Victor Ponta, preşedintele PSD
"Am văzut că domnul Geoană a vorbit de PSD, că e un partid bolşevic sau că ia măsuri bolşevice. E, totuşi, partidul pe care domnia sa l-a condus atâţia ani şi care, inclusiv astăzi, îi asigură şi maşină de la SPP şi casă de protocol".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 13 Decembrie 2010, 11:44
PSD discută, luni, situaţia preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.
Liderii social-democraţi au lăsat să se înţeleagă că ar putea lua chiar o decizie, în ceea ce priveşte declaraţiile fostului preşedinte al partidului, legate de PSD, şi vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, înainte de alegerile prezidenţiale.
Aceste declaraţii au stârnit nemulţumirea unora dintre lideri.
PSD a decis deja să-l sancţioneze pe Mircea Geoană, iar luni, va stabili, probabil, cât de drastic.
Părerile sunt împărţite, însă liderii social-democraţi par de acord cu nevoia a cel puţin unui avertisment la adresa fostului preşedinte.