Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie
"Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România în Schengen".
Articol de Rador, 01 Septembrie 2012, 14:50
Într-un interviu acordat publicaţiei "Le Monde" comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding a admis că o amânare a aderării României la Spaţiul Schengen nu ar constitui o surpiză pentru ea.
Reding a mai spus că România este menţinută sub o supraveghere atentă.
"Menţinem o supraveghere atentă (a situaţiei din România) după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita răul cel mai mare graţie acţiunilor determinate a numeroşi actori, între care Comisia Europeană, Parlamentul European, state europene, dar şi FMI. Derivele cele mai grave au putut fi limitate datorită Mecanismului de control şi verificare pe care l-am creat" a declarat ziarului francez, Viviane Reding, menţioaneză Realitatea TV.
Întrebată dacă e de părere că aderarea României este de actualitate, vicepreşedintele CE a spus că e o decizie ce va fi luată de statele membre UE.
"Este o decizie care va aparţine statelor membre UE, în unanimitate, dacă îşi vor deschide frontierele, pe baza unei analize politice. Întrebarea esenţială este de a şti dacă statul de drept român ne poate oferi încredere. Spaţiul Schengen nu se referă doar la funcţionarea tehnică a frontierelor, aşa cum evaluează Comisia Europeană. Implică şi o bună funcţionare a justiţiei şi garanţii în acest sens. Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România în Schengen", a explicat Reding, vicepreşedinte al CE şi comisar UE al Justiţiei.