Victor Ponta, preşedintele PSD
"Cât o să fie Traian Băsescu preşedinte nu o să fie nici linişte în ţară, nici nu o să ne putem dezvolta, dar mai sunt doar 11 luni".
Articol de Simona Mihăescu, 16 Decembrie 2013, 12:32
Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat luni, în deschiderea şedinţei conducerii PSD, că românii aşteaptă din partea social-democraţilor să "închidă epoca neagră Băsescu" şi să continue măsurile care asigură acordarea pensiilor şi salariilor, dar şi atragerea de noi investiţii.
"Să vedem pentru anul viitor să continuăm lucrurile bune. Oamenii au nevoie de pensii, salarii, investiţii şi încă 11 luni, până când acest sistem condus de domnul Băsescu va pleca în sfârşit, vom avea ce am avut şi zilele trecute - propagandă, minciuni, scandal. Cât o să fie Traian Băsescu preşedinte nu o să fie nici linişte în ţară, nici nu o să ne putem dezvolta, dar mai sunt doar 11 luni", a spus Victor Ponta, citat de Agerpres.
Liderul PSD a mai spus că e de aşteptat ca "propaganda sistemului Băsescu" să facă rău oamenilor şi chiar să-i bage "în închisori", şi a îndemnat să mai reziste până se va închide" epoca neagră Băsescu".
"Propaganda sistemului Băsescu va face rău, va băga oamenii în închisori, va distruge cât va putea, dar, dacă am rezistat nouă ani şi o lună, mai aşteptăm încă o lună şi oamenii aşteaptă ca PSD să închidă epoca neagră Băsescu", a mai spus premierul.