şi aceleaşi poziţii, sigur, pe care Federaţia Rusă le-a susţiunut cu multă vreme înainte. Nu am văzut - încă odată spun - schimbări radicale sau care să ne facă să credem că atitudinea Federaţiei Ruse faţă de România s-a schimbat radical. Da, este un pas înainte. Un pas mic, aş spune mai degrabă, nu un pas mare, pe care urmează să-l vedem concretizat într-un fel sau altul. Cum spuneam, ceea ce ne aşteaptă are un potenţial exploziv destul de semnificativ. Urmează să vedem cum va reacţiona şi Federaţia Rusă la ce se va întâmpla.

Pavel Ionescu: Domnule Dungaciu, ministrul de externe rus Serghei Lavrov vorbea de necesitatea păstrării suveranităţii Republicii Moldova. Acceptă ruşii o implicare mai mare a României în reglementarea situaţiei din Transistria, acum?

Dan Dungaciu: Nu, în niciun caz. Este puţin cinic să spună Federaţia Rusă, că Republica Moldova trebuie să-şi păstreze suveranitatea, pentru că unul dintre factorii care încalcă această suveranitate, respectiv incapacitatea Chişiănului de a-şi controla întregul teritoriu, se află chiar la Moscova, sau sub controlul Moscovei /.../ trupelor Federaţiei Ruse ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Pavel Ionescu: Exerciţiu de retorică a fost?

Dan Dungaciu: ... mai ales când se spune asta unui ministru de externe al României, sugerându-i-se parcă - nu? - că cel care încalcă suveranitatea nu este actorul numit Federaţia Rusă, ci actorul numit România. Deci asta este zona de cinism. În al doilea rând, singur că problematica Republicii Moldova este niţel mai complicată. La Vilnius, ce se va întâmpla? Maxim o parafare şi, eventual, o promisiune.

Republica Moldova are un test greu de trecut, de a trasa o frontieră, fie că se numeşte frontieră, fie că se numeşte /.../ internă, adică de a separa partea pe care o controlează de partea pe care nu o controlează, pentru a spera să se califice pentru acorduri semnate cu Uniunea Europeană. Acesta va fi marele test şi este foarte interesant de văzut cum va reacţiona Transnistria sau Rusia, Rusia sau Transnistria, cum vreţi să o luaţi, faţă de această decizie politică a Chişinăului, care este crucială.

În ceea ce priveşte însă, acordul de liberalizare a vizelor n-are nicio legătură cu acordul de asociere şi cred că Chişinăul va mai aştepta.

Pavel Ionescu: Echilibrul politic de la Chişinău în această perioadă, domnule Dungaciu, este într-o poziţie destul de fragilă. Discuţiile de la Moscova, credeţi că vor ajuta la, să zicem, stabilizarea situaţiei politice de peste Prut?

Dan Dungaciu: Nu. Nu au cum să ajute, pentru că va interesant de urmărit când România şi Republica Moldova vor inaugura acest gazoduct despre care se face vorbire şi care, fie spus...

Pavel Ionescu:Ar fi vorba de 2013.

Dan Dungaciu:... va acoperi toată nevoia de gaz, de energie pe bază de gaz, a teritoriului dintre Prut şi Nistru, adică cel controlat de autorităţile de la Chişinău. Federaţia Rusă ştie chestiunea asta şi este foarte interesant dacă până atunci nu se vor semna cu Gazprom-ul nişte acorduri de livrare a gazului pentru Republica Moldova, pentru că, dacă se vor semna contracte pe termen lung, atunci ne vom întreba ce sens mai avea acest gazoduct, sau cum va putea economic să lucrezi acest gazoduct, în condiţiile în care, repet, Chişinăul va semna ceva cu Moscova, din această perspectivă.

Revenind deci, toate aceste mize sunt interesante şi importante, dar cred că urmează să vedem care vor fi paşii făcuţi de Federaţia Rusă sau de Transnistria, de Tiraspol, de autorităţile de la Tiraspol, atunci când Republica Moldova se va apropia la modul vizibil, nu doar retoric de Uniunea Europeană. Acolo va fi testul, pentru că senzaţia este că, cu cât Republica Moldova se apropie mai tare de Uniunea Europeană, cu atât Transnistria va fi reactivă şi îşi va înfrânge mai puternic ancorele în partea din dreapta a Nistrului, tocmai pentru ca acest proiect european al Chişinăului să nu se petreacă.

Pavel Ionescu: În termen de timpi, cam când credeţi că s-ar întâmpla lucrul acesta? Cam când vă aşteptaţi să se întâmple?

Dan Dungaciu: Dacă este vorba de relaţia cu Uniunea Europeană, am spus, la Vilnius va fi o parafare şi atât, eventual o promisiune, pentru ca în 2014 să se încerce semnarea acordului de asociere. Dar, până atunci, obligatoriu Chişinăul va trebui să traseze o frontieră, pe care să o controleze, cu Transnistria. Cum va reacţiona Transnistria, asta este întrebarea zilei, dacă vreţi, din punctul acesta de vedere, pentru că acolo se va vedea în ce măsură Federaţia Rusă va avea de gând să susţină, sau cel puţin să nu încurce acest proiect european; proiect european, care, pentru Republica Moldova, în condiţii fireşti, cred că va veni peste cinci, dacă nu zece ani de zile, deci mai avem de aşteptat din punctul acesta de vedere.

Interviu difuzat în emisiunea Agenda globală

Monitorizare text: Agenţia de presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune