Victoria Nuland, subsecretar american de stat
"Aduc felicitările preşedintelui Obama şi ale Administraţiei americane cu ocazia aniversării a zece ani de apartenenţă a României la NATO. Am venit să mulţumim României pentru tot ce a făcut împreună cu noi".

Articol de Carmen Gavrilă, 11 Ianuarie 2014, 12:26
Parteneriatul strategic româno-american, colaborarea economică bilaterală, precum şi cea din cadrul Alianţei Nord Atlantice au constituit temele centrale ale discuţiilor pe care ministrul de externe, Titus Corlăţean, le-a avut sâmbătă la Bucureşti cu adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland.
Reprezentantul Casei Albe a precizat la conferinţa de presă comună desfăşurată după întâlnire că a venit în România pentru a marca cei zece ani de apartenenţă a ţării noastre la NATO.
"Aduc felicitările preşedintelui Obama şi ale Administraţiei americane cu ocazia aniversării a zece ani de apartenenţă a României la NATO. Am venit să mulţumim României pentru tot ce a făcut împreună cu noi în Afganistan, în Irak, în Balcani, în privinţa scutului antirachetă. Avem o alianţă puternică strategică în privinţa tuturor acestor aspecte. Statele Unite au interes în dezvoltarea statului de drept, a transparenţei, a justiţiei în România. Statele Unite vor fi întotdeauna interesate de reforma şi de continuarea traiectoriei României. Statul de drept trebuie întărit, fiindcă el garantează o Românie prosperă", a spus Nuland.