Victor Ponta, premierul României
"Noi suntem pe partea pe care eram acum trei ani. Dacă cineva între timp s-a răzgândit, şi stă toată ziua şi cu dl. Ungureanu, cu dl. Predoiu şi cu d-na Boagiu, e problema lor, nu e noastră".
Articol de Luminiţa Voinea, 27 Aprilie 2015, 14:33
Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a evocat luni, în deschiderea şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, împlinirea a trei ani de la constituirea Uniunii Social Liberale.
"Noi suntem unde eram acum trei ani, pe partea în care eram acum trei ani. Dacă cineva între timp s-a răzgândit, şi stă toată ziua şi cu dl. Ungureanu şi cu dl. Predoiu şi cu d-na Boagiu, cu Ialomiţianu, şi cu toţi ceilalţi, e problema lor, nu e noastră. Noi am fost consecvenţi şi ne-am ţinut de cuvânt", a declarat Ponta la sediul central al PSD.
El a subliniat că şedinţa BPN este una specială, care are loc în prezenţa majorităţii celor care au semnat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Ungureanu.
"În urmă cu trei ani, la Parlament, aveam foarte mari emoţii. Ceilalţi, care nu eraţi in Parlament, aveaţi de asemenea emoţii uitându-vă la televizor. Cred că după trei ani de zile nu e prea devreme să facem un prim bilanţ al celor trei ani, ocazie cu care vom stabili câte lucruri am făcut din ce am promis atunci, pe 27 aprilie 2012, ce ne-a mai rămas de făcut. Şi vă rog pe toţi şi îi invit pe toţi cei care au votat atunci moţiunea să fie alături de noi, chiar dacă între timp politica e politică, lucrurile se mai despart", a afirmat premierul, citat de Agerpres.
Premierul Victor Ponta îi invită astăzi, la Palatul Parlamentului, pe toţi parlamentarii care au semnat acum trei ani moţiunea de cenzură ce a dus la căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu.
Liberalii au anunţat că nu vor participa la întâlnire.