Angela Filote, Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România
"Uniunea Europeană este un proiect de pace, care durează de mai bine de jumătate de secol şi sperăm să dureze şi în continuare, mai ales, că, acum, la acest proiect participă şi România".
Articol de Carmen Gavrilă, 08 Mai 2015, 09:47
9 mai este aleasă ca Zi a Uniunii Europene, pentru a marca declaraţia istorică de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania.
Pentru noi, românii, ziua de 9 mai coincide şi cu proclamarea independenţei de stat a României şi cu victoria coalţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial.
Acum însă, la interviul dimineţii, la "Matinal România Actualităţi", o să vorbim despre cum se va vedea Ziua Uniunii Europene în ţară, cum arată, sau cum sună această idee, cât de actuală mai este astăzi Uniunea, într-un interviu realizat pentru "Apel Matinal" de Carmen Gavrilă cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote.
Angela Fiolte: În Bucureşti, vineri, organizăm acţiunea "Metrou Europa", unde 18 staţii de metrou sunt preluate de statele membre, care încearcă să se promoveze cât mai bine. Un turneu al statelor membre poate fi făcut de Bucureşteni şi în Parcul Cişmigiu, la Piaţa Stateler Membre, sâmbătă, pe 9 mai. Şi tot sâmbătă, vom fi şi în Parcul Herăstrău, alături de ONGFest, iar ziua se va termina cu un concert în aer liber şi focuri de artificii, dacă vremea o să ne lase.
Reporter: Uniunea este asaltată de un val de euroscepticism. De ce mai avem nevoie de Uniunea Europeană, iată, şi acum, la 70 de ani de la al II-lea Război Mondial?
Angela Filote: În primul rând, aş spune, că acest euroscepticism nu există şi în România, sau este foarte-foarte slab reprezentat. Deci, nu toată Europa se confruntă cu asta. De ce avem nevoie de Uniunea Europeană? Păi, să ne amintim de ce a fost ea creată: pentru a aduce pace pe continetul european. Şi nu cred că cineva încetează să îşi dorescă acest lucru. Este un proiect de pace, care durează, iată, de mai bine de jumătate de secol şi sperăm să dureze şi în continuare, mai ales, că, acum, la acest proiect participă şi România.
Reporter: Cum arată Uniunea Europeană a viitorului, cea la care se lucrează, astăzi?
Angela Filote: O Uniune Europeană mult mai integrată, cu o piaţă unică, funcţională în toate domeniile. Acum, sperăm să funcţioneze mai bine şi în domeniul energiei, de exemplu, ne propunem să creem şi o uniune energetică, astfel încât să reducem dependenţa de furnizori instabili şi, în acelaşi timp, să fim lideri mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Reporter: Care este locul României în Uniunea Europeană, în acest moment?
Angela Filote: România este al şaptelea stat, ca mărime, în Uniunea Europeană, unul din cele 28 de state şi un stat care devine din ce în ce mai activ şi în cadrul instituţiilor europene, pentru că are deja o experienţă de 8 ani în interiorul acestor instituţii. Şi aici vorbim atât de Comisia Europeană, pe care o reprezint eu în România, dar şi de Consiliul de Miniştri, la care participă miniştri de resport din România şi de Parlamentul European, unde există parlamentari români.
Reporter: Sunteţi de acord cu opinia, că statele mai noi membre, ca de exemplu România, pot reprezenta sursa de energie în plus pentru înnoirea Uniunii Europene?
Angela Filote: Absolut. Spuneaţi la început de euriscepticism şi eu vă spuneam că nu există în această parte a Europei. Există, într-adevăr, un oarecare sentiment de blazare sau de dezamăgire în statele mai vechi, care, dacă îmi permiteţi să spun aşa, cumva s-au obişnuit cu binele şi au avut un şoc în momentul în care s-au confruntat cu o criză economică şi financiară, pentru că uitaseră cum este să te confrunţi cu astfel de probleme. În această parte de Europă, unde trecutul recent din economia comunistă de sub dictatură, este unul care încă este prezent în memoria noastră, Europa reprezintă singura alternativă - Uniunea Europeană - de a participa la un proiect de pace, de prosperitate şi de stabilitate.