Alexandru Rusu: Sinteza anului 2012 va fi comentată de colaboratorul permanent al RRA, Cristian Pârvulescu, cel care în cadrul acestei rubrici comentează săptămânal la "Maraton" evenimentele politice ale săptămânii care se încheie şi ale săptămânii care urmează.

Pentru că suntem la sfârşit de an am schimbat puţin forma obişnuită a emisiunii noastre; vom încerca o sinteză a anului 2012, dacă sunteţi de acord.

În plan intern, politic, USL a câştigat detaşat alegerile locale şi cele parlamentare, dar nu a reuşit demiterea preşedintelui Traian Băsescu prin referendum, în justiţie au avut loc condamnări de răsunet printre care a fostului premier Adrian Năstase, România are însă un raport MCV negativ, ceea ce a dus la amânarea intrării în Spaţiul Schengen şi, economic, leul a pierdut în raport cu moneda euro în urma tulburenţelor politice şi sociale de-a lungul anului şi a revenit în decembrie după alegeri.

Cristian Pârvulescu: Aleg subiectul politic, primul dintre subiecte, pentru că anul 2012 a fost un an care a stat sub semnul politicului, nu numai pentru că au fost alegeri locale şi respectiv parlamentare şi referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui, dar pentru că a început surprinzător în ianuarie 2012 prin mişcarea din Piaţa Universităţii care se înscrie în mişcarea mai largă a indignaţilor.

Sigur, a avut o declinare românească, a fost foarte diferită, dar am găsit acolo elemente ale indignării din Spania, Israel sau din Statele Unite ale Americii, Wall Street spre exemplu şi toată această mişcare a generat de fapt schimbările de anul acesta, pentru că este un an surprinzător în care au căzut două guverne, o moţiune de cenzură a schimbat un guvern în aprilie.

Este o noutate pentru România şi anume opoziţia să preia guvernarea. Nu s-a întâmplat în 2009, când o altă moţiune de cenzură a trecut, s-a întâmplat, iată, în 2012, apoi alegerile locale care au fost câştigat cu aproape 60% de USL, ceea ce anticipa ceea ce s-a întâmplat pe 9 decembrie, la alegerile parlamentare, apoi o serie de evenimente şi tensiuni care au culminat cu scandalul plagiatului lui Victor Ponta şi care cred, au dus la începerea procedurii de revocare a preşedintelui în primul rând prin suspendarea sa în Parlament.

De ce cred acest lucru? Pentru că în măsura în care scandalul ar fi ajuns în pragul în care Victor Ponta ar fi trebuit să demisioneze, USL-ul ar fi pierdut puterea. Nu era vorba de o luptă între Ponta şi Băsescu, era vorba de mai mult decât atât. Oricum, cererile Pieţei Universităţii se refereau la demisia lui Traian Băsescu sau demiterea lui Traian Băsescu, aşa că referendumul din iulie a venit oarecum pe o aşteptare, pe un trend, însă nu a fost validat pentru că nu s-a întrunit cvorumul de 50%.

Au urmat apoi luni tensionate, mai ales campania electorală şi victoria, deloc surprinzătoare ca victorie, dar surprinzătoare ca proporţie , 66% din locurile din Parlament ale USL-ului, ceea ce va permite anul viitor modificarea Constituţiei, a legislaţiei electorale, pentru că practic opoziţia, în momentul de faţă, nu are mijloace de contraatac. Ceva de genul acesta s-a mai întâmplat doar în 2000, atunci când după guvernarea CDR, PSD-ul câştiga alegerile, însă doar cu 46% din locurile din Parlament. Dacă e să comparăm ar trebui să ne raportăm la 1990, însă diferenţa este importantă. De data asta vorbim de mai multe partide politice: PNL, PSD, PC şi UNPR, şi chiar dacă UNPR şi PSD vor fuziona, vor rămâne totuşi două partide importante, PSD şi PNL, care vor fi obligate, într-un fel, la o coabitare, şi deja frecuşurile, tensiunile dintre cele două formaţiuni din USL au făcut prima pagină în ultimele săptămâni. Probabil că vor supravieţui anului 2013, dar să nu anticipăm.

Alexandru Rusu: Iată anul 2012 în plan extern: politic Barack Obama şi-a recâstigat fotoliul la Casa Albă, Vladimir Putin a revenit la Kremlin, Francois Hollande l-a învins pe Sarkozy pentru Palatul Elysees şi schimb de ştafetă în Partidul Comunist Chinez. Economic, criza a lovit puternic Grecia, Italia şi Spania. Europa a găsit, în sfârşit, un mecanism financiar comun şi social au apărut mişcări violente ale indignaţilor, care culminează cu această zi mondială a acestora.

Cristian Pârvulescu: O să comentez tot subiectul politic şi aici. Pentru că a fost un an electoral, a stat sub semnul electoral la nivel mondial, a început cu alegerile franceze, primul tur în aprilie, al doilea în mai şi cu o victorie, iarăşi, deloc suprinzătoare, cu o diferenţă însă foarte mică a lui Francois Hollande, socialist.

Mulţi se aşteptau la o schimbare de politică în Europa, nu a fost să fie. Poate şi după alegerile anticipate din Italia de anul viitor, se va putea ceva de genul acesta, dar oricum o schimbare de ritm a apărut, pentru că Angela Merkel, încetul cu încetul, a trebuit să se adapteze.

Vorbeaţi de apariţia unui mecanism economic pentru salvarea zonei euro. Ei bine, Angela Merkel a trebuit să accepte acest mecanism - este vorba de uniunea bancară - chiar dacă în general cei din Germania nu erau de acord - mă refer la politicieni şi la lumea financiară.

După alegerile din Franţa, au urmat apoi alegerile din SUA. Şi acolo, sondajele îl indicau pe Barack Obama favorit, dar aşa cum se întâmplă în cazul unor alegeri, toată lumea a fost cu sufletul la gură. Mulţi au crezut că Obama nu va reuşi să câştige un al doilea mandat, s-a întâmplat asta şi asta a întărit o anumită tendinţă pe plan mondial şi nu numai pe plan american, deşi în momentul de faţă SUA nu au clarificat încă problema bugetului. S-a mai întâmplat asta sub o altă guvernare democrată. Este vorba de 1996, Bill Clinton, când, de asemenea, din cauza conflictelor şi tensiunilor dintre republicani, majoritari şi atunci şi acum, în Congres, respectiv în Camera Reprezentanţilor şi administraţie nu s-a ajuns la un buget.

În fine, Rusia, iarăşi nimic surprinzător, poate doar manifestaţiile opoziţiei, care între timp a fost temperată de o legislaţie foarte dură împotriva manifestaţiilor, dar opoziţi, atât cât există, mai ales la Moscova şi în marile oraşe, s-a manifestat cu ocazia acestor alegeri şi, de asemenea, nimic surprinzător, poate doar tensiunile de la începutul anului 2012, dar nu reechilibrarea puterii la Beijing, nu avea cum să surprindă, pentru că acolo totul este sub controlul exigent al Partidului Comunist Chinez. Dar la începutul anului au fost tensiuni între liderii comunişti, care s-au rezolvat, în final, prin arestarea şi punerea sub acuzare pentru crimă a unuia dintre cei mai ambiţioşi lideri ai, să spunem, noii generaţii chineze. Între timp tranziţia a avut loc şi China rămâne pe aceeaşi traiectori. Dacă în Franţa se vorbea, de exemplu, de un preşedinte normal, în China se poate vorbi despre un preşedinte de-a dreptul anost.

Alexandru Rusu: Dle Pârvulescu, se împlinesc 65 de ani de la abdicarea forţată a regelui Mihai, aş vrea şi părerea dvs.

Cristian Pârvulescu: Din punctul meu de vedere, 30 decembrie 1947 a fost o lovitură de stat. Nu este vorba de o abdicare, nu a fost vorba de o decizie liberă a regelui, a fost vorba despre o decizie forţată. Ştim foarte bine că locuinţa regelui a fost înconjurată de trupe fidele guvernului comunist, că Dej şi Groza au fost înarmaţi pentru a-i cere abdicarea. Este vorba despre o acţiune în forţă, este vorba, pe de altă parte, de o lovitură de stat şi din punct de vedere constituţional, pentru că instaurarea republicii nu s-a făcut cu respectarea Constituţiei din 1923, în funcţie în momentul respectiv - nu s-a convocat parlamentul, a fost vorba despre o formalitate pe care comuniştii nu au respectat-o în niciun fel, pentru că n-ar fi fost o problemă să convoace parlamentul şi să obţină un vot în parlament pentru schimbarea regimului constituţional. N-au făcut-o, dispreţul pentru statul de drept exista în perioada aceea şi se manifesta din plin, or marea problemă care a apărut a fost cea a legitiminăţii republicii după căderea comunismului.

De aceea, în 1991, s-a considerat că referendumul din decembrie pentru noua Constituţie a fost implicit şi un referendum pentru forma de guvernământ, pentru că România, spre deosebire de alte ţări - Bulgaria vecină, spre exemplu sau Italia - nu a cunoscut un referendum în ceea ce priveşte forma de guvernământ. Iată de ce şi în ultimele zile s-au manifestat foarte mulţi susţinători ai monarhiei şi putem spune că în raport cu situaţia de acum 23 de ani, din 1990, când încă propaganda comunistă îşi făcea simţite efectele, există acum o susţinere pentru monarhie. Nu vorbesc despre o revoluţie, dar în orice caz, imaginea Casei Regale la nivelul opiniei publice este foarte bună, rămâne însă de văzut care vor fi deciziile pe care le vor lua atât membrii Casei Regale cât şi susţinătorii acestora.

Interviu difuzat de Radio România Actualităţi.

Transcriere text: Agenţia de presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune